Spiritul civic a dispărut o dată cu zidurile cetății.
Cetate, din latinul cῑvĭtātem. Cetățean, ”locuitor cu îndatoriri militare al unei cetăți, al unei fortărețe sau al unui oraș întărit” (”Micul dicționar academic”, Ed. Univers Enciclopedic, 2010).
Orașul de demult semăna cu un cavaler medieval în armură. Orașele de azi par niște târfe; mai bogate sau mai sărace, mai atrăgătoare sau mai puțin.
Dacă ascultați colinde în noiembrie (!), să vă plouă până în februarie!
Când am făcut întâia oară cunoștință cu muzica lui, m-a surprins vocea guturală, cu un timbru aparte. Apoi i-am observat și privirea lupească.
Din țara lui lupii au cam dispărut. A dispărut și el. A rămas o muzică plurivalentă și stranie.
Cu ani în urmă, mi-a fost dat să văd la o expoziție de manuscrise un ciudat bestiar medieval. O carte foarte voluminoasă, având coperțile ferecate în argint. Pe pagina din dreapta erau frumos reprezentate făpturile de poveste, cu contururile redate în roșu închis. Pe cea din stânga era descrierea lor, într-o limbă necunoscută; doar titlul era scris în latină. Chimaera, Tragopan, Gryphus, Bonaccon și altele binecunoscute. Ghidul mi-a povestit că, atunci când cineva citea cu voce tare legenda scrisă pe pagina din stânga, ființa pictată pe pagina din dreapta prindea viață. Putem încerca? l-am întrebat. Nu, acum e degeaba. Cândva cineva a dat viață făpturilor, dar le-a și ucis, strivindu-le între filele cărții. Animalele fabuloase au avut astfel soarta muștelor lui Ion Creangă, cele turtite în Ceaslov. De aceea contururile lor sunt roșii, este sângele de demult al bestiilor legendare; așa s-ar explica și pozițiile nefirești în care sunt reprezentate.
Singurul care a scăpat a fost căpcăunul, cynocephalul. Cu brațele lui puternice a reușit să se opună închiderii cărții și a sărit afară dintre pagini. Devenind din ce în ce mai mare și mai voinic, a început să alerge pe scările turnului în care era păstrată cartea, îmbrâncindu-i pe halebardieri. Arcașii castelului au tras în el de sus; însă, în câteva salturi, a ajuns lângă ei și i-a aruncat de pe ziduri. Apoi, sărind de la înălțime de cealaltă parte, a alergat în goană turbată pe câmp și s-a făcut nevăzut în pădurile din împrejurimi. S-a mai vorbit o vreme despre namila cu cap de câine, dar nimeni nu l-a mai întâlnit față în față.
Ghidul mi-a arătat atunci și pagina unde ar fi trebuit să se afle imaginea căpcăunului, care lipsea.
În amiaza cețoasă, de toamnă târzie, a venit în zbor o pasăre mare, cam cât o găină trupeșă. S-a așezat pe o ramură a copacului catalpa din fața blocului și a rămas acolo. Părea foarte ostenită. Cred că venea de departe, de foarte departe. Avea penele cenușii, ca un guguștiuc. Am crezut prima oară că e un soi de bufniță; dar nu avea ciocul, nici ghearele, nici ochii unei păsări de pradă. Am căutat-o în atlase și nu am găsit-o. I-am făcut o poză, dar a ieșit neclară; se vede doar un ghem oval de pene. N-am vrut să o sperii cu blitzul; iar vecinii au lăsat-o și ei în pace.
A stat acolo până în seara zilei de sâmbătă. Cândva, în timpul nopții, trebuie să-și fi luat zborul. Dimineața nu am mai găsit-o.
Când votezi, nu contează cine ești. Votul nu are chip, nu are identitate. Când votează pentru același candidat, doi oameni sunt exact la fel. Nu deosebești votul bogatului de al săracului (nu că mi-aș dori să fie altfel), al înțeleptului de al nebunului. Din acest punct de vedere (și din altele), votul seamănă cu moartea; mai lipsește deocamdată, la noi, să fie și obligatoriu. Oamenii sunt reduși la o masă, la o cantitate. Oameni care nu se cunosc, oameni care nu vor să se cunoască (pentru că de ce; pentru că nu e timp; pentru că am ceva mai bun de făcut decât să fiu interesat de un neica nimeni, foarte asemănător celorlalți 7,7 miliarde și ceva) participă totuși împreună la ceva. Tot ceva sunt și ei în toată această poveste. Ceva, nu cineva.
Nu e un vot în sfatul bătrânilor tribului. Nu vă mai simțiți cineva atunci când votați; e o iluzie. Sunteți numărați ca pietrele; câte albe, câte negre, câte roșii. În plus, votul este anonim; votantul nu este doar ceva, este ceva cu mască. Din precauție. Pentru că ne este, din principiu, teamă.
Votul are și o valoare de piață; pe piața neagră, desigur. Nu îl cunosc, dar bănuiesc că este destul de mic. Cei care își vând votul sunt săraci. Și, probabil, destui. Când va crește cererea de voturi, prețul votului va crește și el, pentru că numărul de voturi reale este limitat, nu poate fi mai mare decât numărul votanților. Sau…
Uneori simetria și asimetria se ascund la fel de bine.
Fiecare din noi poartă de obicei două măști. O mască proprie și, peste ea, una pusă de alții.
Am alcătuit o listă -incompletă, ce-i drept- de categorii în care am fost încadrat în mod eronat. Unele din ele nu sunt prea compatibile una cu alta; e interesant de văzut ce au totuși în comun.
Astfel, de-a lungul anilor, am fost luat drept:
–popă, preot ortodox; poate și din cauza bărbii (acum, când barba e la modă, din ce în ce mai puțini îmi atribuie această calitate venerabilă)
–ungur ; de obicei, într-un mediu mixt româno-maghiar, și românii și ungurii mă iau la prima vedere drept ungur, habar nu am din ce cauză
–turist german în vacanță; mi s-a întâmplat în tren și pe coclauri, când aveam rucsacul în spate (nu cunosc deloc limba germană)
–gay ; asta m-a durut cel mai tare, chiar persoane apropiate m-au crezut în halul ăsta
–PNL-ist (simpatizant al Partidului Național Liberal); n-am fost niciodată
–șofer de autobuz pe cursa locală -de două ori, vara; purtam pantaloni scurți
–țigan – de către o țigancă blondă; chiar s-a mirat că sunt român
–vaporean / marinar ; de două ori, în Constanța
–inspector de la fisc ; asta a fost cea mai amuzantă, în opinia mea
Și, ca să fac și eu pe bloggerul , vă întreb acum și pe voi: drept ce ați fost luați, cândva sau altcândva în viață?
Leacuri băbești
încă găsești,
dar proastă-i treaba
când nu ai baba…
Bătrânul vraci îmi zise mie:
-Tu corpul tău vrei ca să fie
doar un teren de bătălie
între-o bacterie scârnavă
și o pilulă cu otravă?
Așa ceva, pe cât socot,
se poate și dacă ești mort.
Dar ești în viață, măi fârtate…
De te-a bătut boala, răzbate!
Imun la ea o să devii
după mai multe bătălii.
Ești viu! fii viu! așa e bine;
nu face viața de rușine! …
Acum sunt sănătos din nou
și –ce să zic?- mă simt erou…
