Archive for the ‘Uncategorized’ Category

Logica simplă a durerii

January 27, 2022

Dacă degetele mele care au atins o tigaie încinsă nu m-ar durea, probabil că nici nu aș ști că am atins un obiect fierbinte, țesuturile mi s-ar deteriora, iar cu altă ocazie aș putea chiar să iau foc și să ard fără să îmi dau seama. Durerea e ceva care îi avertizează pe ignoranți asupra unui pericol important. Dacă nu aș fi ignorant, dacă aș cunoaște cu adevărat lumea în care trăiesc și legătura dintre mine și lume, durerea ar fi inutilă și ar dispărea.

Jivina din vis

January 26, 2022

Orice jivină care-ți apare în vis
trăiește aievea pe un tărâm, undeva;
de-acolo, cu ochiul ei larg deschis,
uimită privește în lumea ta.

(Figurina din prima imagine datează din secolul al XIX-lea; este un fluieraș de lut ars, făcut probabil de un olar din Oboga, județul Olt. În prezent piesa este expusă la Muzeul Național al Țăranului Român, din București. În descrierea de pe site-ul cimec.ro -de unde am preluat imaginea- este prezentată ca ”figurină zoomorfă reprezentând un cal, cu picioare scurte şi gât alungit”.

Sursa celei de-a doua imagini: Johann “nojhan” Dréo, Wikimedia Commons.)

Socoteli

January 25, 2022

Încă din copilărie, calculul ne scoate din lumea intuitivă… Dar curând începem să pășim stângaci și în noua lume aridă și irespirabilă, asemenea unui astronaut pe Lună.

În imagine: ”Încurcat în socoteli”, tablou de Octav Băncilă, 1909. Sursa: Wikimedia.

*

(Observ că numerele scrise pe tablă, 87 și 249 sunt ambele semiprime -produse a două numere prime- și divizibile cu 3.

În anul 87 d.Chr., Decebal a devenit rege al Daciei. În anul 249 d.Chr., Decius este proclamat împărat al Romei. Ambele nume, unul dac, iar celălalt roman, încep cu Dec-. La fel și latinul decem (=zece), redat de obicei prin litera X, pe care o puteți vedea pe tablă ca semn al înmulțirii. Un alt capriciu al coincidențelor.)

Tabloul de despărțire

January 24, 2022

Prietenul și colegul meu de cameră de cămin Horațiu tocmai se întorsese la vatră (adică în camera noastră din căminul studențesc) după încă o experiență nereușită de conviețuire cu o iubită în apartamentul acesteia. De data aceasta, însă, motivul despărțirii -invocat de Horațiu- era destul de ciudat.

Proaspăta fostă iubită a lui Horațiu era o pictoriță -Eliza pe numele ei- și avea acasă obiceiul, foarte deranjant pentru Horațiu, de a nu purta nimic pe ea.

-Închipuie-ți! zise Horațiu. De fapt, să nu-ți închipui prea bine… Io, adică, îs mai tradiționalist, așa, de felul meu. Nu că nu mi-ar fi plăcut s-o văd dezbrăcată din când în când… La-nceput mi-o plăcut, îți dai seama! Da’ mereu? Ce-i drept, făceam economie la spălatul rufelor. Știi cum îs femeile, poartă ceva o zi și gata, aruncă haina la spălat. Măcar rufele ei erau numa alea de oraș.

-Și nu i-ai zis?

-D’apoi cum nu? Di ce umbli, tu fată, tăt în c*ru gol? Păi, că îi cald în casă și ce rost are să poarte haine. Păi, zic eu, dacă vine careva la noi? Atunci mă-mbrac repede, zice ea, da’ și așa nu vine nimeni. Cine să vină?

-Îmi pare rău, Horațiu, că n-am venit în vizită când m-ai chemat, am zis eu. Dar uite, ca un făcut, de fiecare dată a intervenit o problemă…

-Lasă… Nu e prima oară când mă abandonezi. Mai bine bagă un vinars din ăla de-al tău, a rostit Horațiu cu o voce parcă un pic mai sumbră.

Eram cu sticla și paharele în mână, când s-a auzit o bătaie neobișnuită la ușă. Având probabil o premoniție, Horațiu s-a avântat dintr-un salt sub un pat, cu o dexteritate nemaipomenită, de parcă ar fi avut mulți ani de experiență în acest sport. Am băgat un păhărel în buzunar, am pus sticla și celălalt pahar pe masă și am deschis ușa încetișor.

Era, bineînțeles, Eliza însăși; îmbrăcată, desigur. Avea o eșarfă diafană la gât, pantaloni ”trapez”, bell-bottoms, după moda anilor 70 și acel gen de ochi albaștri care par întotdeauna tulburi, înotând în ape, privind ceva indefinit. Părul îi era vopsit -de data aceasta- într-o nuanță roșcată cu reflexe violet.

Mi-a înmânat un tablou măricel pentru Horațiu, un cadou pe care nu i-l putuse oferi mai devreme pentru că -spunea ea- mai avusese de pictat la el. Tabloul era învelit într-o hârtie de împachetat obișnuită.

-O să i-l dau lui Horațiu când vine, am zis.

A zâmbit, s-a răsucit pe călcâie și a plecat, făcând tocurile să răsune pe coridorul căminului.

M-am așezat la masă și mi-am turnat un păhărel de țuică. Când l-am dat pe gât, Horațiu a îndrăznit și el să iasă de sub pat.

-Ia să văd ce tablou mi-a adus, a spus el, cu un interes nedisimulat.

Și, cu un gest aproape brutal, a rupt hârtia care acoperea pânza. Apoi a căscat ochii mari.

M-am uitat și eu… Și am izbucnit deodată în râs. Și am râs, și iar am râs… Și râd încă ori de câte ori mi-l aduc aminte. Horațiu a bodogănit ceva, a luat tabloul și l-a încuiat în dulap.

Tabloul o înfățișa pe Eliza în chip de nimfă, fugărită de Horațiu în chip de satir. Nimfa era, desigur, goală ca orice nimfă din Grecia antică. Dar satirul purta pe el un maieu și niște pantaloni de trening, întocmai ca Horațiu într-o zi obișnuită în camera de cămin. Așa era îmbrăcat și în ziua aceea.

Hai să dăm mână cu mână…

January 24, 2022

(În imagine, ”Înfrăţirea moldovenilor şi muntenilor”, tablou de Constantin Lecca, Muzeul de Artă din Bacău; sursa: Wikimedia Commons)

Apa și albia ei

January 23, 2022

Pentru a da o coerență vieții

avem doar cuvintele

și visul.

Dar nu ne sunt îndeajuns nici cuvintele,

nici visele noastre, ale fiecăruia;

poate dintr-o neînțeleasă însușire a firii,

poate din lăcomie.

Ghicitoare

January 23, 2022

La bunicuța-n sat

e cam aglomerat,

așa-i (și asta e),

dar are-un nu știu ce;

și zarea-i e albastră

și-i bunicuța noastră 🙂

*

January 23, 2022

Vântul trântește

portiera mașinii,

ferm și glacial.

***

January 23, 2022

Fulgi jucăuși cresc

zăpezi stranii și grave-

-așa e timpul.

***

January 22, 2022

Cuib înzăpezit-
pasărea are casă
doar pentru copii.