Dahu

Am aflat abia de curând despre o creatură legendară din munții Alpi, despre care se povestește însă -pe arii mai restrânse- și în Pirinei, Jura și Vosgi. Dahu e un soi foarte rar de capră de munte, asemănător caprei negre sau ibexului, care are însă o caracteristică specială: picioarele de pe o parte a corpului (cea stângă sau cea dreaptă) sunt mai scurte decât cele de pe cealaltă parte; din această cauză, dahu-ul poate să meargă pe pante foarte înclinate, însă nu se poate întoarce din drum, pentru că ar cădea.

Prin urmare, ființa pășește doar înainte, înconjurând coastele munților. Există dahu ”de stânga” (dahu senestrus) și ”de dreapta” (dahu desterus), după partea pe care au picioarele mai scurte.

(În imagine, un așa-zis schelet de tamarro, denumirea catalană a dahu-ului. Pentru a-l construi, au fost asamblate oase de oaie și muflon; coarnele au aparținut unei capre negre. Piesa este la Muzeul de Istorie Naturală din Perpignan. Foto: Tylwyth Eldar, Wikimedia Commons)

Numele acestui animal fantastic mi se pare potrivit pentru o capră sau vreo ființă asemănătoare. Dahu îmi amintește de englezul doe ”căprioară”, latinul dama (denumirea științifică a cerbului lopătar), ori daș, ”miel” în româna arhaică (sună la fel ca albanezul dash, care înseamnă însă berbec).

Dahu apare și în heraldică, de exemplu pe blazonul comunei Venteuil din Franța:

(imaginea: Chatsam, Wikimedia Commons)

În afară de faptul că este bicefal, dahu-ul mai prezintă aici o caracteristică bizară: colții care îi ies din gură.

Cerbii din familia Moschidae, de exemplu, au asemenea colți. În imaginea de mai jos apare un reprezentat tipic al ei, moscarul sau moscul siberian, numit și kabarga, Moschus moschiferus:

(foto: ErikAdamsson, Wikimedia Commons, domeniul public)

E interesant și faptul că aceste rude ale caprei și cerbului au o asimetrie tipică a picioarelor: cele din față sunt mai scurte decât cele din spate. Desigur, nu ca în cazul dahu-ului.

În prezent moschidele trăiesc doar în Asia. Reprezentanții europeni ai genului s-au stins de multă vreme, fosilele lor fiind vechi de milioane de ani.

Chiar dacă asimetria stânga-dreapta e, bineînțeles, o născocire, e posibil ca dahu-ul să fi fost cândva un animal adevărat, foarte rar și, din păcate, cu atât mai mult râvnit de vânători.

Să avem grijă, așadar, de animalele care încă trăiesc prin munți. Ele sunt, de multe ori, la fel de uimitoare ca animalele dispărute ori imaginare.

(per aspera…)

Dulce floare de ciulin,

urc spre tine, spin cu spin…

Fotografie din vara anului trecut.

(înspre miazăzi)

Înspre miazăzi-
-muntele Iem, tainicul
de peste ape.
Albastră deslușire,
niciodată aproape.

(Foto: Stanchev00, Wikimedia Commons, domeniul public)

Pietriș

Pe drumul pietruit
oricare piatră e
mai veche decât muntele
din care a venit.
Și -oare vrei să știi?-
unele au fost vii.

Șapte surori

5+2 …

Headbang

A venit și clipa în care invidiez un bizon de pădure pentru podoaba-i capilară… Poate dacă mi-aș pieptăna părul de la ceafă peste cap, aș obține ceva similar. Cu barbișonul stau ceva mai bine.

(foto: Rufus46, Wikimedia Commons)

Numărând beri (39)

Gică are în frigider două beri -Azuga și Zăganu- pe care le va bea în cursul săptămânii viitoare. Din superstiție, Gică nu bea niciodată bere la trecerea dintr-o zi în alta. Care este probabilitatea să bea cele două beri în aceeași zi?

(Reamintim cititorilor că Azuga începe cu A, iar Zăganu cu Z. O anagramă a lui Azuga este ”au gaz”, iar una a lui Zaganu este ”n-au gaz”.)

Nostalgia Pleistocenului

Ultimele știri din Parcul Pleistocen sunt de acum un an. E vorba de un proiect ambițios care își propune să transforme o porțiune de 160 kmp din tundra siberiană în stepă -fosta ”stepă a mamuților”- colonizând animale care au trăit cândva acolo în număr semnificativ, sau care ar avea un impact similar asupra mediului ca animalele dispărute. Pe întinderea parcului trăiesc reni, elani, cai de Iacutia, boi moscați, zimbri, iaci, oi Edilbay, vite de Kalmâkia, capre Orenburg, cămile bactriene. Când densitatea ierbivorelor va atinge un anume prag, pe lângă prădătorii care există deja în parc (lupi, urși, râși, glutoni, samuri ș.a.) va fi adus și tigrul de Amur.

Refacerea megafaunei locale ar încetini, se spune, dezghețarea permafrostului. Pe timp de iarnă, ierbivorele înlătură stratul de zăpadă pentru a ajunge la iarbă, aceasta ducând la răcirea solului; iar vara stratul de iarbă -mai deschis la culoare decât tufărișurile ori pădurea de zadă- absoarbe mai puțină căldură solară.

Reaclimatizarea ierbivorelor a fost, în ansamblu, o reușită. Din cei cinci zimbri însă, un mascul și patru femele juvenile, doar masculul a supraviețuit primei ierni; între timp, s-a aclimatizat complet și a devenit -nu-i de mirare- agresiv față de celelalte animale din parc.

Boii moscați au fost aduși din insula Vranghel; din păcate, expediția întreprinsă a putut să procure doar masculi, șase la număr. Doi dintre ei au murit în prima lună, unul din cauze necunoscute, iar altul în urma unei lupte interne cu alt mascul (asta se întâmplă când lași “băieții” singuri). Ceilalți, prin luna noiembrie a anului trecut, o duceau bine; probabil mai puțin bine în legătură cu anumite aspecte ale vieții.

Cam asta am aflat. Mi-ar plăcea să ajung cândva pe acolo, însă visul vag de a ajunge cândva în Siberia -ca turist, desigur- pare tot mai imposibil. Siberia este în Rusia, timpul și-a pierdut demult răbdarea cu oamenii, iar oamenii își pierd omenia sau -după caz- mințile.

(înălțimi)

Vreau banalitatea? nuu!
Ard hârtie: opul,
unicornul cultual.
O, geniu!
Un ”ave!” domol…

(divergență)

Trandafirul e
fericit: are în crengi
măceșe roșii…
Oamenilor, desigur,
li-i dor de flori; uneori.

The rose bush
is happy: it’s got rosehips
on the twigs…
People, of course,
they miss the flowers – sometimes.