Archive for the ‘Uncategorized’ Category

Cântec de leagăn

December 16, 2018

Nu mai adorm ei, spinii… dar poți să dormi pe ei;
când picură un cântec de sus, din norii grei,
se nasc în taină cercuri pe apa care tace
și-adormi precum fachirul pe patul cel de ace.

Advertisements

Din geometria stelei și fulgului de nea

December 14, 2018

Îmi place să ascult ”Stille Nacht” cu ceva timp înainte de Crăciun, ori cu ceva timp după. Ca pe un ecou.

 

Uneori cred că pe pământ nu se aude nimic mai frumos ca vocea omenească.

 

Hypnophobia

December 14, 2018

Adorm ca și când
mă înghite o lume
ce-a stat nevăzută așteptând;
așa voi fi și eu nevăzut
în pântecele ei, anume
croit pentru mine demult.
Rămân doar cercuri de apă
și eu nicăieri;
ce-ar putea să înceapă
nu știu și pierdut sunt din ziua de ieri;
o, voi! pat, perete, veioză și carte,
prieteni de-aici, voi cădea
în singurătate.

Culegătorii

December 13, 2018

Carnea, un fruct bun de cules în orice anotimp.

Penultimul loc

December 12, 2018

La ultimul concurs la care am participat am ocupat penultimul loc. Era un concurs școlar și am luat nota doi. Am fost o mare dezamăgire pentru toți.

-Și ce notă ai luat? mă întrebau colegii.
-Doi, răspundeam eu, sincer.
-Doi? ai fost pe ultimul loc?
-Nu.
-Penultimul?
-Da.
-Ha, ha!

Mai interesant a fost cu profesorii.
-Doi? s-a mirat unul. Ce s-a întâmplat?
-Nimic deosebit.
-N-ai fost conștient, nu ți-ai știut nivelul? Decât să te faci de râs, mai bine nu mergeai.
-M-am făcut de râs, spuneți dvs. Dar e frumos să râzi, domnule profesor? E măcar acceptabil, din punctul dumneavoastră de vedere?
-Și acum ce ai vrea? Să-ți plâng de milă? Să te felicit? Bravo, Adrian! Un doi meritoriu. Ce vrei?
-Nu vreau nimic.
-Da, nu vrei nimic. Probabil cu mentalitatea asta te-ai dus și la concurs.

Am tăcut. După școală am fost la o bere, singur. Perfect legal, aveam 18 ani împliniți. Pe vremea aceea era destul de aiurea să bei singur; numai bețivii și oamenii distruși făceau asta. Eram un fel de cal de curse ratat, penultimul loc la o cursă regională obscură. Un cal. Ceva mai puțin decât oamenii care au pariat degeaba pe el, habar nu am ce fras au pariat.

După vreo două ore m-am întors acasă. Părinții credeau că sunt trist. De atunci nu m-am mai înscris la niciun concurs. Eram deja prea bătrân pentru asta.

Fado

December 12, 2018

În general îmi place să ascult fado; dar are -nu ştiu de ce-un farmec deosebit atunci când afară ninge. Urmăresc pierdut fulgii care zburătăcesc lin şi ascult această muzică născută în nişte locuri unde, probabil, ninge destul rar.

Se spune că niciun fulg nu seamănă cu altul; uneori conştient de asta, îi privesc ca pe nişte necunoscuţi consumându-şi destinul singular în univers, fiecare din ei contând prea puţin pentru mine. Dacă aş fi etern în viaţa asta, poate că aş fi atent la fiecare fulg; dar se pare că mă grăbesc şi eu spre un capăt. Şi, de dincolo de geam, văd doar zburătăciri care-şi lasă amprenta vagă, luminoasă şi mişcătoare în curgerea unui fado portughez.

De obicei ascult fado singur; ai mei nu-mi prea împărtăşesc ocupaţia. Tot singur mă uit şi la wrestling, dar asta e cu totul altă poveste.

           

(publicată întâia oară în februarie 2012, pe amintiri-din-cretacic.blogspot.com)

Dimineața

December 12, 2018

Undeva un om visează
o apă curgând simplu pe pământ
ca dintr-un burduf de apă al zeilor.

Din capătul lumii se naște iar
prima rază de soare;
turmele rag,
apele
zac în puțuri.

Și omul se trezește; scutură
praful de pe cort, aude
cântecul dimineții, ca o roată
ce scoate din adânc
găleți pline cu apă.

Bătaia

December 10, 2018

Demult, prin clasa a treia, când mă întorceam acasă de la școală, cam pe la jumătatea drumului m-a așteptat un băiat. Stătea proțăpit în fața mea, blocându-mi calea. L-am împins și l-am dat la o parte, ori mai degrabă s-a lăsat dat la o parte.
-Ce vrei, bă? m-a întrebat, batjocoritor. Vezi că eu nu te-am împins.
N-am zis nimic și am mers mai departe. Câteva clipe mai târziu, o piatră mi-a trecut vâjâind pe lângă ureche. M-am întors spre el, dar nu l-am mai văzut. Am auzit doar un chicotit.

La a doua întâlnire pe drumul spre casă avea intenții mai serioase.
-Hai să ne batem, mi-a zis.
-Bine, am răspuns. Acum?
-Nu, mâine, tot aici. Mai ai timp o zi, bucură-te.
-Te văd eu mâine ce poți, i-am răspuns.

În ziua următoare l-am așteptat o vreme, dar n-a apărut. Nu l-am mai văzut niciodată.

Pentru vitamina D…

December 10, 2018

Plata

December 8, 2018

Acum două săptămâni am stat vreo jumătate de oră într-un târg de bijuterii handmade. Mi-a atras atenția un colier negru de onyx; nu l-am cumpărat, pentru că prețul mi s-a părut cam mare. Costa nici mai mult, nici mai puțin decât o secundă din viața mea. Care din secunde? l-am întrebat pe bijutier. Ultima, desigur, răspunse. Puteți oare să-mi dați alta? m-a întrebat.

L-am privit îndelung, cu un oarecare dispreț. Îmbrăcat îngrijit, calm ca un vultur sătul pe creangă, semăna cu un cioclu.
-Pare foarte prețios, i-am spus. Aveți grijă, la prețul ăsta poate vi-l fură cineva.
Nu mi-a răspuns. M-am mai învârtit o vreme prin preajmă, exersându-mi auzul, curios dacă mai vrea cineva să cumpere colierul și dacă bijutierul are tot atât tupeu.
Au fost câțiva cumpărători potențiali, iar bijutierul le-a spus exact același preț. Unii au râs, toți l-au privit cu neîncredere, în afară de ultimul, care a cumpărat colierul. M-am apropiat și eu.
-Aș dori să plătesc cu cardul, zise cumpărătorul, un tânăr de vreo douăzeci și ceva de ani, blond-roșcat, scund și ușor obez, arătând totuși elegant în hainele de firmă.
Tranzacția, însă, a eșuat.
-A, pe ăsta nu mai am nimic, zise tânărul. Scuze, zâmbi el.
Și scoase un al doilea card, funcțional.
-Trăim pe credit, râse tânărul, punând în buzunar cutia de catifea de culoarea sângelui închegat, în care bijutierul așezase mult prețioasa podoabă.