Archive for April, 2022

***

April 30, 2022

În floare și-n rod

deschide-te, cugete!

Uitarea vine…

Prea tânăr

April 30, 2022

Dacă aș muri în curând, probabil că aproape toți cunoscuții mei ar considera că am murit prea tânăr. Că sunt prea tânăr ca să mor. Din păcate, acesta este singurul lucru pentru care sunt prea tânăr. Asta înseamnă că nu mai sunt tânăr deloc.

Când ești tânăr, există și altceva pentru care ești prea tânăr, în afară de moarte. Când ești tânăr, ești prea tânăr pentru viață.

*

April 29, 2022

Taina își ascund,

oricât de multe ar fi

păpădiile…

*

April 29, 2022

În orice grădini

își caută adăpost

sălbăticia…

Numărând beri (28)

April 29, 2022

Rămas singur acasă pentru x zile, în fiecare din ele Gică s-a întâlnit cu burlacul Mișu și a băut x beri. De cealaltă parte, Mișu a băut 18 beri în total, însă -din superstiție- în fiecare zi a băut un număr impar de beri. În medie, cei doi amici au băut împreună mai puțin de 9 beri pe zi. Câte beri a băut Gică?

Acolo unde-s nalți stejari…

April 29, 2022

(pe lângă Consiliul Județean Argeș)

(ploaie)

April 28, 2022

Adâncul unei

picături de apă- clar,

însă nesfârșit.

Vreme

April 28, 2022

Se scutură floarea

cireșului acu,

iar eu m-am întristat;

cireșul- nu.

***

April 27, 2022

Fruntea încape

în palme; măsura ei,

întotdeauna.

Strădanii

April 27, 2022

Albina zboară-n flori;

mai greu suie furnica,

gustând adeseori

mai mult decât nimica

din stropul de minune

-mireasma ce apune.