Om cuminte

March 23, 2017

Sper că viața-mi va fi
o tragedie prea banală
ca să mai plângă cineva.
O lecție ca acelea
peste care profesorii sar.
Să li se pară tuturor normal
că am murit în urmă cu un an,
atât pot spera.

Cosmos

March 22, 2017

În noaptea asta -știu!-
primim semnale
din Cosmosul viu,
prin antene bizare.
Pepenarii, care
locuiesc planetele-pepeni,
cu noi, pământenii,
fi-vor prieteni.

 

planeta

La masa de piatră

March 21, 2017

Am stat cândva la masă cu însuși Sfarmă-Piatră. Mâncarea -trebuie zis- arăta foarte bine, însă toate bucatele erau de piatră (la fel ca masa). În mijlocul unui nor de pulbere, Sfarmă-Piatră înfuleca precum un căpcăun, trosnind în dinți rocile apetisante. Eu, firește, n-am putut să mă ating de nimic; cu multă amabilitate, uriașul mi-a stors niște suc de piatră în pahar, dintr-o gemă dură, cu aspect de portocală. La sfârșit, după obiceiul francez, Sfarmă-Piatră s-a tratat cu niște brânză (de piatră, desigur). Nici brânză nu am putut să gust, dar am păstrat din ea ca suvenir o bucățică subțire de cașcaval, maturat în inima pământului. Am pus-o la păstrare într-un caiet vechi, cu filele nescrise. Din când în când mă întreb cum ar fi dacă aș putea să mușc din ea, ori să scriu ceva în caiet. Niciodată nu reușesc asta; dar -și așa- primăvara tot vine.

Zebra

March 19, 2017

Când doi oameni vorbesc despre o zebră, ei vorbesc și în același timp nu vorbesc despre același lucru. Pentru că pentru unul zebra e alcătuită doar din dungile ei albe, iar pentru celălalt- doar din dungile ei negre. Necesitățile dialogului impun aceasta. Și nimeni nu poate privi în abisul dintre alb și negru.

 

zebra

Cărucioare

March 18, 2017

Când Traian Vuia-n cărucior
S-a ridicat în primul zbor,
Aproape-un metru s-a-nălțat,
Mai sus ca orice alt băiat

Și lumea-ntreagă a privit
Pe ceru-albastru, infinit,
Cum zboară mândru un șofer
În căruciorul lui de fier.

De-atunci mulți ani au cam trecut,
Dar visu-i tot la început
Și-orice băiat de-un anișor
Ar vrea să fie-aviator.

 

*publicată întâia oară pe blogul ”Foi de caprifoi”, http://foi-de-caprifoi.blogspot.ro/2013/03/carucioare.html

 

Traian Vuia 1906

(Traian Vuia, 18 Martie 1906; imaginea: Wikimedia)

Frizerie

March 17, 2017

”Las bărbierului chelia
și floacele de la urechi,
să le păstreze cât vecia.
Cârpaciului, papucii vechi.
Iar boarfele-mi, la ”Haine vechi”
le las în dar, că n-au cătare
nici cât o zeamă de curechi-
c-așa am eu inima – mare!”

(François Villon, ”Testamentul cel Mic”; trad. Neculai Chirica)

În vremea lui François Villon hainele aveau totuși o valoare mult mai mare ca azi; dovadă că poetul a putut să-și lase cândva izmenele zălog la o cârciumă. În zilele noastre așa ceva e imposibil.

Mă întreb dacă între timp s-a modificat cumva și valoarea părului; nu a șuvițelor lungi care se caută prin intermediul anunțurilor pe care le citesc cu oroare în stațiile de autobuz (”cumpărăm păr”), ci a părului de prisos, ignobil, abandonat prin frizerii. La țară, ciorile și stăncuțele îl adună cu grijă din frizeriile rurale, pentru lucrări de amenajare a cuibului. La oraș probabil că nimeni nu mai are nevoie de el.

De ce ne crește părul? Cimpanzeii, gorilele, ca și celelalte maimuțe mai mult sau mai puțin înrudite cu noi, nu au nevoie de frizer, nici de bărbier. Nu au nici mustață sub nas (fapt remarcabil). Doar nouă, oamenilor, ne crește părul mereu, așa cum rozătoarelor le cresc incisivii. Poate că în loc de Homo sapiens ar trebui să ne numim Homo comatus. Doar chelia îi mai salvează pe unii, însă parțial; chelie integrală au foarte puțini oameni. Și părul tot crește degeaba, aparent fără scop, ca și cea mai mare parte a vieții.

Republica și zeii

March 16, 2017

Statele antichității au fost conduse fie prin voința oamenilor, fie prin cea a zeilor. Excepția a constituit-o -spun unii- străvechea republică italică Eventumia, unde s-a încercat un oarecare compromis între cele două.
Eventumia era condusă de un rege ales pe o perioadă de patru ani, într-un mod remarcabil de similar celui în care ne alegem -democratic- președinții de azi, dar similitudinile încetau după finalul ultimului tur de scrutin.
Să zicem că în ultimul tur de scrutin un candidat obținea 75% din voturi, iar celălalt 25%. Aceasta nu însemna că primul devenea rege, ci doar că avea 75% șanse de a deveni rege.

La ultimul tur de scrutin, cetățenii aruncau pe rând o pietricică -albă sau neagră, după cum se atribuiau convențional culorile celor doi candidați- într-o căldare aurită. Pietricelele erau apoi bine amestecate, iar un preot legat la ochi (în vechime fiind preferat unul orb de-a binelea) extrăgea una din ele. Culoarea ei decidea viitorul rege. Desigur, cel care avea mai multe pietricele avea mai multe șanse de a ajunge rege. Însă voința zeilor era de multe ori contrariantă.

În cele din urmă, republica Eventumia s-a prăbușit sub loviturile altei republici, cea romană, viitorul mare imperiu. Urmele celei dintâi au dispărut aproape cu desăvârșire. Însăși existența ei e un subiect controversat. S-ar zice că aceasta a fost voința zeilor.

Dialog de primăvară

March 16, 2017

-Uneori, primăvara devreme, am nostalgia viitorului.
-”Nostalgia viitorului” e aproape un clișeu. Și apoi, nu e tot o nostalgie a trecutului, camuflată în altă formulă? Poate exista o altfel de nostalgie?
-E ca și când ai primi o scrisoare de la un prieten din viitor. Simți căldura care va fi și încă nu este.
-Poate se lasă așteptată.
-Primăvara nu e cochetă. Primăvara e o fată cuminte dintr-un oraș de provincie. Uneori se plimbă singură prin parc, printre copacii înmuguriți. Unii oameni au vrut s-o întâlnească aievea, dar a fost prea târziu. Copacii înfrunziseră deja, iar primăvara își schimbase pieptănătura și hainele. Parcul era plin de alte fete. Doar cei care o iubesc cu adevărat știu s-o recunoască mereu, în orice anotimp.

magnolia

Savez-vous planter les choux?

March 15, 2017

 

Știi tu varza s-o sădești
(cum e moda, cum e moda),
știi tu varza s-o sădești
cum e moda la Pitești?
Ține varza pe-un picior
(c-așa-i moda, c-așa-i moda)
și-apoi las-o pe ogor
(c-așa-i moda la Pitești).

Știi tu varza s-o sădești
(cum e moda, cum e moda),
știi tu varza s-o sădești
cum e moda-n București?
Arunci varza drept în sus
(c-așa-i moda, c-așa-i moda)
și-apoi fugi ca la concurs
(c-așa-i moda-n București).

Știi tu varza s-o sădești
(cum e moda, cum e moda),
știi tu varza s-o sădești
cum e moda la Ploiești?
Să îți zic nu are rost
(cum e moda, cum e moda),
că pe-acolo nu am fost
(niciodată la Ploiești).

Confesiunile unui urangutan

March 14, 2017

-Ia spune-mi… cu ce animal semăn eu?
-Cu un urangutan mare și gras!

(în anul 2010 fiu-meu -respondentul de mai sus- nu se născuse încă)

Al Phagora

Piramidele aveau vârful în jos;

alunecam bălăngănind pe liane

până la vârf.

Acolo

prindeam fructele, ca o liană.

*

Părul meu roşu, crepuscular

culege lumina dintre frunze.

Orizontul găseşte poteci

în legănata lume, pădurea.

Pe o parte adorm, pe o parte răsar.

*

M-am întins între ramuri

ca un hamac.

Lenevie în el  fără seamăn ;

din nimic atârna un picior

care-a făcut unde în apă.

*

Omul cioplea unelte de piatră.

Mereu am crezut

că piatra e elastică;

trăgeam de pietre

ca de o minge de cauciuc.

Am rămas aici, unde se-ntind, flexate, pietrele-

-în junglă.

View original post