Râul de munte

October 19, 2017

Nimic nu rămâne putred
pentru multă vreme;
unele se-ntorc în piatră,
altele se-ntorc în apă.
Și toate-acestea se întâmplă într-o clipă
în care ochiul clipește,
nu privește.

În urmă rămâne
un gol; dar
golul dispare și el după o vreme
în marele gol.
Și-aceasta se întâmplă într-o clipă.

Advertisements

Tomnatică

October 18, 2017

Fluturi mari târzii
poposesc o zi
printre crizanteme,
fiindcă sunt boeme.

 

butterfly

(imaginea originală: @st4rguitar, pixabay.com)

Pământ al minunii

October 17, 2017

Pământ al minunii, legănat
în ape senine!
sunt fericit c-am uitat
să învăț despre tine.

 

Fumatul

October 16, 2017

În viață unii fumează, iar alții fumează pasiv; din asta nu ai scăpare. Pe toate zidurile scrie ”fumatul interzis”, dar nu poți intra în ziduri. Rămâne să-ți trăiești viața (să fumezi), sau să visezi altceva (cai verzi pe pereți), intoxicat cu fumul altora.

Drum

October 15, 2017

Au căzut pe deal plopii;
doar iarba-și mai ridică
toate brațele spre cer.

Noapte bună

October 13, 2017

Noapte bună
pe sub lună;
lasă-ți lumea
ca să fie
și nimeni
să nu o știe.

Pe sub luna
de mălai
toarce struna
și un nai;
dormi acuș,
cărăbuș.
Nu e vară, -i
plăpumioară;
dorm borcanele-n
cămară.

Somn ușor,
cititor;
e târziu
și o știu
c-am sperat
în înalt
și-n zadar.
De ești treaz
în necaz,
sau visezi
temporar
bucurii
ori suspin,
eu măcar
îți închin
un pahar.

 

Palatul

October 12, 2017

Palatul fusese construit anume ca să poată fi cucerit ușor, pentru ca furia asediatorilor să se reverse mai puțin -ori deloc- asupra clădirii.
Regele îi aștepta pe tron, singur, cu sceptrul în mână, îmbrăcat în hainele cele mai scumpe. Furia s-a dezlănțuit asupra lui.

Aruncat și târât în noroaiele din fața zidurilor, cu hainele rupte, regele era acum un biet om. Cuceritorii nu și-au dat seama că era doar un om încă din clipa în care l-au întâlnit; că regele murise demult. Pe tron îi așteptase un rege mort, în toată splendoarea lui, și un biet om încă viu.

Celălalt rege, Învingătorul, a prețuit palatul din clipa în care l-a zărit. S-a bucurat mult că n-a fost nevoie să lovească nicăieri cu proiectilele. Clădirea avea să rămână întreagă, iar interioarele –pe alocuri vandalizate de soldați neghiobi- refăcute. Palatul îi furase inima.
Asta o vedea și bietul om târât în lanțuri prin praful drumului. Învingătorul nu avea de unde să știe că strămoșii bietului om puseseră mâna pe palat într-un chip asemănător. Și că palatul, de-a lungul timpului, trecuse aproape întreg de la un cuceritor la altul, vrăjindu-le inima și mintea. Și nimeni nu știa cu adevărat cine îl construise demult.

Cizma

October 12, 2017

(o povestire publicată întâia oară de alter ego-ul meu, @Archaeopteryx, pe http://amintiri-din-cretacic.blogspot.ro)

În vremuri de demult, în satul din Alpi numit Ampaseriaz, toți oamenii serioși aveau un singur picior și o cârjă. Cei cu două picioare erau priviți drept necopți, pierde-vară, târâie-brâu, oameni buni de nimic; drept pentru care nu puteau deține proprietăți, nici nu se puteau căsători.
Cei care doreau să intre în rândul lumii treceau pe la felcerul satului care, contra unei sume de bani, le tăia unul din picioare. Nu exista vreo preferință pentru stângul sau dreptul; dreptacii și-l tăiau de obicei pe cel stâng, iar stângacii pe cel drept. Între timp își comandau și o cârjă bună, mai meșteșugit sau mai grosolan alcătuită, după posibilitățile fiecăruia; și astfel, cu piciorul lipsă și rezemați în cârja nouă, erau ca oricare alt gospodar, bucurându-se de cuvenitul respect al celorlalți.
Un om cu un singur picior nu se putea aventura mult în afara satului, care era înconjurat de munți înalți, cu stânci și prăpăstii de netrecut; și se putea dedica astfel din plin muncii câmpului, gospodăriei și familiei.

Așa stăteau lucrurile în Ampaseriaz; și stăteau bine. Nimeni nu se plângea de nimic, viața -grea, dar cu bucurii- își urma firesc cursul; până într-o zi, când un gospodar întors cu un car de lemne din pădure istorisi, tulburat, o poveste nemaipomenită.
Pe o potecă mai neumblată umbla singur un picior; adică țopăia din loc în loc, ca și când s-ar fi plimbat pe acolo fără nicio treabă. Un picior, ca acelea pe care și le tăiaseră cu toții în tinerețe.
Privirile tuturor se întoarseră atunci spre felcerul satului, care fu pus întâia oară în încurcătură. Se știa că picioarele sunt îngropate într-un loc anume, mai la vale de sat. Oare nu le îngropase bine?
Felcerul mărturisi atunci întâia oară că găsise de multe ori gropi dezvelite, dar asta se întâmpla de multă vreme, de pe când trăiau tatăl și bunicul lui. De bună seamă că animale sălbatice, urșii sau mistreții, le-au dezgropat și le-au mâncat. Dar ce poți face împotriva fiarelor codrului? Și, mai ales, cine a mai văzut picior umblând de unul singur prin pădure?

Oamenii începuseră să nu-i dea prea multă crezare celui cu povestea piciorului. Însă, cu trecerea timpului, aceste vedenii s-au înmulțit. Iar picioarele țopăitoare veneau din ce în ce mai aproape de sat.

Într-o duminică, pe când oamenii se întorceau de la biserică, s-a întâmplat ceva de necrezut. Un picior a avut îndrăzneala să vină, șontâc-șontâc, pe strada mare a satului. Oamenii îl priveau îngroziți, iar un gospodar de ispravă i-a ars o cârjă zdravănă. Se vede că l-a durut, pentru că s-a zbătut un pic închircit, iar apoi a luat-o la goană înapoi spre pădure. Nu s-a mai întors; însă toți oamenii văzuseră ceva foarte ciudat: piciorul era încălțat într-o cizmă veche, cum nu se mai făceau de pe vremea stră-străbunicilor. Nimeni nu mai purta așa ceva și nimeni nu mai avea în casă o asemenea cizmă. Încălțări ca acelea puteau fi văzute doar în tablouri de demult.
Atunci sătenii cu un singur picior și-au dat seama, cu mare mirare, că picioarele tăiate trăiesc mai mult decât oamenii. Și, dacă lucrurile vor continua așa, picioarele vor împânzi toate locurile.

Cu mare durere, oamenii din Ampaseriaz s-au despărțit atunci de obiceiul lor străvechi. Picioarele au mai umblat multă vreme prin păduri; însă, de la un timp, nu s-au mai văzut, pentru că nici ele nu trăiesc veșnic.

16.07.2014

Mesaj pentru tractoriștii mistici

October 11, 2017

(dacă mai vine unul vreodată pe-aici)

Bchecdfhkbcahkegcfhcdehcgcbf

Hans

October 11, 2017

Era un cocoș de-un an,
mare, alb – ca un gâscan.
Într-o noapte de amar
l-a furat un găinar;
însă tot ce pierdem noi
ne revine înapoi
-nu-i așa că e fantastic?-
și-acum am un Hans de plastic.

 

Hans