La ospăț

July 9, 2020

Ospățul dintre bătălii,
ce veselește morți și vii,
ținea trei zile și trei nopți;
ostașii vechi și bine copți
sorbeau din oalele cu vin
al vieții dulce gust deplin,
iar lăutari cântau de zor
tot ce s-a prins de struna lor,
din negura bătrânilor
până-n străinul viitor…

 

Popescu

July 9, 2020

Popescu spune că lumea e o iluzie
și are dreptate. El e un tip serios,
doar că nu înțelegem corect ceea ce spune.
Când un om spune ceva, el se afirmă și pe sine;
așadar sunt două propoziții legate prin ”și”,
propoziția 1: ”lumea e o iluzie”,
propoziția 2: Popescu.

Ah, de-atâtea ori uit de tine
și pentru fiecare uitare am o poză cu tine pe perete.
Dar tu niciodată nu apari din poze, ci de altundeva
și n-am învățat din asta nimic.

Mi-e teamă că voi ajunge în acel întuneric irespirabil
și-atât de rău îmi va părea că
am uitat cândva de tine,
că am sugrumat iarba, că am scuipat în apa naivă.

Popescu spune că lumea e o iluzie.
Închid ochii și rămâne
murmurul apei,
îmi astup urechile și rămâne
murmurul apei
și asta poate că e doar o iluzie,
până apari tu de undeva.

Vară

July 7, 2020

În miezul zilei un mistreț doarme în pădure,
la umbră deasă.
Și pentru că vorbesc despre el,
a pufnit dintr-o nară în tină.
Atât.

Jurnal

July 6, 2020

Din nori ploaia cade
ca o veste de departe,
șiroind aspru pădurile.
Pe stradă copacii știu că vine curând
și o așteaptă cu gurile
deschise în pământ.

Balaurul

July 5, 2020

-Să ai grijă când treci pe la Vârful Balaurului! zise bătrânul, arătând cu vârful creionului un punct pe harta întinsă între două cafele pe banca din parc.
-La ce să am grijă? întrebă celălalt, un tânăr de vreo 20 de ani.
-La balaur, ce altceva?
-Ce poate să-mi facă? mă mănâncă la micul dejun?
-I-a înghițit pe mulți.
-Păi balaurul ăsta… nu există.
-Așa și?
-Dacă nu există nu poate să înghită pe nimeni.
-S-o crezi tu.
-Oricum nu e ca și când m-ar înghiți un balaur care există.
-Nu. Când te înghite un balaur care nu există, nici măcar nu ai existat vreodată. Nici discuția noastră de acum nu mai există.

Vis cu scriitor și critic

July 4, 2020

Se spune că fețele tuturor oamenilor din vis sunt fețe pe care le-am văzut cândva în realitate. Cine poate ști cu adevărat?
În visul meu de azi noapte apărea un scriitor îmbrăcat în salopetă, ca un muncitor, într-o bucătărie murdară. Pe aragaz fierbeau niște fructe mari într-o oală albastră. La masă era criticul literar, care avea exact același chip ca al scriitorului, ca un frate geamăn sau ca un alter ego. Criticul literar era îmbrăcat într-un costum vișiniu. Își scosese de la gât cravata neagră și o folosea ca pe o cravașă, lovind din când în când masa goală.
Deodată a intrat în bucătărie un copil. Scriitorul, vizibil jenat, a închis brusc aragazul. Copilul s-a apropiat de marginea oalei.
-Ce e aici? a întrebat.
-Niște piersici, a răspuns scriitorul.
-Este un soi de compot, a spus criticul literar, privind în altă parte și lovind în continuare masa cu cravata.

Seara la râu

July 3, 2020

Schimbător e râul și totuși
ne strângem pe mal să auzim vești de demult;
de parcă murmurul apei ne-ar spune
vorbe vechi de mii și mii de ani,
de parcă oamenii peșterilor ar fi plecat de curând
pe alt râu, lăsându-ne bun rămas.

Lucruri și tablouri

July 2, 2020

Pictorii nu pictează lucruri, ci adevăruri. Nu pictează obiecte, ci propoziții. De obicei, propoziții greu sau imposibil de exprimat în cuvinte; însă tabloul, în felul său, afirmă.

Lucrurile sunt în natură; și sunt trecătoare.

Fără supărare

July 2, 2020

E vară: de dimineață s-a luat apa
și nimeni nu mi-a spus.
Muncitorii lucrează
la reparații, desigur
și poate apa va veni la robinet
după-amiaza, când cerul e albastru.

Mi-aduc aminte albia seacă a pârâului.
Nimeni nu-l va repara; apa și-a
găsit doar un alt curs, e firesc.
În natură nimic nu e defect,
nimeni nu se supără,
toți caută noul curs al apei.
Unii nu se pot mișca, rămân pe loc și mor de sete,
chinuindu-se fără supărare.

Jane never met Tarzan

July 1, 2020

Jane era o tânără educată, un produs al epocii sale, o floare crescută cu grijă în grădină, nu departe de umbra zidurilor. Deloc firavă, făcea și sport, desigur, pentru că și acesta ține de educație (se mai numește educație fizică).
Cultura și educația omenească sunt inseparabile; și oricât de bătrână ar fi cultura, ea este la origine un produs dedicat oamenilor tineri și foarte tineri. Dacă ar fi să-i dea Culturii o înfățișare și un chip omenesc, unii și-ar imagina probabil un bătrân filosof sau artist; însă alții n-ar avea mari obiecții împotriva reprezentării ei sub forma unei tinere și elegante femei contemporane. În tinerețea educată se regăsește întreaga tradiție a culturii omenești.

Ce îi mai trebuie culturii pentru a rămâne vie și fecundă, pentru a-și perpetua propriile forme, dar și a le depăși? Poate că ar trebui să întâlnească umanitatea în ipostaza ei necultivată, solitară, frustă și sălbatică: Tarzan. În povestea lui Tarzan, femeia cetății se aventurează dincolo de zidurile culturii și civilizației, pentru a forma un cuplu cu bărbatul sălbatic, crescut de animalele junglei. Femeia este Cetatea însăși.

Ce soartă va avea Jane dacă nu-l va întâlni pe Tarzan? Îmi imaginez că va ajunge fie o fată bătrână, mărginită și bigotă, fie o babă perversă. Trist, oricum.
Iar Tarzan nu-și va mai căuta perechea, ci se va mulțumi cu propria supraviețuire într-o lume în care jungla, tărâmul miracolelor ascunse, este defrișată continuu, fără cruțare – și nu doar în spațiul fizic.