Amiază

August 28, 2016

Vara își picură în baltă ultima miere. În ape se țes pânze verzi, peșteri plutitoare deschise tainic în adâncul împărăției unde nu va ajunge nicio întomnare.
Doar ochiul se va închide -vremelnic- când frunzele veștede vor pluti, din ce în ce mai multe, pe luciul stins. Atunci, pentru câteva luni, soarele dinăuntru nu-l va întâlni pe cel de afară.

 

amiaza

Examenul

August 27, 2016

Stătuserăm treji aproape toată noaptea; aveam examen a doua zi. Eu citisem asiduu primele patru și ultimele patru cursuri, cele din care întotdeauna se dădeau subiecte la oral. Dacă profesorul nu te întreba nimic din restul, puteai lua garantat un opt, ba chiar zece. Horațiu își făcuse servite. (Pentru cine nu știe, o ”servită” -spre deosebire de fițuică- e o hârtie pusă la vedere pe bancă, o pseudo-ciornă scrisă acasă; în cazuri extrem de fericite, dacă subiectul e pur teoretic, poți s-o predai în loc de lucrare, vezi și http://www.romlit.ro/copiu_fiuic_servit.)

Pe la cinci (anagrama lui ”cinic”) am comis imprudența de a adormi. M-am trezit zgâlțâit de cineva pe la opt jumate, la nouă aveam examenul. Înghit o cană de cafea, ca șarpele boa, apoi o trântesc pe masă, pătând fix servitele lui Horațiu. Ori s-a decis să nu mai copieze, ori le-a luat pe cele pentru examenul din ziua următoare, de pe aceeași masă. Foarte probabil ultima variantă.

Alerg spre facultate cu servitele lui Horațiu în mână. Nu-mi mai aduceam aminte nimic din cursuri, așa e dacă adormi când nu trebuie. În condiții normale, aș fi intrat la examen printre ultimii, ba chiar ultimul, mai având astfel timp să mă uit pe cursuri și mizând și pe clemența profesorului (niciodată n-am văzut să fie picat ultimul candidat din examen, în afara cazului în care erau picați toți). Dar, gândindu-mă să fac o faptă bună și să reușesc să-i pasez cumva lui Horațiu munca lui de-o noapte, am intrat printre primii. Cu servitele în mână, evident.

-Ce-s astea? mă întreabă profesorul.
-Sînt de chimie… niște cursuri, zic eu.
-Ești student și la chimie?
-Nu.
-Îți place chimia?
-Nu.

Am luat șase. Super! Ce mai puteam să zic…
De îndată ce-am ieșit din sală, a început cursa de trei mii de metri garduri spre facultatea de chimie a lui Horațiu. El avea examen scris. Identific sala și mă rezem de un perete, cu servitele în buzunarul de la spate al blugilor. Dacă i-ar veni ideea să meargă la budă… Dacă… Am stat vreo oră, delectându-mă cu figurile de psihopați ale studenților la chimie. Într-un târziu, iese și Horațiu din sală, transpirat tot, dar livid.

-Ce faci, ai știut ceva? îl întreb.
-L-am luat.
-Bravo mă! Și eu l-am luat. Merem la o bere?
-Nu. Cre’ că mă duc direct la curve.

Presimțire de toamnă

August 26, 2016

Se-ngălbenește hârtia
pe care încă n-am scris nimic.

Două probleme

August 25, 2016

1. (O problemă mai veche, am propus-o și pe site-ul meu fosil ”Amintiri din Cretacic”, http://amintiri-din-cretacic.blogspot.ro; aici o formă ușor modificată)

Dacă stai nemişcat şi ţii pe spatele gol, timp de 3 ore, o placă pătrată de 1 metru pătrat răcită constant la 0 grade, răceşti. Dacă placa are însă 0,1 milimetri pătrați, nu răceşti, indiferent unde este plasată pe spate. Care este aria minimă a plăcii a.î. să existe pe spatele tău o zonă în care, dacă o plasezi timp de 3 ore, vei răci ?

2. Îți cumperi un laptop nou, după care pui pe el tot felul de programe și fișiere. După ce îl încarci cu date, laptopul este mai greu sau mai ușor decât înainte?

Balaurul

August 24, 2016

Balaurul răsuflă doar noaptea, o dată.
Cei ce nu dorm îi simt
duhoarea de inimă arsă
și închid ferestrele luminate.

Balaurul privește cu un ochi ferestrele,
focul din jarul lui, copil hrănit
de om în ceas de noapte. Apoi
se târăște îndărăt în beznă.

Cangurul și originea

August 23, 2016

Mai demult i-am promis lui fiu-meu că o să-i iau ceva de la București, unde urma să stau doar pentru o zi, aceea fiind de Duminică. M-am întors fix cu mâna goală, însă a doua zi dimineața m-am înființat la un magazin de la noi, de unde i-am cumpărat lui Bujorel un cangur. De jucărie, firește. Acela a fost cadoul ”de la București”.

Cangurul a rămas bucureștean până în ziua de azi. E un cangur de București, deși probabil n-a fost niciodată pe-acolo. Bucureștiul este originea lui. Originea, locul de unde ești, dar unde poate că n-ai fost.

De atunci, când merg cu trenul mă uit uneori pe fereastră să văd un cangur venind din urmă în pas săltat și poate depășind trenul. Ceea ce, ținând cont de viteza trenului, este foarte plauzibil.

Cărți

August 23, 2016

Mai devreme sau mai târziu majoritatea bloggerilor (oameni care scriu) ajung să recomande cărți (scrise de alții). Am ajuns și eu în acest stadiu, în această tulbure zi de marți. Pe lângă faptul de a fi apărut cândva în viața mea, cărțile pe care le menționez aici mai au ceva în comun; toate sunt non-ficțiuni (sper):

-P.V. Makovețki, V.N. Lange, ”Paradoxuri și sofisme fizice”
-William H. Calvin, ”Cum gândește creierul”
-Moses I. Finley, ”Lumea lui Odiseu”
-Radu Anton Roman, ”În Deltă cu Jacques Yves Cousteau”
-Adrian Cowell, ”Inima pădurii”
-Vladimir Arseniev, ”Prin taigaua extremului orient”

Pentru cine nu le cunoaște, nu sunt prea greu de citit și nici de găsit (o bibliotecă municipală, de exemplu, ar trebui să le dețină).

Imaginea ascunsă și haloul cuvintelor

August 22, 2016

O nouă propunere (să-i spun ”joc”? parcă nu e) adresată cititorilor.

E nevoie de trei persoane; fiecare din ele va trimite celorlalte două o fotografie care nu va fi pusă niciodată la dispoziția publicului. Deci, stimați viitori participanți, din miile de poze pe care probabil le aveți pe hard-ul calculatoarelor, una nu va fi niciodată văzută ca atare de publicul larg, ceea ce se și întâmplă cu majoritatea pozelor; e un sacrificiu în aparență infim, dar care s-ar putea să atârne greu cândva.

În schimb, cei doi destinatari care primesc fotografia vor scrie pe blogul lor ceva care să redea imaginea prin cuvinte; un poem în versuri sau proză, o povestire, orice.

Imaginea va avea așadar o dublă reprezentare. Suprapunerea -de către cititor- a celor două redări va putea elimina ceea ce în mod obișnuit se cheamă ”subiectivism” al autorului. Și, din haloul cuvintelor, ar putea răsări (cândva…) imaginea ascunsă de către cei trei participanți la joc.

Un alt amănunt -la care, dacă nu intru în joc, puteți renunța- este ca acele trei fotografii să se poată încadra la categoria ”audiență generală”🙂  (nu ”interzis sub 12 ani”, nici altele).

Termene (să zicem): 25 august pentru expedierea fotografiilor pe e-mail, 31 august pentru textele publicate pe bloguri.

Înscrieri aici🙂

Unfair

August 22, 2016

La viața mea am făcut de multe ori autostopul; mi se părea și încă mi se pare firesc. Cu toate acestea, dacă aș fi șofer, nu aș lua pe nimeni în mașină. Mi s-ar părea fals și nefiresc să procedez altfel. Mă văd la volan singur între patru locuri goale, ascultând muzică -probabil A-ha-, absent pentru tot universul.

Căi ferate

August 21, 2016

Când noaptea mi-e străină mi-aduc aminte uneori
aceste brâuri magnetice
încingând pământul pe de-a latul.

Cândva în gara părăsită mi-am pus pe șine mâinile.
Credeam că voi fi deodată aici
și la capătul pământului

dar mii de roți mi-au forfecat prezența
ce n-a rămas decât ce-a fost mereu:
o umbră fugară în lumină.


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 165 other followers