Origini

April 25, 2019

Când ceva are înțeles, acel ceva curge; este întotdeauna schimbător și același.

Cel ce este doar același nu mai are înțeles; este asemenea unor simboluri nedescifrate aparținând unor culturi dispărute. Le putem uneori atribui un înțeles aproximativ, dar nu este înțelesul care decurge din ele, chiar dacă îl aproximează pe acesta.

Când ceva are un înțeles peren, răzbătând proaspăt către noi din întunericul secolelor sau mileniilor trecute, e posibil ca izvorul curgerii lui -sursa primă- să nu fi secat între timp. Putem merge pe firul apei spre originile sensului; iar în cele din urmă putem da de izvoare (de obicei mai multe), ori de o albie seacă a unui râu temporar, a cărui apă curge încă mai la vale.

 

 

Vraja Ampoitei

Advertisements

Sus

April 23, 2019

Sus vulturul se înălțase,
să vadă carne, să vadă oase;
și a văzut că un om viu
în sus privirea-și ridicase.

O, poate mai târziu…
Poate mai târziu.

O zi frumoasă

April 22, 2019

Prietene, ce zi frumoasă era când noi doi
băteam mingea în peretele blocului.

N-am spus nimănui asta până acum, când
atât de departe de mine e ziua aceea,
ca Raiul.

Era aproape vară, asfaltul însorit
în după-amiază.

Miere de păpădie

April 21, 2019

miere

 

Cam așa se face…

Năpârca

April 21, 2019

Șopârla șarpe s-a făcut
și nu mai știe să alerge,
însă de-acum ea înțelege
desișul greu, de netrecut
cu pasul, saltul ori în zbor;
așa e dat pentru făptură:
doar șerpuind străbați ușor
nebuna lumii țesătură.
Dar când ajungi la ananghie,
când cineva te-a prins din urmă,
îi lași în dar coada; și, vie,
se vede c-ai rămas șopârlă.

 

 

naparca

De ce contează…

April 19, 2019

De ce contează pentru mine părerile altor oameni? Poate pentru că ei sunt mai aproape decât sunt eu de un ”mine însumi” îndepărtat. Iar eu mai aproape de ei decât de acest ”mine însumi”.
Imposibil, ar spune unii. Ba da, e posibil și i se poate întâmpla oricui să uite de sine, iar alții să îi aducă aminte.
Pe de altă parte, eu nu pot ajunge la mine însumi decât prin mine însumi. Una e să fii aproape de ceva, alta e să fii chiar acolo. Din exterior te poți apropia oricât de mult de o limită, fără să o poți atinge vreodată. Drumul spre sine nu trece prin părerile altora.

Părerile altora pot fi superficiale, dar își au rădăcinile în adâncul convingerilor și dorințelor oamenilor. Iar adâncul celor din urmă nu poate fi ignorat fără păcat. Nu suntem singuri pe lume, nu putem trece printre oameni ca gâsca prin apă.

Aromoterapie

April 19, 2019

Când simți mirosul a ceva, o substanță emanată de acesta intră –printr-o succesiune de filtre- în corpul tău. Ceva asemănător se întâmplă și în cazul gustului. Însă de obicei gustăm ceva doar dacă vrem să gustăm; gustul nu vine o dată cu inhalarea aerului. Și foarte rar cineva gustă din propriul corp (”sfânt trup şi hrană sieşi, hagi rupea din el”), însă propriul miros este hrana olfactivă cea mai comună.
Mirosul ne aduce aminte că trăim într-o supă (ciorbă, zamă) călduță, la care contribuim cu propriile efluvii; și cu această idee ne putem împăca, dar cu realitatea –ba.

Gasmask

(imaginea: Mutante, Wikimedia Commons)

Moviestar

April 17, 2019

Uneori oamenii se imaginează în pielea super-eroilor din filme sau benzi desenate. Alteori se simt extrem de familiari cu lumea ideilor din cărți sau din aer. Dar, câtă vreme e vară, se poate.

 

 

Fuga

April 17, 2019

Eu pe furiș urcam cândva
sus, în copac – și săream zidul;
pe-atunci credeam că-n lipsa mea
acasă nu va trece timpul.

Copilul

April 16, 2019

În așteptarea unui prieten, căruia trebuia să-i înmânez un dosar, m-am oprit acum câteva zile într-un bar de la colțul străzii și mi-am luat o cafea. Decofeinizată. Barul era plin -poate din cauza ploii de afară, care cădea rece pe florile de liliac-, iar atmosfera părea destul de apăsătoare. Priveam pe fereastră, când pe scaunul din fața mea s-a așezat, timid, un necunoscut.
-Vă deranjez? m-a întrebat.
-Nu, desigur, am răspuns, propunându-mi să îl ignor în cele ce urmează. Ceea ce nu am reușit.

Avea ochii mari, negri și rotunzi, ca de focă. Creștetul chel îi era încadrat bizar de două smocuri de păr negru, lucios și ud, suspendate la o oarecare înălțime deasupra urechilor care păreau în întregime lipite de cap. Privirea avea ceva copilăros, dar profund și straniu; am întâlnit o expresie asemănătoare doar la copiii mai mici de un an.
Necunoscutul își luase o bere -marcă ordinară- la sticlă de jumătate de litru. Nu i-a fost dat însă să o bea în liniște.

În bar și-a făcut apariția o bătrânică energică, înveșmântată într-un pardesiu lung, purtând în mână -ca pe o lance- o umbrelă udă, cu vârful ascuțit.
-Mișule! cârâi băbuța către vecinul meu de masă. Hai acasă, i-me-diat!
Am privit-o. La prima vedere nu semăna cu Mișu -poate din cauza ochilor albaștri, tăioși- dar aveau multe trăsături în comun.
-Tot aici te găsesc? continuă ea. Nesimțitule!
-Vin acuș, mamă, îngăimă încurcat Mișu.
-Îți pierzi vremea cu toți ratații prin crâșme… (și i-am simțit privirea în ceafă) Tu știi ce s-a întâmplat?
-Nu, mamă.
-Șoseaua de centură e plină de gropi. La spital nu mai sunt medicamente pentru bolnavi. Pensia mi-a întârziat o zi. Lui unchiu-tău Alexandru i-a ieșit un furuncul în frunte. Tinerii vorbesc numai porcării pe stradă, în gura mare.
-Și eu ce pot să fac, mamă? Cu ce sunt eu de vină?
-Nesimțitule! Îndrăznești să-mi vorbești așa? Putoare ce ești! Ridică-te când îți spun!

Mișu părea teribil de încurcat. Îi dăduseră lacrimile.

-Vine imediat, doamnă, am spus deodată, întrebându-mă în sinea mea -cu groază- ce m-o fi apucat. Avem numai vreo trei minute de discutat ceva.
Și i-am arătat dosarul cu șină, singurul meu element de recuzită.
-Hm! făcu bătrânica. Și plecă valvârtej.

-Îmi cer scuze, domnule, zise Mișu, cuprins parcă de un tremur. Nu știu ce să mă mai fac cu mama. Când îmi spune, așa, ce necazuri are sau ce nu-i convine pe lumea asta… nu știu, dar încep să mă simt vinovat de toate lucrurile, de tot răul din lume, de parcă e din cauza mea. E îngrozitor. Și, credeți-mă, nu știu cum să rezolv situația asta.
-E greu, am convenit eu.

Am tăcut o vreme amândoi, până când Mișu goli pe nerăsuflate sticla de bere.
-Și … cu ce vă ocupați dumneavoastră? am întrebat. Îmi păreți cunoscut. (Mințeam, desigur.)
-Lucrez la bibliotecă, la Județeană. Parcă v-am văzut și pe dumneavoastră acolo.

Asta era posibil; mi-am făcut permis de lectură în urmă cu cinci ani, ca să citesc o carte pe care nu o găseam. De atunci n-am mai vizitat clădirea.

-Mă scuzați acum, mă grăbesc, zise Mișu, privind prin gura sticlei goale. Nu știu ce să mă fac… Trebuie să-i iau lui mama o pâine… și gropile de pe centură… medicamentele… Siria…

Și ieși din bar în ploaie, precipitat, legănând din șolduri ca o rață.

Poate că n-aș fi scris aceste rânduri dacă între timp nu s-ar fi plombat gropile de pe centura orașului. Și am înțeles că medicamentele au ajuns în cele din urmă la spital. Azi n-am mai auzit nicio înjurătură pe stradă. Și poate că unchiului Alexandru i-a trecut furunculul.