Cărbunăreasa

Roșcată-i vulpea, cât se poate;
dar și-a-nnegrit, umblând prin lozii,
picioarele și vârful cozii,
fugare năluciri de noapte.

De neiubită ce-i, vicleana
se uită strâmb la fiecare,
că mulți ar vrea de pe spinare
să-i ia averea scumpă, blana.

Dar nimeni n-a știut anume
ce taină-i zace-n vizuină
când pe poteci, sub luna plină,
își joacă focul din cărbune.

 

(Vulpea cărbunăreasă -Vulpes vulpes melanogaster- are gâtul, burta și vârful cozii cenușii-negricioase, iar picioarele negre de-a binelea.)

 

***

 

…Și începutul poveștii, din colecția ”Povești Nemuritoare”:

 

Florile

(o compunere)

 

Florile sunt pentru albine și alte gâze, nu pentru noi. Au înflorit și în primăveri din alte ere, cu mult înaintea primilor oameni. Dar ne bucură; pentru că orice floare, oricât de tomnatică ar fi, poartă în ea primăvara pământului. Pământul însorit și înstelat, pământul care conlucrează cu astrele.

De fapt, ne bucură orice lucru care nu este pentru noi. Este semn că există și altcineva. Este o taină, un neînțeles asemenea celor despre care a scris poetul Lucian Blaga. Este o floare.

Și, atunci când oferim flori, oferim taine și neînțelesuri. Ce dar poate fi mai presus?

Deșteptăciune

-Când ieșim din izolare, vreau să-mi iau un televizor cu adevărat deștept, zise Sherlock.
-Cât de deștept? ce-ai vrea să facă? întreb eu.
-Să se uite singur la televizor.

Neștiuta geneză

Într-o zi se va schimba ceva
pentru întâia oară.
Și poate nimeni nu va ști,
nu va-nțelege.
Nimeni
nu va simți.

Pentru că nimeni nu are
vreun simț pentru
acea întunecime
din veci neschimbătoare.

Ivan Turbincă

”Moartea, atunci, se vâră în turbincă și Ivan o pune la pastramă, zicând:

— Șopârcai cu cine șopârcai, dar cu Ivan nu șopârcai.”

 

Pașol na turbinca, coronavidma !

Cafeaua zilei

Ți-a picat mintea-n cafea;
bei până ajungi la ea
și-ncă-o gură și apoi
ești gata de vremuri noi.
Dar în zațul de pe fund
ți s-a-mpotmolit un gând.

…

”Iată prima deosebire mai însemnată pe care o văd între lumea aceasta și cea occidentală, acolo la noi, în Europa, unde totul este precizat, viața e atât de voită, de excesivă, încât moartea apare ca o întrerupere de curent, un accident al cărui înțeles religiile încearcă în zadar a-l însuși sufletului. Aicea fiecare socoate cu dânsa. Cimitirele se întind peste tot. La fiecare răspântie dai de un locaș funerar. Morții și viii se întâlnesc mereu într-un ciudat prezent. Orașele noastre, tehnica noastră, estetica noastră nu îngăduie ruina și părăsirea. Suntem o civilizație șlefuită, lustruită, poleită. Noi ascundem săracii și bolnavii noștri, măturăm praful, scoatem moartea din mecanismul comun al vieții și nu suferim neîngrijirea în decorul obișnuințelor noastre. Aicea toate-s în tot. Praful îmblânzește culorile vii. Aurul și faianțele au un văl de praf care le prilejuiește înfățișarea celor mai neașteptate și necrezute vedenii și praful, la rândul lui, ia din scumpetea strălucirii lor. Lucrurile se îmbogățesc unele pe altele.”

(George Matei Cantacuzino, ”Bagdad”; în volumul ”Pătrar de veghe”)

Cântecul omului și al turmei

Cine a stat cândva mai multă vreme în preajma unei turme de oi nu poate să uite acel behăit perpetuu, vibrând metalic în auz; o voce răspunzând parcă alteia care cântă omenește din sufletul tău de dincolo de lume.

 

 

”According to popular tradition, mesu ‘oche imitates the sound of wind, while the contra imitates a sheep bleating and the bassu a cow lowing.” (https://en.wikipedia.org/wiki/Cantu_a_tenore)

”Si ritiene che il canto a tenore sia nato come l’imitazione delle voci della natura: su bassu imiterebbe il muggito del bue, sa contra il belato della pecora e sa mesu boche il verso dell’agnello, mentre il solista sa boche impersona l’uomo stesso, colui che è riuscito a dominare la natura.” (https://it.wikipedia.org/wiki/Canto_a_tenore)

Dacă bassu redă mugetul boului sau vacii, iar contra behăitul oii, se pare că nu există un consens asupra lui messu boche: este un miel sau este vântul.

Eu oricum nu știu: n-am ascultat glasul vântului în acea insulă mediteraneană în care oile domestice și sălbatice behăie de multe mii de ani; și care are, poate, mai multe taine decât o insulă pustie și necunoscută.

Fuziune

Piatră tulburată,
apa te-a topit,
dar curgerea-nceată
iată, a-împietrit.

 

(în imagine, Hierve el Agua, Oaxaca, Mexic; foto: Lavintzin, Wikimedia Commons)

Înfăptuire

Când fapta este o execuție a unui plan, ea nu este mai prejos decât planul, care e o reprezentare a ei. Din importanța faptei decurge cea a planului, nu invers. Așa cum un om drag nouă este mai important decât o fotografie a sa.

Planului îi lipsește întotdeauna o dimensiune spațială pe care o are îndeplinirea lui.