*

cântecul apei-

tihna omului,

jocul zânelor…

*

Nu suntem singuri
în univers; mai sunt și
mâțele noaptea.

Numărând beri (32)

De la serviciu în drum spre casă, Gică, Mișu și Costică s-au oprit să bea măcar o bere fiecare… Numărul de beri băute de Gică (a) și cele băute de Mișu (b) verifică relația

La fel se întâmplă și dacă înlocuim b cu numărul de beri băute de Costică (cu toate că Mișu și Costică nu au băut același număr de beri).

Soția lui Gică nu este acasă. Câte beri a băut Gică?

Șopârla

Puntea de scânduri

părea că nu duce nicăieri,

dar am pășit cu grijă pe lemnul putred

și am mers o vreme încrezător-

-pentru că orice punte

duce undeva.

Acolo, pe punte, am întâlnit o șopârlă

care nu s-a speriat de mine

oricât de aproape m-am aplecat

să o văd mai bine pe scânduri.

De obicei șopârlele fug; eu însă

știam că aceasta nu va fugi:

pentru că rostul ei adânc era să fie atunci, acolo,

pentru că ea, trăind, știe fiecare scândură a punții

știe capătul acesta și capătul celălalt.

Atunci am înțeles că visez

și rost nu mai are să merg mai departe.

Proverbul zilelor

”Zilele obișnuite sunt zile fericite.” / ”Common days are happy days.” (folclor contemporan)

Ultimul mesaj

La marginea câmpului pustiit de soarele lui august, lângă postul de jandarmi, se aflau o spânzurătoare proaspăt înălțată, o măsuță și un scaun. Șeful de post, plutonierul Racu, ieși cu greutate din latrina lipită de clădirea postului, clătinându-și trupul obez pe picioarele scurte – și se așeză în cele din urmă, cu o oarecare prudență, pe scaunul scâlciat. Caporalul Merișor aștepta deja lângă masa pe care așezase un teanc de hârtii, cu o cărămidă deasupra, ca să nu le sufle vântul.

-Unde e condamnatul? bâigui plutonierul, ștergându-și cu mâneca transpirația care i se scurgea, sărată, în ochi. Hai să terminăm odată.

După vreo două minute, Merișor și alți doi jandarmi îl aduseră în fața plutonierului pe condamnatul la moarte, poetul revoluționar Escu, cu mâinile legate la spate cu sârmă și un căluș în gură.

-Domnule Escu… zise plutonierul, zâmbind ușor, în timp ce o expresie ciudată îi licărea în ochii verzi, oblici și ușor încrucișați. Se pare că, în pofida activității dumneavoastră criminale, superiorii mei vă apreciază talentul literar. Așa încât aveți dreptul să scrieți ceva, o ultimă scrisoare, un mesaj care va fi adus la cunoștința publicului larg. Aveți o oră la dispoziție… După aceea, bineînțeles, vă spânzurăm. O să primiți în celulă un stilou și câteva foi de hârtie.

Revoluționarul Escu fu împins la loc în celulă, în timp ce plutonierul Racu ațipi brusc. Din respect sau din teamă, caporalul Merișor nu îl trezi decât după o oră, când condamnatul a fost adus din nou în fața sa. Un jandarm îi înmână plutonierului cele cinci foi de hârtie scrise mărunt. De data aceasta, poetul Escu nu mai avea călușul în gură și putea să vorbească.

-Atâta ai scris? întrebă plutonierul, examinând filele. E prea lung. Trebuie să sintetizezi mesajul.

-Poți să-ți bați joc cât vrei, răspunse Escu. De acum nu-mi mai pasă. Mi-am făcut datoria.

-Nu înțelegi, zise plutonierul Racu. Eu nu îmi bat joc de dumneata. Însă, prin natura lucrurilor, un mesaj este constrictiv. Este scris cu un număr finit de cuvinte care există dinainte în dicționar. Când scrii, te adaptezi la constrângerile limbii, așa cum te adaptezi și la traiul în închisoare. Iar mesajul dumitale e prea lung. Scurtează-l.

-Și cât de scurt ai vrea să fie? rânji poetul Escu. Câte cuvinte?

-Unul singur. De fapt, un singur semn. Mai exact, ai de ales între 0 și 1. Dumneata ești un om talentat și inteligent. Poți să îți sintetizezi mesajul, nu? Dacă nu, atunci nu vei mai avea ocazia să îi transmiți omenirii nimic. E alegerea dumitale.

Condamnatul își ceru hârtiile și le primi. Le citi din nou, una câte una și le lăsă să zboare în vânt. Apoi, privind în pământ, rosti:

-Unu.

-Vă mulțumesc, domnule Escu, zise plutonierul. Vom trimite în curând mesajul dumneavoastră prin telegraf. Cam atât.

Și plutonierul, scoțând din centură un pistolet minuscul, îl împușcă pe condamnat drept în frunte, cu o precizie uimitoare. Caporalul Merișor se trase înapoi, înfricoșat.

-Să-l luați de aici. Asta a fost tot. Rămâne între noi. Nu mi-au plăcut niciodată spânzurații.

Și plutonierul Racu se dezlipi cu greu de scaun, ridicându-se ca un rățoi pe picioarele scurte.

-Și mesajul? întrebă caporalul. Ce mesaj transmitem? Unu?

-Merișor, ești un naiv. Nu transmitem nimic. Ne-am făcut doar datoria.

Cugetare despre gând

Gândul meu e o

găină grasă, care

nu încape în exprimare

și nici nu poate

să zboare prea departe…

Numărând beri (31)

La ziua lui nea Costică, băieții au venit însoțiți de soțiile lor, deci consumul de bere a fost moderat. Dacă notăm cu a numărul berilor băute de Gică și cu b numărul berilor băute de consoarta sa, Consuela, a și b verifică ecuația:

Câte beri a băut Gică?

Auf dem Wasser zu singen…

“Ach, es entschwindet mit tauigem Flügel
Mir auf den wiegenden Wellen die Zeit…”

🙂

(decadență)

Brânza se strică

în mii de feluri; toate

au deliciul lor…