Măr bătrân

November 28, 2020

La o margine de cărare încă mai stă -parcă aplecat într-o rână- mărul cel bătrân.

Trunchiul îi e pe jumătate putred. Dacă ar fi fost un pom ”al cuiva”, poate că de multă vreme era tăiat de stăpân. Dar așa, al nimănui, liber și în paragină pe coasta dealului, bătrânul își mai coace încă, în soarele tomnatic, merele galbene-verzui; multe și gustoase. Poate cele mai bune mere din lume.

 

Numărând beri (4)

November 27, 2020

În semn de mulțumire pentru serviciile prestate, firma la care lucrează Gică a primit din partea fabricii locale de bere un anume număr de sticle de bere artizanală, pe care angajații le-au împărțit între ei.

Însă în acea zi Gică s-a întors de la serviciu foarte trist.
-Ce-i cu tine, Gică? l-a întrebat nevasta. Nu-ți convine cum au împărțit sticlele?
-Nu.
-Păi de ce?
-Le-au împărțit frățește.
-Adică egal, nu?
-Nu, nu egal. Frățește.
-Păi de un’ să știu ce e aia frățește, că-s singură la părinți? se stropși nevasta.
-Să zicem, de exemplu, că frații împart între ei niște nuci. Fratele cel mare ia jumate din nuci și lasă restul celorlalți, apoi fratele următor ia jumate din ce a rămas și tot așa. Când rămân numai doi frați, cel mai mare din ei îi dă lu ăla micu o nucă, așa, de poftă. Cu condiția să le fi rămas măcar trei nuci; altfel ăla micu nu vede nimic.
-Și să înțeleg că tu ai fost fratele cel mic?
-Nu. Mișu a fost. Da’ el s-a și mulțumit cu o singură bere. Eu am fost penultimul. Șefu a fost fratele cel mare. Dar ! imaginează-ți că lingăul de Năstase, care a fost imediat după șefu, a primit de zece ori mai multe beri ca mine. Tocmai el! Păi e corect așa?

-Gicuță, regret nespus, zise nevasta cu amărăciune în glas. Dar, dacă-i bere din aia ”artizanală”… ce-ai zice să fiu acum și eu fratele mai mare?

Deci câte beri i-au fost repartizate lui Gică la firmă?

 

 

 

(În imagine, un dispozitiv pentru spălat sticle, la Muzeul European al Berii. Sursa: Wikimedia Commons, autor AlfvanBeem)

Străinul

November 26, 2020

Străinul este acel om
care nu cască niciodată.

Pilula

November 25, 2020

În penumbra camerei cu mobilier de epocă, Mihai îl privea descumpănit pe bătrânul ciudat așezat în fotoliul albastru. Plătise aproape un salariu pentru o întâlnire de o oră cu un om în carne și oase.

-Sunt un om în carne și oase, zise bătrânul. Poți să mă atingi, dacă vrei.
-Mai tineri nu aveau? întrebă Mihai, întorcându-și privirea spre peretele din stânga, unde atârna un tablou înfățișând un fazan ucis.
-La trei mii de euro? râse bătrânul. Ce te așteptai?
-Sincer să fiu, visam să întâlnesc o fată, tânără și drăguță; și reală… Și să mă îndrăgostesc de ea la prima vedere.
-În tinerețe am fost gay, dacă asta te ajută, zise bătrânul.
Mihai întoarse iar capul a lehamite spre celălat perete, cu un tablou cu o corabie în valuri.

-Nu mai am ce face aici. Cred că o să plec acum, spuse Mihai.
-Sunt totuși un om adevărat.
-Și? Are vreun rost?
-Să fii om?
-Nu, să vezi un om, altul decât tine însuți.
-Credeam că de asta ai venit aici…
-Nu. Am venit pentru altceva. Mi-am asumat un risc – și am pierdut.

Bătrânul zâmbi.
-Se mai întâmplă, zise. Uite, înainte de a pleca, o să-ți dau ceva din partea casei.
Și scoase din buzunar o cutiuță rotundă, aurie.
-Înăuntru este o pilulă. Dacă o ingerezi, îți vei aduce aminte de aici ceea ce îți vei fi dorit să se întâmple. În cazul tău, probabil o întâlnire cu o fată frumoasă. Dacă nu iei pastila, vei rămâne cu amintirile tale și modificările lor naturale. Tu alegi. Pastila poți să o iei oricând, are termen de valabilitate nelimitat; și poate acționa doar asupra ta. Hai, ia cutia, curaj! Aici e un mediu steril; singurii microbi și viruși care au intrat sunt ai tăi.

Mihai luă cutia ”ca suvenir” și cu un zâmbet sarcastic, strânse mâna bătrânului (”dacă tot e mediu steril”). Vârî cutia în buzunarul din dosul pantalonilor și ieși din încăpere printre androizii zâmbitori, în uniforme medicale, de pe culoarele muzeului.
”O pilulă pentru trei mii de euro”, murmură Mihai, trântind în urma sa ușa instituției.

Ajuns acasă, deschise cutia și privi o vreme pastila albă, sferică și destul de mare.
-Oare se poate înghiți așa ceva? se întrebă Mihai cu voce tare.

Luă un cuțit și secționă cu grijă pastila. Avea un conținut spongios învelit cu o coajă dură, dar elastică. Buretele părea să protejeze o țesătură inextricabilă de fire metalice neobișnuit de rezistente.
Și, câteva clipe mai târziu, lumea –așa cum era- se sfârși.

După vreo două luni de la întâmplare, era greu să găsești în oraș un robot funcțional. Puținii oameni rămași se vedeau pe străzi unii pe alții, își zâmbeau, se încruntau și începuseră deja să se plictisească. Și să se revolte, apăsați de tot soiul de lipsuri.
Mihai află curând că bătrânul din încăpere era nimeni altul decât Diatomeus, ”ultimul hacker european”. E lesne de înțeles că Diatomeus îi ceru într-un mod cât se poate de convingător să păstreze tăcerea asupra scurtei lor întâlniri și a pilulei cu pricina.
”E bine, pe viitor, să fii atent la amănuntele reale, nu la cele oferite”, îi mai spuse Diatomeus lui Mihai. ”Amănuntele reale se observă greu. Amănuntele oferite de interlocutor îți distrag atenția. Gândindu-te la scopul acelei pilule, ai omis faptul esențial: că ai ieșit din clădire cu un obiect asupra ta.”

Ca orice revoluție, nici aceasta n-a fost lipsită de victime. Au murit oamenii dependenți de aparate controlate de sistemul informatic unic. Au fost executați toți cei aflați în funcții oficiale (ironic, roboții –aflați sub controlul lui Diatomeus- au dus execuțiile la îndeplinire).
După cum promisese Diatomeus, nimeni nu a fost executat fără proces. Doar că procesul fiecăruia a avut loc în urma execuției.

Taina

November 25, 2020

Când nu știi de ce este ceva, înseamnă că acel ceva este. Înseamnă că îl admiți și –mai mult decât atât- îl resimți și nu poți să treci dincolo de el decât atunci când el însuși se deschide, ca o fereastră.

 

 

A avea dreptate

November 24, 2020

Nu poți în același timp să cauți adevărul și să cauți să ai dreptate.

Să ai dreptate este de fapt foarte simplu: din principiu, ai.
Dreptatea, îndreptățirea ta își are originea în esența ființării tale; pur și simplu ai dreptate pentru că exiști. Ceea ce îți lipsește probabil este înțelegerea acestei dreptăți de către ceilalți, precum și dintr-un punct de vedere exterior.

Desigur, oricine există are de fapt dreptate; și uneori caută să și-o afirme.
Dar adevărul este poate în cealaltă direcție a căutării.

(Comentariile sunt deschise aici, dar din anumite motive nu le voi răspunde.)

Ciuperci

November 24, 2020

Răsar, ah, ciupercile
din toate ramurile pe care
le-am tăiat degeaba;
din cele ce
zac deoparte.

Lucrurile nu rămân în starea în care le lași,
lucrurile nu rămân
degeaba, zadarnice.

 

Scadență

November 24, 2020

De-acum înainte
la Banca de Cuvinte
vor fi restituite
-plus o dobândă- toate
cuvintele împrumutate.

Desigur, protestează
cam orice limbă trează
și chiar și cele moarte
rămase prin vreo carte.

Iernatice

November 23, 2020

Încă o lună până la cea mai scurtă zi a anului.
Pe pajiște, același ciulin, încă înflorit între petice de zăpadă; dar fără albine…

În pădure, Moș Ciupearcă s-a alăturat și el frunzelor uscate și ramurilor căzute. Încă mai stă într-un picior, chiar și când vremea i-a trecut de tot.

Cu plasele pe scări

November 22, 2020

Urcatul
plaselor pe scări, vecine,
e-o parte din viață,
e-o parte din tine;
pricepi că-i lucru însemnat,
când urci de-atâtea ori
cu ele pline.
Așa ți-a și plăcut:
la etaj, suspendat,
stingher;
rupt de pământ
și neajuns în cer.