Bârlogul verde frunze are
ce tainic cresc sub razele de soare
și se întind, pământul să-l ascundă
în matca lor, în reavăna lor umbră.
(Umbra poate fi întunecoasă, dar nu se poate confunda cu întunericul.
Nu există umbră fără lumină undeva, în marginea ei.)
Birocratiță = femeie care merge de la birou la cratiță și invers.
Termen folosit de amicul meu Sherlock. Nu știu dacă e în uzul general.
Sherlock nu e deloc misogin; dimpotrivă, are multe opinii feministe.
Scepticismu-i boală grea,
chiar și eu sufăr de ea; (bis)
să nu crezi ceea ce vezi
și să crezi doar că nu crezi! (bis)
(Melodia poate fi cea de la ”Pirouette, cacahuète” – v. aici)
Zboară șoava peste gheață
și-o ține un fir de ață
să n-ajungă prea departe,
să nu cadă-n miazănoapte.
(sursa imaginilor: http://www.pexels.com)
Ursului poți urs să-i spui
doar acolo unde nu-i;
dacă numele-și aude,
vine molcom și răspunde.
Dacă-l știi prin preajmă-ascuns,
”ăla” e, nu mai e urs;
spui doar ”ăla”, mai în șoaptă,
și poate n-o să priceapă.
De-unde merg, din câte știu,
nu mai pot să vă mai scriu;
nici măcar un cititor
n-o să-mi vină-n ajutor…
Când guști din ultimele fructe,
pătate, lâncede, trecute,
pricepi în vremea lor târzie
că n-ai mușcat din veșnicie
cândva, demult, nepăsător…
Erau și ele-n vremea lor.
”Ștefan-vodă cel Bun, bătându-l turcii la Războieni, au mărsu să intre în Cetatea Neamțului. Și fiind mumă-sa în cetate, nu l-au lăsat să intre și i-au dzis că pasirea în cuibul său nu piere. Ce să să ducă în sus, să strângă oaste, că izbânda va fi a lui. Și așè, pe cuvântul mâne-sa, s-au dus în sus și au strânsu oaste.
Iară împăratul turcescu au vinit cu toată puterea lui la Cetatea Neamțului. Și au suit pușcile deasupra unui munte pre despre Moldova. Și au început a bate Cetatea Neamțului foarte tare. Iar pre acee vreme era un neamțu închis în cetate. Și vădzind că bat cetatea, au dzis păzitorilor să spuie mumei lui Ștefan-vodă să-l sloboadă de la închisoare, din temniță, pre dânsul, că el va mântui cetatea de acel greu. Deci, slobodzindu-l pre acel neamțu de la închisoare, s-au și apucat acel neamțu de au îndreptat pușcile din cetate asupra turcilor, unde sta acolo în munte, de avè nevoie cetatea. Și au și lovit în gura unii pușci turcești, de au sfărmat-o. Și au început a bate în corturile turcilor, cât și boldul de la cortul împăratului l-au sfărmat. Deci n-au mai putut sta turcii întru acel vârvu de munte, de unde avè cetatea nevoie, ce numai le-au căutat a să da în laturi de la acel locǔ.”
(Ion Neculce, ”O samă de cuvinte”)
E dezgustat azi tigrul de amăgiri și vise:
degeaba este ”ziua porților deschise”…
_(14270956179)_(cropped).jpg){kind=link}