Motănel…

Motănel, te cam alinți

ca pisoii cei cuminți…

Fiară crâncenă de noapte,

te porți ca un papă-lapte;

când încapi pe mâini șirete,

uiți de tine, măi băiete!

Simetria

Ce simetric e

un obiect asimetric,

oricât de bizară i-ar fi forma;

din punctul lui de vedere

e mai rotund decât o bilă.

Ghicitoarea lui Gică

Hai, ghicește,

frate, vere:

ce pește

înoată-n bere?

Față în față cu zodia zilei

…

…

Uneori merită să mergi la marginea orașului pentru un portret.

(”Și ce-o să faci când o să fie zodia Fecioarei?” a întrebat amicul meu Sherlock.)

Dihania

Peștișorul argintiu

e simpatic, dar e viu;

prin cotloane și unghere,

roade lucruri efemere.

Te căinez, sărman pescar…

Tot talentul ți-e-n zadar.

Gazda mea din studenție era o doamnă cumsecade care, deși trăise câteva zeci de ani într-un oraș destul de mare al țării noastre, păstra o mentalitate aproape în întregime rurală. Și, din când în când, își exprima opinii pe măsură. Ca de exemplu: de ce-s atâtea ”lemne sălbatice” în oraș (copacii din parcuri și de pe marginea unor străzi)? primăria să le taie și să pună livezi cu pomi. Sau: cărțile n-ar trebui să fie ținute în casă de om, că fac praf și ”gongi”, ci doar la bibliotecile din oraș; sau dacă e musai să le ții la tine acasă, atunci măcar pe balcon.

Oricât de perplex și amuzat am rămas în urma afirmației privitoare la cărți, n-am putut să nu-mi aduc aminte de ea atunci când am zărit -printre niște cărți luate de la anticariat- o creatură de genul celei din imagine.

”Peștișorul argintiu” (calc după englezul ”silverfish”) mănâncă și file de carte, dacă nu are ceva mai bun de mâncare. Puteți vedea aici urmele unui festin; am văzut așa ceva deseori prin cărți vechi, uitate de timp și de cititori.

Dihania e foarte iute de picior atunci când e cazul, dar preferă să deguste pe îndelete bucuriile liniștite ale vieții. Frugal, poate să vegeteze un an întreg fără hrană, dacă are ceva apă la dispoziție.

Preludiul împerecherii peștișorilor argintii durează peste o jumătate de oră și are trei etape: 1) masculul și femela stau față în față, atingându-și între ei antenele fremătătoare; din când în când se retrag și apoi își reiau jocul; 2) femela îl fugărește pe mascul; 3) masculul și femela stau alături, cu capul lângă coada celuilalt; coada masculului vibrează.

Nu știu exact de ce vă povestesc aceste lucruri; probabil pentru a exprima ideea că peștișorul argintiu este o ființă vie, cu o viață complicată. În orice caz e ceva mai mult decât o apariție bizară și temătoare din care va rămâne o urmă vagă pe peretele unde a fost strivit cu un șervețel.

Fotografia a fost făcută la locul meu de muncă.

…

Primăvara mea:

se-nvârt în vâltori de vânt

barbari fulgi de nea.

Vremea n-are legământ

cu dorința – pe pământ.

…

Câmp deszăpezit-
-pe măsuța de lucru
nicio hârtie.

Nu-i dulce primăvara…

Nu-i dulce primăvara încă,

nici florile nu-i sunt plăpânde;

de vântul rece nu le-ascunde,

ci le presară-n câmp și-n stâncă…

În aspra lor viață de floare

ele-și deschid drumuri spre Soare.

Un cireș

Privind un cireș înflorit, pentru unii –cei care trăiesc clipa în deplinătatea ei- florile sunt tot ceea ce are pomul mai de preț.

Alții, însă, se vor bucura cu adevărat doar mai târziu, la vederea cireșelor coapte, fără să fi citit ori să fi auzit neapărat, vreodată, versurile lui Eminescu:

”Multe flori sunt, dar puține
Rod în lume o să poarte,
Toate bat la poarta vieții,
Dar se scutur multe moarte.”

Iar alții, văzând un cireș în floare, cugetă deja la țuica de cireșe.

…

Raze de soare

jucăușe în undele pârâului limpede-

-străvechea religie

a superficialității.