Saved by the Show

La marginea bălții priveam o broscuță și, din apă, ea mă privea pe mine. Moment surprins de ”săpuniera” mea foto.
Ce nu se vede în poză e șarpele de apă care se unduia spre biata ființă. Am aruncat cu ceva în apă și l-am alungat.

Cei mai mulți ”fotografi de natură” ar fi așteptat momentul fascinant în care șarpele înhață broasca (și apoi o înghite). Nu intervenim în mersul naturii, nu-i așa?
Eu cred, însă, că în clipa în care privim un animal deja intervenim în natură, deja intrăm în jocul ei. Și mi s-ar fi părut nedrept să privesc o broscuță care mă privea, ca apoi să fiu spectator în clipa în care e mâncată de șarpe. Dacă aș fi privit de la început șarpele, era altceva.

Desigur, poate fi vorba și de acea nevoie omenească (absurdă, după unii) de a instaura o pace iluzorie peste tot, transformând natura sălbatică în grădină; o grădină în care animalele nu se mănâncă între ele. S-a scris mult despre această nostalgie a Paradisului.

 

 

Advertisements

Timpuri noi

Azi m-am dus la poștă să pun o scrisoare recomandată. Aveam doar cardul în buzunar, bani ioc. Spre surprinderea mea, a fost posibilă plata cu cardul. Însă doar pentru recomandată; plicul A4 -75 de bani- putea fi cumpărat numai cu numerar (cash), așa că m-am dus să iau 75 de bani de acasă.

În seara asta, acum vreo jumătate de oră, am fost la gară să cumpăr bilete la vagonul de dormit (de ce nu fac rezervare online e altă poveste). Doar că între orele 23 și 24 nu se emit bilete, pentru că Serverul ia o pauză (de masă, probabil).

Și liftul nu merge.

 

 

Umbra

„Mergeți la umbră, copii”
zise Soarele, dogorind vioi.
”Scobiți peșteri și galerii,
eu Umbra n-o pot întâlni,
măcar voi…”

Globul

S-a dus globul
pământesc rostogol,
s-a desfăcut în două
pe la ecuator;
de-atunci am aflat
teoria pământului gol.

La plimbare

Acum vreo două zile m-am întâlnit cu prietenul meu Sherlock, la o bere fără alcool (el – pentru că venise cu mașina, eu – din compasiune).
Ploua, evident.

-Mie îmi place totuși vremea asta, am zis. Parcă lumea devine mai profundă, mai stranie. Nu mai ești orbit de soare. Descoperi alte poteci. Nimic nu mai e banal.
-Ia te uită… A ieșit și melcu’ la plimbare, răspunse Sherlock.

Cel ce caută comori…

 

„Cerul își urnește moara.
Nouri-nouri huruind din grind în grind,
Peste-o roată nevăzută își descarcă, grei, povara.
De sub osiile zării fulgere descolăcite
Bat în munți, se-nfunda-n peșteri țiuind prin stalactite,
Și pădurile bătrâne-n dansul ploilor se prind.

Drept, învăluit de nori,
Stă pe crestele înalte cel ce caută comori.
Fruntea lui și cu statura s-au mărit și s-au lățit,
Prelingându-se cu norii ce se-ntind în infinit.
Păru-i prelungit pe ceafă
De șuvoaiele de apă,
Degetele-s prelungite
De șuvoaie nesfârșite.”

(Nicolae Labiș, „Căutătorul de comori”)

Fără chef

În locul primei Finale pe care nu am văzut-o -din 86 până în zilele noastre nu prea grozave- , am vizionat tot ceva cu Liverpool și chestii.

La volan, Mr. Spock. Pe bancheta din spate, trupa ”The Bangles”. (Etimologie: bangle – ” “ornamental ring worn upon the arm or ankle,” 1787, from Hindi bangri “colored glass bracelet or anklet.” ”, cf. etymonline.com)

 

 

P.S. Prima interpretare a piesei aparține formației ”Katrina and the Waves”. Nume interesant, probabil fără legătură cu uraganul Katrina din 2005.

Sclipici

Nu-i aur tot ce strălucește; dar, de obicei, nu a fost făcut să țină locul aurului. Și nu-i putem nega strălucirea, oricât ar fi ea de ieftină în tranzacțiile omenești.

Uneori doar de asta (mai) e nevoie în viață: un strop de strălucire pe care să îl ții în palmă. Un clinchet al luminii.

 

 

 

 

Some Ethical Treatment of Animals

Sterilized veterinarians live longer, happier lives.

Fuchsița roșie și Lupul cel gras

Fuchsița e-o fiară
iute-amară,
sălbatică,
empatică
precum
o mimoză;
dar Lupul cel gras
ascuns a rămas
și-a prins-o în poză
(pentru album).