Penumbră

…A spus Tăcerea: de vei vorbi,
grijă să ai de vorbele tale,
ca de copii.

 

Advertisements

Exploratorul

Exploratoru-a desenat
harta tărâmului visat
și, obosit de-atâtea semne,
aseară s-a culcat devreme.

Iar azi s-a dus de dimineață
cu harta-n sac. Are o viață
să-și afle țara de pe hartă
pe undeva, prin lumea lată.

 

Dimineață

Sângele meu
încă proaspăt,
țâșnind dintr-un țânțar.

 

La cafeneaua Delta

Numele cafenelei Delta nu se referă, cred, la Delta Dunării sau a vreunui alt fluviu. Este vorba probabil doar de litera Δ din alfabetul grecesc. Deasupra intrării se află un Δ metalic, de un cenușiu mat, un triunghi echilateral plin, cu latura de 36 de cm (l-am măsurat cândva).

Când am cerut ieri o cafea la Delta, barmanul mi-a spus că prețul este de 10 lei și 10 ”aeli” (pronunțat cu hiat, a-eli, cu accentul pe silaba a doua). I-am spus că am doar 10 lei și i-am întins o bancnotă. A zâmbit, a luat hartia și mi-a spus că i-am dat prea mulți ”aeli”, vreo 50 se pare. Așadar am rămas cu 40 de aeli în mâna goală pe care i-am întins-o, spunându-i să își rețină 10 aeli pentru servicii. Restul de 30 i-am băgat în buzunar.
Cu ocazia aceasta am aflat că orice salariu de pe pământ are două componente: una într-o monedă oarecare (leu, euro, dolar etc.) și alta în aeli, așa cum un număr complex are o parte reală și una imaginară. De asemenea, orice preț are o dublă componentă, în lei și în aeli, iar comercianții sunt în general necinstiți, uitând să menționeze câți aeli plătim pe produse ori servicii; este, desigur, o formă de furt, iar când te obișnuiești atât de mult cu furtul uiți și ce furi și faptul că furi.

Există așa-numitul ”preț normal”, care poate fi definit ca lungimea diagonalei unui dreptunghi în care o latură este reprezentată de prețul în lei, iar cealaltă de prețul în aeli (definiția seamănă cu aceea a modulului unui număr complex). Cineva nu poate revinde legal o marfă decât la un preț normal mai mic decât acela de achiziție. Așadar, dacă intermediarul mărește prețul în lei, cel în aeli va scădea, uneori dramatic.

-Și prețul în aeli nu poate scădea la zero? l-am întrebat pe barman.
-Ba da, practic da, dacă se respectă legea. Dar nu veți găsi asemenea prețuri la noi. Dimpotrivă, avem de exemplu lichiorul ”Singularity”, care costă zero lei, dar în aeli atât de mult încât nimeni din oraș, oricât ar fi de bogat, nu poate să-și cumpere măcar 50 de grame.

Teoria economică a barmanului avea o hibă, dar cafeaua nu avea chiar niciuna. Am sorbit-o cu grație, apoi am ieșit afară, în frumoasa zi de toamnă.
Pe drum spre serviciu am observat un trecător strecurând o hârtie de 10 lei în buzunarul unui cerșetor. Un act de generozitate, sau poate o transformare ilicită a leilor în aeli.

Toamna frunzele cad

Matinale

Un coleg de-al meu (să-i spunem domnul V.) are un câine pe care îl iubește. Un câine foarte deștept, după spusele domnului V., care îi admiră inteligența; nu știu dacă sentimentul e reciproc între ei.
Același domn V. nu prea are însă vorbe de laudă pentru câțiva semeni de-ai lui, oameni ”tâmpiți”, ”proști ca noaptea” sau ”proști grămadă”.

Desigur, oricât ar fi de stupizi acei oameni, ei sunt totuși mult mai inteligenți decât cel mai inteligent câine. Dar domnul V. pare să nu înțeleagă asta.

*

”Dacă pui o lingură de vin într-un butoi cu apă de canal, vei obține apă de canal; dacă pui o lingură de apă de canal într-un butoi plin cu vin, vei obține apă de canal.”

O afirmație incontestabilă atribuită lui Schopenhauer.

Așa este, dacă pui o lingură de apă de canal într-un butoi plin cu vin, vei obține apă de canal. Doar că nimeni nu va simți asta, nici cei mai buni degustători de vinuri. Ei vor identifica exact doar soiul vinului, podgoria și anul. Iar apa de canal va fi prețuită așa cum se cuvine în societatea noastră, ca un vin rar.

O gaură în cer

”Demult de tot, în vremuri îndepărtate, pe când lumea trăia în întuneric, era un Uriaș îmbrăcat în pielea lui de corb, care zbura de ici-colo, să risipească icrele de păstrăvi prin ape și semințele roadelor pe pământ. Adesea el se gândea: ”De-ar fi în fiecare apă și pârâu feluri și feluri de pești… De-ar avea fiecare munte, deal, vale, câmpie, întregul pământ tot felul de roade!” Da’ asta era fără nici un folos. Nu exista lumină cu ajutorul căreia să găsești hrană. Chiar și noaptea, când răsăreau stelele, dăruiau prea puține raze.
Uriașul își aminti de cerurile din care coborâse și de lumina puternică ce dăinuia peste ele și se hotărî să aducă lumina și să o dea lumii.
Înveșmântat în pielea-i de corb, zbură într-o bună dimineață drept în sus și în cele din urmă descoperi o gaură în cer. … ”

(”Fapta corbului”, o poveste a pieilor-roșii; în colecția ”Povești nemuritoare”, vol. 5, Ed. VOX 2000)

 

 

Mă întrebam oare de ce e corbul negru. Poate că are acea culoare străveche, a întunericului de dinaintea ivirii luminii pe pământ.
Pana corbului e cât se poate de neagră, dar el iubește lumina zilei.

Mons Auroreus

Despre oronimul Rarău se spune -în lucrări serioase de toponomastică- că ar avea la bază un nume de persoană.
Întâlnim și azi numele de familie Rarău, mai ales în județul Cluj (cf. site-ului nume.ottomotor.ro). Explicația lui este, foarte probabil, cea din ”Dicționarul onomastic romînesc” al lui N.N. Constantinescu:

”RARĂU, b., ard., 1680 (Paș); – m-te. ung. raró „uliu” (etim. Pașca) sau „bîtlan” (DR I, Bogrea), „zăgan” (Păs).” (dexonline.ro)

O legendă a muntelui Rarău îi pune denumirea pe seama domnitorului Petru Rareș, care i-ar fi schimbat mai vechiul nume de ”muntele Dodu”. Evident, Dodu este tot un nume de persoană.

Desigur, lingviștii s-ar putea înșela uneori. Avem, de exemplu, cuvântul

”murăș, ~ă a [At: N. REV. R. VIII, nr. 6, 87 / Pl: ~i, ~e / E: mură 1 + -eș] (Reg; d. animale, despre oi) Cu pete negre.” (”Micul dicționar academic”, ediția a II-a (2010), dexonline.ro)

Nu există însă vreo legătură genetică între acest ”murăș” și numele râului Murăș (Mureș), atestat -în forme similare- încă din antichitate. Sunt doar omonime. Tot o simplă omonimie ar putea să existe între rarăul-uliu și muntele Rarău.

Din păcate, însă, nu cunoaștem vreun nume antic al acestui munte. Iar această necunoaștere m-a făcut să îi inventez unul: Mons Auroreus. În latină, ”Muntele Dimineții” sau ”Muntele de la Răsărit”.

Într-adevăr, față de locul în care trăiesc și din care scriu acum, Rarăul se află la răsărit (deși pentru majoritatea moldovenilor, de exemplu, el este la apus). Eu nu sunt un om al dimineții, dar știu că totul începe cu o dimineață. Undeva, departe, răsar luminile albe ale stâncilor de dincolo de lume.

Cum bine scria Geo Bogza într-un text ”studiat” altădată de elevi în școala generală:

”De când aceste pământuri au un chip şi un nume, Rarăul ia parte la viaţa lor şi ca o inimă puternică şi ca o frunte în jurul căreia bat marile aripi ale fanteziei. În pădurile lui oamenii pătrund ca într-un templu, spre păşunile lui îşi mână turmele, calcarul de la poale i-l prefac în var, dar acela din piscuri străluceşte în viaţa lor ca lumina unei stele polare.
În alte locuri pot fi munţi mult mai mari sau fluvii mai puternice, marea sau oceanul; aici Rarăul reprezintă dimensiunea fundamentală a lumii, latura cosmică a vieţii și istoriei. Plin de foşnete şi de murmure de tot felul, de ţipete de păsări şi de sălbăticiuni, se înalţă de pe fundul luncii spre cer, ca un enorm telescop în oglinzile căruia alunecă timpul şi infinitul.”

(Și poate -dacă nu aveți altceva de făcut- mai citiți și micul meu ”Poem între două trenuri”.)

Paharul toamnei

Am fost la șipot în pădure
și l-am găsit secat aproape;
un fir de apă arămie
curgând pe frunze înecate
și putregaiuri negre-sure.
Dar apa lui e încă vie…

M-am aplecat spre firul rar;
prelins din rază în pahar,
el mirosea a toamnă veche,
ce-n veci nu-și va afla pereche.
Și am sorbit… dar ce e asta?
Pe cinstea mea! Era… Metaxa.

Timpuri vechi

(pistoalele sunt gratuit de la https://publicdomainvectors.org)