Archive for February, 2020

Ultimul marțipan

February 29, 2020

mazapan

 

Tu, iarnă însetată,
cândva-mi voi aminti
că n-ai avut zăpadă,
ci doar mai mult cu-o zi.

Morenika

February 28, 2020

”Neagră sunt, fete din Ierusalim, dar frumoasă, ca sălaşurile lui Chedar, ca şi corturile lui Solomon.
Nu vă uitaţi că sunt negricioasă, că doar soarele m-a ars.”   

(Cântarea Cântărilor)

 

 

Protectorat

February 27, 2020

Hei, oițe cumințele,
rumegând între măsele,
ia priviți voi la cioban
și cojocul său țurcan.

Badea care v-a mânat
și de lupi v-a apărat
e un om foarte de treabă,
însă nu mănâncă iarbă.

Monomania monoverbului

February 27, 2020

reducere

(imaginea: pixabay.com)

Cuvântare

February 27, 2020

Dac-aș vorbi limba dalmată
-o limbă de viță latină,
cunoscută, dar moartă-,
aș spune fără-nconjur
-cu sensul de ”inimă”-
cuvântul ”cur”.

Amiază

February 26, 2020

Pași înecați mintea clădea.
Peste nisip doar vântul poate
să se grăbească undeva
(suflând zadarul, zi și noapte).

 

De vorbă cu o pietricică (2)

February 26, 2020

-Hai să mergem pe insulă! îmi zise piatra, de pe raftul bibliotecii.
-Care insulă?
-Insula misterioasă.
-Toate insulele sunt misterioase.
-Vezi? Nu contează care insulă. Alege tu una.
-Aș vrea să fie pustie și să aibă apă potabilă. Ție nu îți pasă. Ești o piatră.
-Vrei să aibă și junglă și o cascadă?
-De obicei insulele misterioase au o junglă în care este un râu cu o cascadă. Doar că insula e prea mică pentru ca acel râu să se poată forma, mai ales dacă nu plouă zilnic. Așa înțelegi că insula nu e adevărată. Sau, dacă există cu adevărat, nu este naturală; trebuie să fie cineva care dă drumul la un robinet ca să curgă ditamai râul artificial.
-E trist când înțelegi.
-Da. De obicei înțelegi prea multe atunci când ești prea aproape de centrul insulei. Centrul insulei este de fapt marginea ei.
-Dar nu vorbeam neapărat de o insulă adevărată. Nici nu putem să ajungem pe o insulă acum. E prea departe. Și apoi ne-am putea pierde pe drum.
-Mai ales că nu știu să înot. Cam toți naufragiații din cărți și filme știu să înoate. Iar tu ești o piatră; te-ai scufunda ca o piatră.
-Fă-mi o insulă artificială, zise piatra.
-De ce?
-Vreau să fiu o piatră de pe o insulă. Pe o insulă orice piatră e importantă.
-Nu cred că îți pot face și o junglă artificială.
-N-am nevoie. Oamenilor le place jungla; pietrelor nu.
-Și insula să fie tot de piatră?
-Așa sunt insulele adevărate. Pe a mea fă-o de plastic.
-Și marea?
-Pui apă de la chiuvetă, cu niște sare în ea; și gata. Pe urmă te duci la culcare, că e târziu.

 

piatra

 

P.S. Primul episod aici.

Regele

February 24, 2020

După exact douăzeci de ani de la moartea ultimului Rege, Regatul era în continuare fără Rege. Lucrurile nu mergeau tocmai rău. Consiliul Coroanei guverna Regatul ceva mai bine decât fusese guvernat înainte. Iar zvonurile -nu întru totul neîntemeiate- șopteau că vremea Regilor a apus pentru totdeauna, Consiliul acaparând puterea pentru sine. Urma să se treacă și oficial la o nouă formă de guvernare, sub pretextul că nicio ființă omenească nu e îndeajuns de bună și de nobilă pentru titlul de Rege.

Cu nouăsprezece ani în urmă, toți credeau că noul Rege va fi tânărul Ambrosius. Educat, ambițios și cu o firească bună-cuviință față de oricine, Ambrosius urcase de jos toate treptele ierarhiei nobiliare, ajungând până în Consiliul Coroanei. Dar în ziua în care toți așteptau ca Ambrosius să fie proclamat Rege, Consiliul Coroanei i-a retras toate titlurile și i-a confiscat proprietățile.
A încercat apoi să-și câștige traiul în fel și chip, dar s-a lovit în continuare de persecuția autorităților. În cele din urmă a ajuns un hoț de codru, un proscris. Trăia, fura și jefuia de unul singur. Haita nu-i plăcuse niciodată și nu avea încredere în ea.
Cât despre oamenii simpli, al căror trai se îmbunătățise simțitor o dată cu noua conducere, n-ar fi fost dispuși să îl ajute pe cel îndreptățit să devină Rege; așa că, atunci când vreun țăran îi încăpea pe mână, singurul regret al lui Ambrosius era că nu prea avea ce să culeagă de la el.

În acea zi, la douăzeci de ani de la moartea ultimului Rege, Consiliul Coroanei organizase o comemorare formală. Aveau să fie împărțite și daruri nevoiașilor, iar Ambrosius, cu capul bandajat și îmbrăcat în haine de cerșetor, se afla printre ei. Din când în când mai avea o întrebare atent ticluită pentru unul sau altul care păreau să știe câte ceva despre mersul lucrurilor; iar cerșetorii se amuzau nespus de accentul lui provincial, din nord.

Deodată, însă, Ambrosius zări în mulțime pe cineva cunoscut. Era chiar Marcellus, cel pe care îl bănuise dintodeauna că trage sforile Consiliului Coroanei. Doar că Marcellus era acum îmbrăcat în haine de boiernaș de țară, mult prea umile pentru rangul său. Voia poate să se amestece în mulțime fără să fie cunoscut, ori -lucru uimitor- era și el decăzut din rang, păstrându-și totuși -spre deosebire de Ambrosius- calitatea de nobil.

Singur, fără slugi, Marcellus intră pe o străduță lăturalnică. Ambrosius o luă pe urmele lui, ca o fiară nevăzută. În clipa în care Marcellus se întoarse să vadă cine îl urmărește, Ambrosius sări asupra lui, de undeva din cadrul unei ferestre de la primul etaj.

-Știam c-ai să vii după mine, zise Marcellus, cu o voce gâlgâită, de om bolnav. Ucide-mă.
Ambrosius izbucni în hohote de râs.
-Dacă nu mă ucizi tu, mă omoară ei, continuă Marcellus. Prefer să mă omori tu.
-Cu ce ți-am greșit, Marcellus?
-Cu nimic. Atât că nu ai înțeles.
Ambrosius îi acoperi fața cu mâneca largă a hainei și îl târî într-o firidă mirositoare.
-Nu ai înțeles, zise Marcellus, ridicând spre el ochii galbeni. Consiliul nu poate promova pe nimeni în funcția de Rege. Nu poate acționa mai presus de sine. Cel mult poate să îl facă pe cineva membru în Consiliu. Atunci când ai fost exclus, trebuia să te duci în sala tronului și să revendici Coroana. Nu s-ar fi opus nimeni. Asta însemna excluderea: că ești mai presus de Consiliu. Titlurile și moșiile ți-au fost luate tocmai pentru că Regele are totul, nu doar niște moșii. Dacă era să fii doar decăzut, ai fi ajuns ca mine, pe treapta cea mai de jos a nobilimii.
-Nu mi-a spus nimeni asta.
-Cine să-ți fi spus? Trebuia să știi, oftă Marcellus. După atâția ani ai rămas tot singurul pretendent la tron. Dacă reușești să intri în sală și să iei Coroana, va fi a ta. Să ai grijă, numai. E păzită bine. Ucide-mă acum.
-Aruncă-te în râu! rânji Ambrosius. Cui îi mai pasă de coroană? Poate de aurul din ea. Am aflat ce era de aflat.

Și Ambrosius se cățără ca o pisică pe zidurile cetății, sărind în partea cealaltă.

Noaptea ochii se deschid

February 23, 2020

 

New_Moon

(imaginea: NASA Goddard Space Flight Center, Wikimedia Commons)

Catrenul dezamăgirii

February 23, 2020

Sărmane dorințe și vise,
păreți dintr-o lume mai largă…
dar ea e ciuntită și vagă
și doar mai aproape de minte.