Archive for March, 2017

Mai stai…

March 31, 2017

 

Timpul omenesc se va sfârși înainte ca păsările să-și schimbe cântecul, iar inima să îmbătrânească.

Advertisements

Lumea cărților

March 30, 2017

Tovarășul meu de călătorie era un om tânăr și foarte obosit. Părea să se odihnească într-o poziție stranie, cu spatele drept, dar nerezemat de spătar, iar picioarele încrucișate sub banchetă. Pe chipul pământiu, deasupra cearcănelor, ochii negri priveau într-o direcție nedefinită. De când intrasem și eu în compartiment, cred că nu s-a uitat spre niciun obiect dinăuntrul ori din afara trenului. Perdeaua de culoare închisă îi acoperea partea de geam.

Cât despre mine, nu puteam să nu admir peisajul maiestuos și sălbatic al muntelui; trenul intrase în defileu și, de la un tunel la altul, se iveau fugar stânci întunecate, crâmpeie de păduri, prăpăstii și cascade. La un moment dat, când trenul a încetinit la o curbă, n-am putut să-mi opresc un strigăt de uimire.
-Un cerb! i-am explicat tovarășului de compartiment. Acolo, se mai vede încă…
-N-am văzut niciodată un cerb, răspunse el, fără să privească spre geam.
-Puteați să-l vedeți acum, am observat eu, oarecum intrigat.
-Nu mi-am propus.
-Nici eu nu mi-am propus… dar l-am văzut.
-Nu sunt prea oportunist în viață, zise omul.

Și tăcurăm amândoi.
Se însera și -în scurtă vreme- n-am mai putut să văd nimic pe geam. Mă pregăteam să-mi scot din bagaj vreo carte de citit, când necunoscutul își îndreptă brusc privirea spre mine și zise:
-Nu sunt prea atent la ceea ce mi se întâmplă. Lumea mea este lumea cărților.
L-am privit și eu.
-Și… ce citiți acum?
-Nimic. Le-am citit pe toate deja, răspunse.
-Atunci ce vă rămâne de făcut? am zâmbit eu.
-Nimic.
-Poate totuși vă uitați pe geam. Cărțile noi se scriu din întâmplări noi, nu?
-Uneori întâmplările care par noi sunt scoase tot din cărți. Poți scoate din cărți și personaje.
-Depinde la ce vă referiți.
-Să zicem că un om -un om viu- își propune să nu mai vorbească nimic despre un anume personaj; ca și când l-ar transforma în tabu. Având grijă să nu vorbească despre el, se gândește totuși la el, dar în afara verbalizării. Iar în afara verbalizării e doar realitatea. Personajul iese din cuvinte și intră în lumea reală. Așa am apărut pe lume și eu.

Am tăcut amândoi din nou; o tăcere mai lungă, de data asta. Apoi eu am adormit; poate și el. Când m-am trezit, dispăruse din compartiment.
Ciudat om; sau personaj. Să fi avut dreptate în ce spunea? Dacă era un personaj scos dintr-o carte, cu siguranță nu l-am scos eu. Nu l-am întâlnit în niciuna din lecturile mele.

Pietoni

March 28, 2017

Undeva un om trece drumul.
Undeva trec alt drum
o căprioară sau un elan.

Și fiecare din ei are-n minte
un gând animal
ce taie drumul de-a curmezișul.

Dintr-o pădure în alta
trec și eu ades;
uneori mă opresc cu uimire
în mijlocul străzii, întrebându-mă de ce
două păduri sunt despărțite mereu
de un drum.

 

(imaginea: Wikimedia)

Plouă mahmur

March 27, 2017

Plouă mahmur,
plouă în dodii
pe-un drum obscur,
pe zări și zodii.

Eu merg agale
cu ploaia-n cale,
fără poveste,
că lumea-mi este
doar jumătăți;
în rest, cuvinte
și luări aminte
le las în cărți
și calc prin bălți.

Lalele noaptea

March 26, 2017

A plouat, apa
se scurge sticlos;
ziua mi se-nchide și
prin tulpinile verzi ale privirii
ating întunericul proaspăt,
tăcerea simplă
ca o linie vie.

Om cuminte

March 23, 2017

Sper că viața-mi va fi
o tragedie prea banală
ca să mai plângă cineva.
O lecție ca acelea
peste care profesorii sar.
Să li se pară tuturor normal
că am murit în urmă cu un an,
atât pot spera.

Cosmos

March 22, 2017

În noaptea asta -știu!-
primim semnale
din Cosmosul viu,
prin antene bizare.
Pepenarii, care
locuiesc planetele-pepeni,
cu noi, pământenii,
fi-vor prieteni.

 

planeta

La masa de piatră

March 21, 2017

Am stat cândva la masă cu însuși Sfarmă-Piatră. Mâncarea -trebuie zis- arăta foarte bine, însă toate bucatele erau de piatră (la fel ca masa). În mijlocul unui nor de pulbere, Sfarmă-Piatră înfuleca precum un căpcăun, trosnind în dinți rocile apetisante. Eu, firește, n-am putut să mă ating de nimic; cu multă amabilitate, uriașul mi-a stors niște suc de piatră în pahar, dintr-o gemă dură, cu aspect de portocală. La sfârșit, după obiceiul francez, Sfarmă-Piatră s-a tratat cu niște brânză (de piatră, desigur). Nici brânză nu am putut să gust, dar am păstrat din ea ca suvenir o bucățică subțire de cașcaval, maturat în inima pământului. Am pus-o la păstrare într-un caiet vechi, cu filele nescrise. Din când în când mă întreb cum ar fi dacă aș putea să mușc din ea, ori să scriu ceva în caiet. Niciodată nu reușesc asta; dar -și așa- primăvara tot vine.

Zebra

March 19, 2017

Când doi oameni vorbesc despre o zebră, ei vorbesc și în același timp nu vorbesc despre același lucru. Pentru că pentru unul zebra e alcătuită doar din dungile ei albe, iar pentru celălalt- doar din dungile ei negre. Necesitățile dialogului impun aceasta. Și nimeni nu poate privi în abisul dintre alb și negru.

 

zebra

Cărucioare

March 18, 2017

Când Traian Vuia-n cărucior
S-a ridicat în primul zbor,
Aproape-un metru s-a-nălțat,
Mai sus ca orice alt băiat

Și lumea-ntreagă a privit
Pe ceru-albastru, infinit,
Cum zboară mândru un șofer
În căruciorul lui de fier.

De-atunci mulți ani au cam trecut,
Dar visu-i tot la început
Și-orice băiat de-un anișor
Ar vrea să fie-aviator.

 

*publicată întâia oară pe blogul ”Foi de caprifoi”, http://foi-de-caprifoi.blogspot.ro/2013/03/carucioare.html

 

Traian Vuia 1906

(Traian Vuia, 18 Martie 1906; imaginea: Wikimedia)