Archive for April, 2018

Boul de soi

April 30, 2018

Pe-un bou de soi îl poți cunoaște:
și la Paris el stă și paște
și rumegă și se adapă;
dar are lângă el o capră
(știți, capra behăie cam tare
de nu o scoate la plimbare).
Și-așa, cu capra lângă el,
s-a cocoțat pe Tour Eiffel
și nările larg le-a deschis
să intre aer de Paris.
Și-apoi, cu aere-mbătat,
de sus m-a cam apostrofat:
-Muuu! scârța-scârța pe hârtie,
sărmane scrib, ce-mi pasă mie
că-mi scrii tu pozne fără rost?
Io-s la Paris, și tu n-ai fost!

Advertisements

Masa

April 29, 2018

Când ești singur, ce bine e încă
să mănânci între oameni
care mănâncă.
Temeinic, cu rost,
ca să nu se sperie
consumul de cost,
nici spiritul de materie.
Ce-i stânga? ce-i dreapta?
furculița, cuțitul.
Ciocnești un pahar
cu viața și vidul.
Și-apoi te ridici,
saluți lumi vecine;
ai fost tu însuți,
să-ți fie de bine!

Extratereștri

April 27, 2018

-De-a ce vă jucați?
-De-a extratereștrii. Eu în jocul ăsta sînt un extraterestru care se joacă de-a pământenii. Dar el nu știe prea bine cum sînt pământenii.
-Păi nici eu nu știu.
-Atunci te joci cu noi?
-Da. Eu o să fiu un extraterestru obosit. Care stă pe bancă.
-Bine, dar să nu adormi.
-Nu adorm, promit.
-Că vin niște dinozauri extratereștri și trebuie să fugi.

Liliacul

April 26, 2018

Bulbucii de ploaie orăcăiau în horă,
la mese vecine oamenii vorbeau.
Dar era atâta liniște;
atâta bucurie de a trece.
Niciun pește nu sărea pe uscat,
nici nu rămânea în urma apei.
Priveam liliacul vinețiu,
neașteptat se arăta prin ploaie
începutul pădurii luminate de taină.

Libertatea

April 26, 2018

Strămoșii căutau pâraie limpezi
și apa o țineau
doar în palme.

Strămoșii mâncau carne
și carnea era liberă
până la moarte.

Așa le era mereu
sete și foame
de libertate.

Aprilie fugar

April 25, 2018

Aprilie în pripă,
cu florile grămadă,
bagaje ca în gară
ticsite stau să cadă.
Și zâna-i printre ele;
poșeta-i pe-o aripă,
iar șirul de mărgele
se-mprăștie; risipă.
…Rămân pe tristă cale
noianele-petale;
spun frunzele și lemnul
că zâna cea fugară
a cam plecat cu trenul.

Zare

April 23, 2018

Ropot în praf;
viața
aleargă.

 

 

Amiază în parc

April 23, 2018

E primăvară iar;
albinele, din zori,
muncesc cu spor, pe rupte…
Nostalgic, un bondar
tot mai caută flori
din primăveri trecute.

 

 

Bipezi

April 21, 2018

Dacă ar fi în siguranță pe sol, multe păsări nu ar mai zbura. Le-ar rămâne penele și acel mers străvechi, de dinozaur biped. Iar în glasul lor n-ar mai suna căile vânturate ale aerului, ci pământul viu, tainic și înspăimântător câteodată.

 

 

Problema de o sută de lei

April 21, 2018

Eram în clasa a opta, iar Alexandra dintr-a șaptea -o mică divă a școlii, din toate punctele de vedere- mă rugase să-i rezolv o problemă de matematică. Dacă reușea să îi prezinte soluția, primea un zece la matematică; iar acest zece i-ar fi adus media generală zece, neștirbită de un nouă la mate pe trimestrul al treilea. Problema era grea, iar tatăl Alexandrei o asigurase că ”nu e de clasa a șaptea”; dar ce știu inginerii?

Mi-am bătut o vreme capul cu problema; timpul era scurt, doar trei zile – și mă gândeam cum o să spună toți (și mai ales Alexandra) că n-am știut să o rezolv. Apoi am ales calea necinstită. Auzisem de un profesor pensionar și bețiv, dar cu un bun renume de matematician; și am purces la drum să îl caut într-un bloc de garsoniere de la marginea orașului. Expediția a durat vreo trei ore, cu dus și întors. L-am găsit și i-am dat o foaie în care, împăturită împreună cu problema, era și o hârtie de o sută de lei, din economiile proprii. M-a privit un pic absent și mi-a spus să vin a doua zi, la ora unu. Hârtia de o sută a pus-o în buzunarul de la piept al pijamalei.
Pe drumul spre casă am fost jefuit -fără succes- de doi băieți din cartier; foarte dezamăgiți că nu mi-au găsit nimic în buzunare, mi-au dat câte un șut în fund.

A doua zi, la ora unu fix, profesorul mi-a înmânat prin ușa întredeschisă o hârtie galbenă cu rezolvarea scrisă frumos, chiar caligrafic.

-Tare problema! a zis. I-am dat acolo și o generalizare, dacă te interesează. Pentru ce îți trebuie?
-E pentru … o fată, am îngăimat eu.
-Aha. Uite-ți și suta, pune-o bine. Să nu mai vii aici în zonă după ora șase seara. E periculos.
-Mi-am dat seama.
-Nu ți-ai dat seama. Uite, tinere, mi-ar plăcea să ținem legătura, dar nu mai am nici telefon. Mai poți să-mi aduci probleme, dar mai înainte încearcă tu să le rezolvi.
-Am încercat, dar timpul era scurt.
-Graba ți-l scurtează, tinere. Hai, salut. Du-te.

Nu l-am mai văzut de atunci, nici n-am mai cerut altcuiva indicații ori sfaturi pentru rezolvarea unor probleme de orice fel, chiar dacă la unele m-am chinuit luni și ani de zile.
I-am transcris Alexandrei rezolvarea; fără generalizare, desigur. Iar mica divă și-a luat zecele mult dorit la matematică. În ziua următoare a venit să-mi mulțumească și, ușor stânjenită, mi-a dat un pliculeț roz cu o sută de lei. ”Să-ți iei ceva de ziua ta”, a spus. Și mi-a dat și un pupic, obraz la obraz, urându-mi la mulți ani de ziua mea; care avea să fie peste vreo două săptămâni. De atunci n-a mai prea vorbit cu mine; ce-i drept, aveam și un examen de admitere în liceu.
Nu mai țin minte ce am făcut cu banii.