Archive for November, 2015

Evadarea

November 30, 2015

Pe parbriz cădeau fulgi rari; la poalele munților se lăsa întunericul.
Pe undeva prin zonă fusese văzut ultima dată un adolescent fugit de acasă. Câteva zile mai târziu, avea să fie predat lumii din care fugise de către călugării de la o mănăstire. Atunci mi-l imaginam căzut în zăpadă, privind, în ghearele febrei, luna printre vârfurile brazilor.

Evadat eram și eu. Spre deosebire de tânărul pierdut în munți, nu-mi imaginasem posibilitatea unei evadări definitive. Încetasem să cred în ea. Îmi propusesem o evadare de două ore, maximum. În mașină era cald. Lumina cădea blând pe tapiseria crem; la radio se auzea ”Blue Hotel” a lui Chris Isaak. Pe bord aveam trei batoane de ciocolată, viciul meu.
M-am gândit atunci ce s-ar întâmpla dacă l-aș vedea pe drum pe adolescentul plecat de acasă. Sigur, l-aș lua în mașină. Și după aceea? Ce i-aș spune? Ce aș face? Am tras atunci concluzia că aș fi izbucnit în plâns; nimic altceva. Penibil.
Am luat o gură dintr-un baton Mars și am mers mai departe, vreo douăzeci de kilometri și înapoi. Șoseaua devenise alunecoasă. Nici urmă de trecători pe marginea drumului și nici măcar o mașină pe drum.

La întoarcere am ținut să mă opresc o vreme în gara din orașul C. (mai nou oraș-fantomă). Aveam impresia că va veni un tren și din el va coborî o persoană importantă pentru mine. Trenul a venit, însă din el n-a coborât nimeni. În schimb a urcat cineva, ajutat -sau mai bine zis împins de la spate- de cunoscuți. Striga încontinuu: ”Acest tren nu există! Acest tren nu există!”. Nu știu dacă exista sau nu, însă nu l-am mai așteptat pe următorul.
Pe omul din C. îl mai aud uneori în vis, până în ziua de azi. Acest tren nu există.

Advertisements

Homo homini…

November 30, 2015

Omul creează singur și distruge în haită.

Atunci

November 29, 2015

Mai rămân doar câteva frunze în mesteacăn
și nu mai cad, nici azi, nici mâine,
nici mai târziu, oricât ai aștepta sfârșitul.
Atunci e iarnă.

Vis

November 28, 2015

Mintea, acest tigru captiv, evadează din când în când înapoi în junglă. Îl prindem de fiecare dată și îl aducem din nou la circ. Și așa nu s-ar descurca în sălbăticie; uneori revine de bunăvoie, fugărit de câte o antilopă.

Pământești

November 27, 2015

-Băiatu ăsta e cam derbedeu (zic eu, având în voce cunoscutul emoticon 🙂 )
-Ba e un semizeu, zice maică-sa.
-De ce semi? întreb eu intrigat.
-Păi taică-su e pământean.

Asta e. Se adaugă la o bătaie penibilă încasată ieri la șah. Ca să fie și mai clar că sunt pământean, la scurtă vreme după discuția de mai sus m-au luat frisoanele și febra. Acum, când scriu, îmi simt ochii arzători și gâtul uscat, ca vampirii. Am mai băut un ”hot drink” chimic, atât de rău la gust că îți taie cheful de răceală.

Rechinul de la baie

November 27, 2015

Când încă nu ajungeam să mă văd în oglinda de la baie, polița din fața oglinzii era botul unui rechin. I se vedeau ochii reci, privind înainte; restul corpului era lumea lui de apă, din spatele peretelui.

Poate îl țineți minte. În anii 80 se găsea în aproape toate băile românilor; astăzi a devenit rar, ca dealtfel și rechinii din mări și oceane. Imaginea de mai jos este de pe site-ul olx.ro.

52813425_4_644x461_chiuveta-si-polita-baie-casa-si-gradina

Pulp story

November 25, 2015

În ziua de Sf. Nicolae, Adriana a fost cuprinsă de o angoasă teribilă.

Primise în pantofi un cadou de la Moșul: ciocolată, turtă dulce, o portocală și un ursuleț de pluș. Altădată, desigur, s-ar fi bucurat; însă Adriana era, mai nou, o femeie singură și avea 32 de ani. Deși avea o fire poetică și fusese destul de cuminte în anul care se apropia de sfârșit, nu-i prea venea să creadă că tocmai Moș Nicolae fusese autorul faptei.
Nimeni în afara ei nu avea cheia de la apartament, nici măcar părinții care locuiau în alt oraș.
Cuprinsă de teamă, Adriana a sunat la poliție. Însă polițiștii -sosiți imediat- au constatat că ușa nu prezintă urme de forțare, iar pe obiectele din pantofi nu există amprente. I-au recomandat totuși să își schimbe încuietoarea ușii și să le raporteze imediat orice incident.

Cu un oarecare dezgust, Adriana a pus cadoul într-o pungă pe care a aruncat-o la tomberon. Peste vreo oră, punga a fost găsită de un copil al străzii, care a crezut sincer că Moș Nicolae i-a adus-o în dar.

4d

November 23, 2015

Punctul este adimensional. Segmentul de dreaptă este unidimensional; are doar lungime, nu lățime, nici înălțime. Un dreptunghi este bidimensional; are lungime și lățime, dar nu înălțime.
Totuși, în mica noastră lume cu obiecte perceptibile, vizibile și/sau palpabile, nu vom găsi niciun obiect care să nu aibă toate cele trei dimensiuni ale spațiului. Nu există nimic căruia să-i lipsească lungimea, lățimea sau înălțimea.
Probabil că orice există în natură are toate dimensiunile spațiului, inclusiv cele care ne sunt ascunse. Orice fir de nisip, de exemplu, ar trebui să aibă și o a patra dimensiune. Doar că ea e greu de perceput.

3d

 

Să presupunem că pe un plan se află piesele unui puzzle. Ele se pot deplasa în plan; lumea ”percepută” de ele este bidimensională. Totuși, ele au grosime (înălțime), fiind în realitate tridimensionale, fapt de care nu sunt deocamdată ”conștiente”.
În imaginea de mai sus se află trei piese de puzzle, X, Y și Z, văzute din profil.
În situația reprezentată, piesa Y nu prea are cum să-și dea seama că are înălțime. Contactul cu X și Z îi este irelevant, fiind perceput de Y ca unidimensional.
În schimb X sau Z pot să-și dea seama că au a treia dimensiune, pentru că pe o porțiune a ei există contactul cu Y, iar pe alta nu.

X și Z sunt ”cu capul în nori”. Statul cu capul în nori nu înseamnă automat mișcarea în altă dimensiune, dar oferă posibilitatea deducerii existenței ei. Doar că nu oricine stă cu capul în nori; bietul Y nu beneficiază de această experiență între vecinii lui mai înalți.
Poate că, în mod similar, nu orice ființă se bucură de o asemenea percepție a lipsei contactului cu lumea 3d pe o anumită porțiune. Dar cred că tuturor oamenilor li s-a dat acest dar.

Povestitorul

November 22, 2015

cămila duce în spinare
pe drumul vechi un drob de sare
dar mai departe de nu zic
drumul se-ntoarce în nisip
și sarea se întoarce-n mare

Cum a scăpat jupân Mihalache de moarte

November 21, 2015

(Un text scris acum trei ani. Probabil vremea de afară și rotirea astrelor mi l-au adus aminte. Îl găsiți la http://amintiri-din-cretacic.blogspot.ro/2012/11/cum-scapat-jupan-mihalache-de-moarte.html. Foarte puțini cititori mai sapă pe acolo, așa că îl voi reda și aici.)

Jupân Mihalache se născuse în zodia Scorpiei; era un negustor bogat, temut şi viclean, a cărui faimă răzbătuse mult dincolo de târgul în care se născuse şi trăise şi de colţul lui de ţară.
În ziua aceea s-ar fi bucurat, ca de obicei, la împlinirea unei vârste. Dimineaţa se arăta mohorâtă, ca mai întotdeauna de ziua lui, când se gândea cu plăcere la ospăţul pe care avea să-l întindă la ceasurile amiezii. Doar că, demult, o prezicătoare vestită îi spusese că va muri chiar în ziua când va face patruzeci şi cinci de ani; era chiar ziua de azi.

Acel gând îngrijorător nu-i dădea pace de când se trezise. Jupân Mihalache era un om şiret şi pătrunzător, în stare să înhaţe peştele din baltă de şira spinării, iar acum simţul lui care nu dădea greş îi spunea că nu-i de glumă.
Într-adevăr, una din slugi tocmai veni să-i spună că peste noapte, dintr-o pricină neştiută, se frânsese unul din stâlpii de lemn ai casei; jupân Mihalache clătină din cap şi, luând cuţitaşul de argint ca să taie marginea unei scrisori, îşi crestă adânc şi degetele de la o mână. Sluga îl privi atunci într-un fel ciudat, care nu-i plăcu, ca un animal de pradă stârnit de vederea sângelui. Hotărât lucru, nu era de stat în casă; jupân Mihalache îşi îmbrăcă hainele de sărbătoare şi ieşi singur pe uliţele târgului.
Prin ceaţa groasă ploua mocăneşte; părea că nu mai e nimeni pe drum, când abia reuşi să se ferească, în ultima clipă, de izbitura unei trăsuri. Ceva mai încolo, jupân Mihalache se trezi ameninţat, ziua în amiaza mare, de pistoalele unor răufăcători nou veniţi în târg şi, întâia oară în viaţă, fu jefuit de punga cu galbeni, pe care le-a aruncat-o fără să crâcnească. Ştia în sinea lui că nu vor trage cu pistoalele; totuşi, în asemenea ciudată zi, aşteptă o vreme, speriat, izbitura unui glonţ netrebnic din ceaţă, care totuşi nu veni.

Alergând înapoi pe drum, jupân Mihalache s-a împiedicat şi a căzut cu totul într-o bulboană noroioasă; ieşit din ea, avea mai mult chipul unui neom.
Atunci şi-a dat seama că moartea e într-adevăr aproape şi se joacă cu el precum mâţa cu un şoarece. Dar jupân Mihalache era un om chibzuit şi foarte prefăcut, aşa încât a încercat o prefăcătorie cu adevărat mare.
S-a îndreptat, prin ceaţă, la cea mai mare răspântie a târgului, lângă han, şi s-a întins ca mort sub un nuc rămuros. A stat întins ceasuri în şir şi a auzit mulţi paşi în preajmă. Oamenii l-au luat, la început, drept beţiv. Câţiva i-au scotocit buzunarele şi brâul, fără să mai găsească parale. Hainele erau prea noroite, însă unul i-a dezbrăcat îndată mantaua scumpă, rostogolindu-l ceva mai departe sub nuc.
Spre seară, câţiva trecători îşi dădură cu părerea că e mort. Unul din ei îl lovi puternic cu ciomagul peste picioare, însă jupân Mihalache era deprins cu răbdarea adâncă. Altul se apropie de el şi spuse că, după miros, trebuie să fie mort de vreo două zile. Asta nu-i plăcu jupânului şi trebui să o rabde pe deasupra, deşi, ca mai toţi târgoveţii din vremea aceea, Mihalache nu era prea dedicat igienei, iar mirosul nămolului din bulboană nu era nici el îmbietor.
Bănuiala că omul întins pe jos e mort îi făcu pe trecători să se îndepărteze repede. Sosi seara, apoi noaptea şi niciun alt trecător nu se mai apropie de nuc. Un câine hoinar veni şi îl trase o vreme cu dinţii de picioare. Mihalache se temu puţin că va ajunge hrana câinilor; dar câinele s-a oprit deodată şi s-a îndepărtat, iar altul nu a mai venit.

La cel dintâi cântat al cocoşilor, jupân Mihalache s-a ridicat de sub copac, şi-a netezit hainele nămolite şi s-a dus acasă. A trăit mulţi ani după aceea şi poate mai trăieşte şi astăzi, deşi nu cunosc niciun om care să fi trăit atâta vreme.