Archive for December, 2007

December 22, 2007

Noaptea in care se va stinge lumina Anului.

O ultima noapte a Toamnei; intrebari fara raspuns mai striga inca o data in neant. Frunzele vestede mai au viata veche sub zapezi.

De maine e Iarna. Intrebarile vor avea raspuns Dincolo.

December 21, 2007

Importanta, insemnatatea unei fiinte umane pentru celelalte e data prin cat de puternica ii este exprimarea la diferitele nivele ale fiintarii. Cat de multe semne acceseaza; fireste, au “valoare” mai mare semnele din limbajele profunde, aproape de suflet.

Poate fi insa o exprimare fara sens. Omul pronunta cuvinte, insa nu neaparat le articuleaza in propozitii.
Ca receptori insa, articularea corecta in propozitii a cuvintelor emise de altii e dincolo de noi. Doar ca emitatori putem spune propozitii sau putem “falsa” emitand constructii fara sens. ( Exista si propozitii false, dar ele nu apartin omului; omul le gaseste doar o “justificare” intr-o constructie fara sens.)

Putem sa ne dam seama doar de importanta “cantitativa” a persoanei, nu si de cea “calitativa”.

December 19, 2007

Limitarea in care credem ca putem specula directii vagi ale transcenderii. Fabricarea unui semn susceptibil de interpretare: plasa in care vrem sa “prindem” ceva de Dincolo. Pretentia exprimata doar pe jumatate , ca si cand ne-am putea asunde de o eventuala Justitie.

Falsa poezie, fals sentiment al geometriei. Ne schingiuim propriile amintiri ale transcendentului.

Orice interpretare care ne poarta spre Dincolo va arata lipsa de sens si rost a semnului creat de pretentie.

December 19, 2007

[despre ura convenabila]

A exclude o persoana inseamna a-i nega concluziile.

Premisele ei insa nu le putem nega; putem exclude, dar nu putem anihila. Sunt fapte care ne preced.

Dar, daca ar fi sa admitem ca premisele ar apartine persoanei excluse, integrandu-se legitim in sistemul ei logic, atunci am admite si concluziile. Unica solutie este deci sa “expropriem” persoana de propriile ei premise. Persoana nu stie sa-si gandeasca premisele. Acestea “nu apartin” sistemului logic al ei, ci sistemului nostru: noi “am sti” sa tragem din ele concluziile corecte.

In realitate aceste premise ne raman necunoscute; putem cunoaste doar concluzia lor prin persoana. Concluzia, expresia, fiintarea persoanei.

Insa nu avem alta posibilitate de a “exclude” pe cineva. Excluzandu-l, trebuie totusi sa ne “asumam fiinta lui”. O maimutareala grotesca la nivel ontologic.

E un mod candid de a il “trimite in iad”; nu e mare lucru. E un “iad” vecin, convenabil si familiar, pentru ca de fapt ne revendicam din el.

(“Hei, amice, te trimit in iad. Ramanem prieteni 🙂 ” )

December 17, 2007

Fascinatia blocheaza dialogul cu sine ca reper. Ne propune un dialog mai usor.

Aceasta hipnoza esentiala ne propune sa inlocuim infaptuirea cu o infaptuire mai mica decat noi insine. O acceptam ca pe o eliberare de paradoxul posibil; pentru ca tot ce este mai mic decat noi ne este conform; este necontradictoriu, chiar daca este neesential.

Eu numesc “nostalgie” esentialul necontradictoriu. Pentru ca e esential, ii resimtim insuficienta. Necontradictoriul nu e de ajuns ; nostalgia e o neimplinire. Pentru a fi implinire, trebuie sa-i adaugam paradoxul propriei existente si greutatea raportarii la sine.

December 16, 2007

Exista scrieri care vor sa isi anihileze cititorul; care il conduc la o contradictie cu propria lui conditie de cititor. Cel aflat in contradictie este de fapt scriitorul ; scrierea este un act de veneratie auto-anihilant. In plus, el vrea sa isi extinda contradictia si asupra semenilor sai, cititorii, din veneratie, pentru a o absolutiza si a avea prioritate in imperiul ei.

Este fie o extindere directa a contradictiei, prin comunicarea “de la egal la egal” cu cititorul, fie o extindere asumata personal, prin comunicarea “didactica”.

In fapt, e o falsa contradictie; dintre cei doi termeni contrari, unul este real, autentic, iar celalalt e doar o conventie, o pretentie fara sens, plasata strategic in scopul de a crea contradictia (aparenta).

*

La polul opus sunt scrierile comode ca un sarpe constrictor; care restrang mereu spatiul in care nu te misti , cucerindu-l treptat.

December 14, 2007

In niciun caz si cu nicio ocazie dracul nu poate avea dreptate. Desi emite cele mai mari pretentii si justificari.

Nu poate avea dreptate nici cand sustine ca ii apartine ceva la noi.

In cazul Sfintilor, insa, dracul nu poate nici macar sa pretinda ceva; nu poate nici macar sa minta, pentru ca nu stie limba si alfabetul.

Sfintii sunt deja din sau dintru Lumea ce va sa fie.

December 14, 2007

Negatia (operatie logica) e una din pretentiile ca totalitatea ne este disponibila.

Intregul este compus din M si non-M. Afirmandu-l pe acest (mare necunoscut) non-M ne subordonam intregul.

Tot ceea ce numim “afirmare de sine” are de fapt la baza o negatie, pe care o recunoastem sau nu. Mai adeseori nu. Iar cand e o negatie pe care ne-o recunoastem, e un eveniment care deschide o epoca a istoriei personale sau a umanitatii.

Prin afirmarea de sine, omul neaga si pretinde astfel ca Unitatea lumii ii e la dispozitie.

***

O lume paradoxala in esenta.

Daca ar fi in intregime necontradictorie, ar fi eterna. Noncontradictia unor componente e timpul ei de viata.

December 12, 2007

O experienta cotidiana a “confiscarii sensului” apare si cand vrem sa ne exprimam in discursul altuia. Cand vrem sa ne afirmam dezorganizand logica interioara a ceva; a altora sau a naturii. Sau cand ne lasam sensul confiscat de alte acceptiuni ale semnului, dezorganizand logica propriului nostru discurs.

Invatam ceva dintr-un discurs receptat abia atunci cand putem spune ceva fara nicio legatura cu el. ( Uitarea ori ignorarea sunt in esenta o forma de agresivitate, de “confiscare a sensului”, de interventie in discurs).

In caz contrar, inseamna ca ii refuzam mesajul, chiar daca afirmam ca “ne regasim” in el.

Receptarea adecvata e cea care ne proiecteaza intr-o lume libera, in care discursul singular e deschizator al oricarei pluralitati.

Aceasta lume, impreuna cu discursul, se regasesc in comentariu. Orice comentariu bun are in mod necesar ceva fara legatura cu discursul si tocmai prin aceasta esential.
E o creatie prin care ne-am inaltat cel putin la nivelul la care discursul incepe sa aiba sens.

December 11, 2007

[superficialitatea]
Lucrurile nu pot fi privite printr-o conventie exterioara lor. In acest caz le priveste doar cel cu care am incheiat candva conventia. Iar el nu ne comunica nimic mai mult decat vechea conventie insasi.

Iar ceea ce ne apare ca nou este de fapt o posibilitate a vechiului convenit, pe care noi insine am reluat-o ca expresie de sine in timp. E o expresie libera; puteam sa alegem oricare  din posibilitatile vechiului. E un fel de a te misca intr-un cerc ramas din ce in ce mai mic in Univers.

Cand acest cerc e rupt, putem cu adevarat contempla Natura; o “conventie” (intelegere) interioara, deci mereu noua ne calauzeste privirea. Tot ce e mereu nou incepe dincolo de inceputul timpului.