Visez un muzeu în care discret înoată peștii
de la un exponat la altul,
ca într-o epavă
nemaiatinsă de vânt,
de soare, de pământ.
Archive for October, 2020
Muzeu
October 31, 2020Clipa de bere
October 30, 2020O, bere, tu, solar fluid,
ai fost un terci uitat în blid,
o zeamă tulbure de grâne,
o hrană searbădă, cu spume
născute dintr-o nouă viață,
ce tainic crește, se răsfață,
se-nvolbură până la cer,
la zeii vechi, cei din Sumer
și cade-n cupa-n care-o țin;
e aspru gustul, dar deplin.
Eu, pământean dintru născare,
cu pământeni ciocneam pahare
și beam, cu sufletul deschis;
azi toate s-au pierdut în vis,
dar știu că măiestrita bere
e-adevărată, nu-i părere.
Și singur beau, tihnit; nu-mi pasă,
în gustul ei mă simt acasă,
iar când îmi este prea departe
mi-e dor ca pruncului de lapte…
Acvariul
October 28, 2020Într-un acvariu dormea un pește,
așa cum dorm unii pești uneori;
iar eu credeam că e treaz
și doar mai liniștit,
pentru că și în acvariu era liniște,
atât de multă încât parcă
mă îmbrățișa liniștea prin sticlă.
Acestea s-au întâmplat acum mulți ani.
Credeam că peștii dorm așa, ca mine,
că noaptea ei închid ochii și se culcă pe o parte.
Dar nu i-am văzut niciodată așa,
din cauză că peștii de acvariu
se culcă mai târziu, când e prea noapte.
Poza
October 28, 2020Toți oamenii dintr-o poză
vor muri cândva;
de obicei pe rând: unu, doi, trei…
Va fi o vreme,
o scurtă vreme cu vii și morți
în aceeași poză.
Tot așa orice amintire
are în ea
o prăpastie adâncă,
pe care nu o simți de obicei,
când amintirea e doar amintire.
Mai sunt încă…
October 27, 2020Avertisment
October 26, 2020Nu supăra broscuțul ! Să-ți pese de voinic,
fiindcă acum ești mare, dar poate vei fi mic.
Cândva, la Moș Ajun…
October 26, 2020Vă propun ceva nu tocmai amuzant și care în alți ani ar fi sunat foarte ciudat.
Aș vrea ca în ziua de Ajun al Crăciunului (24 Decembrie, anul acesta) să scriem, fiecare din cei care ne vom lua aici acest angajament, ceva pe blogul nostru.
Să se știe că trăim, că suntem bine (sau nu), că viața este frumoasă uneori. Sau…
Eu sunt primul înscris. Rog doritorii să lase aici un comentariu.
Ghicitoare
October 25, 2020Neaoș e, dar versatil;
țărănesc, dar nu umil.
Șade bine lângă ciorbă,
sau într-un pahar…de vorbă.
Poți să-l iei și ca atare
și-n amestecuri bizare;
neutru, dar masculin,
se cheamă … … …
O ghicitoare pentru cititorii care au peste 18 ani (de viață). Am zis să o scriu și pe blog. Amicul meu Sherlock, care este în felul lui un connaisseur, a ghicit-o instant.
Toamna la râu
October 25, 2020Pe râu în sus
e un sat pustiu
și-o pasăre a zburat de pe o ramură
aplecată deasupra apei.
În râu curge
o jale anume
sau nu știu cum să-i spun.
Apa se liniștește într-o baltă
și apoi cade pe prag
într-o cascadă mică.
Aproape toate frunzele ce vin pe râu
nu trec pragul;
ci line se aștern pe fundul bălții
și putrezesc acolo.
Departe
October 25, 2020Departe merg prin
pădurea istovită;
se simte în ea o întunecare
ce crește cu fiecare pas.
Toamna e atunci când înțeleg
să mă opresc.
Și-atunci sunt aproape acolo;
atât de aproape,
pe firul întunecării amare.