Archive for June, 2008

Physis

June 30, 2008

Dacă e să explicăm lumea prin ea însăşi, energia, posibilitatea de mişcare nu poate fi concepută decât tot ca mişcare. Dacă un obiect se poate mişca, el are în sine mişcarea, cumva. Această mişcare în sine – care poate genera altă mişcare – este mişcarea oscilatorie, cea în care corpul-sistem revine periodic la orice formă pe care o ia ( singura mişcare care conservă oarecum identitatea lui).

Mişcarea-în-sine se poate transforma uneori în mişcare-în-afară: aceasta e explicarea lumii prin lume.

Există mereu şi la orice nivel tentaţia de a explica lumea doar prin ea însăşi; o explicare inutilă, adică o explicare care nu urmează propria finalitate.

Dacă nu explicăm mişcarea prin suflet, o vom explica prin energie, deci prin mişcarea oscilatorie. Şi poate că oscilaţiile şi undele nici nu există, ci le inventăm doar ca să explicăm lumea prin lume.

Advertisements

June 18, 2008

Ciorna trecerilor

lui R.M.

Nimic mai trist ca şcolile: porţi ale lumii

spre nimic.

Priveşte:

generaţii, turme

ale anilor; rămas-a pentru ele

doar câte-un glas al naşterii – ce le mână din urmă,

răsunând

în cotloane străine, mai strâmte mereu.

Această mâhnire s-o uiţi.

*

Despărţit de lucruri, eşti Timp.

Amintirea a-nceput demult,

mult înainte de-ntâmplare:

e-o rostire a aceloraşi

fapte şi legi.

*

Eşti singurul ce trece

nefiind în lumi;

în tine-s lucrurile care-au fost

(o singură dată, aşa cum e

orice lucru care nu-i părere).

Sfârşitul sieşi se sfârşeşte, ştim.

Orice-nceput

e-un început de nemurire.

 

 

June 14, 2008

Curtea Veche

                             

Când îi chem, prietenii

spun: “nu ştiu

unde-i această

Curte Veche”

sau:

“ştiu că ştiam cândva:

un loc, desigur, banal

ca o imagine-aruncată

de undeva sub gând.”

                                             

                                                       

E-atât pustiu

că orice piatră-i singură.

Pe margini timpul sapă

cuiburi de vrăbii şi lăstuni ţipând,

săgetând.

                                 

*

 

Spre chipul rău duc apele; dar apa

e bună

de nu ieşi din ea:

în sine

la fel se-ntoarce din negrele luciri.

                                                    

                               

Se-ntinde inima în larguri, mişcătoare:

departe-i focul de acest tărâm.

Rămas-au doar nisipuri în amurg

şi neştiute clătinări de ape.

 

June 1, 2008

Egoismul este invizibil. Dacă ni se pare că îl sesizăm, fie şi la noi înşine, facem asta (tot) de pe poziţii egoiste, care ne ucid însă un pic mai mult raţionalitatea şi inteligenţa.

Nimeni şi nimic nu poate ajunge la egoismul nostru. Nici măcar noi înşine.

Doar Bunul Dumnezeu.