Ninsoarea cernută din plin prin sita rară a cerului îl prinsese pe Luca Deleanu singur pe străzile de la marginea orașului. Felinarele luminau slab arborii care începeau deja să fie împovărați de nea. Evenimentul nu fusese anunțat la meteo; conform prognozei urma să fie o ploaie slabă după amiaza, iar Luca avea pantofi în picioare, un pardesiu subțire pe umeri și o umbrelă.
În copilărie îi plăcuse mult iarna, zăpada și ninsoarea. Acum i se păreau aproape în plus, un amănunt bizar și capricios al cursului anului.
Își aduse aminte că n-a mai făcut de multă vreme un bulgăre de zăpadă; nici în copilărie nu făcuse mulți. Îi plăcea mai mult să privească arborii încărcați și întinderea albă, să admire zăpada și să o lase neatinsă, ca pe o construcție fragilă din cristale rare, extraterestre.
Acum se aplecă totuși și rotunji un bulgăre alb în mâinile calde.
”Și acum unde o să-l arunc?” se întrebă el, ușor descumpănit. ”Îl arunc… în nicăieri”.
Și, cu un ușor avânt, aruncă bulgărele la întâmplare. Iar bulgărele dispăru. La modul propriu.
Ar fi trebuit să cadă undeva pe asfaltul străzii; și n-a căzut.
Luca repetă ”experimentul” cu un al doilea bulgăre, care -aruncat în aceeași direcție- căzu într-adevăr în stradă.
”Dar pe acesta nu l-am aruncat în nicăieri”, cugetă Luca.
Apoi făcu un al treilea bulgăre, pe care să-l arunce la întâmplare. Dar nu l-a mai aruncat; l-a ținut în mâini câteva minute și -în cele din urmă- l-a lăsat să cadă pe trotuar.
Ningea. Apa din zăpada topită îi intrase deja în pantofi. Își deschise umbrela, care apoi strânse o masă considerabilă de zăpadă. Abia dacă mai vedea la doi pași; dar în orașul tău nu prea mare e totuși greu să te rătăcești.
Se opri o vreme să mai privească ninsoarea în fața blocului și nămeții care începeau să se înalțe peste mașinile parcate.
”Ce tristă creatură mai sunt și eu; degeaba-mi ninge, parcă nu mai pot să mă bucur de nimic”, se gândi Luca. Apoi zâmbi totuși, ridică din umeri și intră în bloc.
În fața liftului mai aștepta cineva, o vecină mai în vârstă, de la ultimul etaj.
-Sărut mâna, zise Luca. Ce ninsoare s-a mai pus! și n-au zis nimic la meteo.
-Care ninsoare? întrebă uimită vecina. Ați fost la munte? Că pe-aici n-a nins deloc, s-a făcut că plouă un pic… acum vreo două ore.
După ce a ieșit din lift, Luca a coborât tiptil pe scări, să mai privească o dată parcarea din fața blocului și strada. Asfaltul era -firește- uscat; nu se vedea nicăieri vreo urmă de zăpadă, sub cerul limpede și rece.
