Archive for October, 2010

Treceri

October 29, 2010

Monotonii, repetări ale unui motiv care şi-a pierdut sensul; repetat dincolo de repetabilitatea lui. Orice structură îşi poartă în sine durata, numărul de iteraţii dincolo de care se mai poate repeta, dar e moartă.

***

Pe fundal se aud repetându-se slab, însă din ce în ce mai tare motive care nu pot avea sens. Sunt atât de dizarmonice încât nu pot fi reproduse ori memorate; însă le poţi auzi.

Universul e spart.

Rotirea fisurilor are frecvenţe pe care, cel mai adesea, le dăm uitării.

***

Pe drumurile monotoniei merge şi circul înapoi, spre Sud.

Privind drumul monoton poţi să nu observi circul care trece chiar atunci pe acolo.

Tot circul lui Marin Sorescu, cel care a semnat şi această vedere:

“Se mută circul înapoi

 

Într-o căruţă o maimuţă.

Într-o căruţă o maimuţă.

Şi tot aşa- un lung convoi

Şi doar la urmă-un maimuţoi.

 

Iar după-o pauză de-un ceas

Căruţele de-au mai rămas:

Un căruţoi, un maimuţoi,

Un căruţoi, un maimuţoi.

Şi doar la urmă-ntr-o căruţă,

Surpriza zilei: o maimuţă.

 

Şi după-aceea-n câte-un car

Câte-un măgar, câte-un măgar,

Măgarul- carul, car- căruţă…

E, uite-n fine şi-o maimuţă !”

Thales în noiembrie

October 25, 2010

“Cum va fi trăit, tot asemenea ar fi murit: cu înţelepciune. Chiar, după tradiţie, zicea că nu-i nicio deosebire între moarte şi viaţă. ‘Atunci îi spuse cineva: – Dar de ce nu mori ? El răspunse: – Tocmai unde nu este vreo deosebire’ ” ( Gh. Vlăduţescu- “Thales din Milet” )

*

Poate că Thales privea o zi de noiembrie.

N-am găsit nimic care să spună mai mult despre acele zile de toamnă adâncă, în care speranţa şi disperarea sunt inutile. Golul care ţipă în iarnă e tăcut în noiembrie.

Toamna în cercuri

October 24, 2010

Toamna circurile pleacă.

Se duc învârtindu-se; altfel nu se poate, căci circul e rudă cu cercul.

( Şi vântul mai învârte frunzele şi, pe alocuri, ciulinii Bărăganului. )

Îşi găsesc un pătrat mai cald în care să se înscrie, în lumea noastră pătrăţită, dar fără şah.

În fiecare pătrat se înscrie un cerc. În fiecare cerc se înscrie un pătrat, care e un clovn rotindu-se cu cercul.

*

“Se mută circu-n altă circă

Un elefant c-un leu în cârcă

Trece solemn pe strada mare

Iar leul ţine-o minge-n gheare.

 

Pe minge doarme-un papagal

Vorbind în somn c-un cal ( mangal

Care-a arat, la un spital,

Şi-a avansat: e-acum şacal).

 

Şi clovnii, care merg pe case,

Privesc la ceas, nu-i încă şase,

Fiindcă la şase astăzi, miercuri

De sus sări-vor ei prin cercuri

 

De foc, aprinse de la soare-

În mână cu o lumânare

Şi de-i va ţine aerul-

Vor cere bani cu taierul.”  ( Marin Sorescu )

Eu şi ironia

October 20, 2010

Îmi place doar amară. Aşa cum este, fără îndulcitori.

Plutirea spre dincolo

October 18, 2010

Salomon August Andrée ( 18 Octombrie 1854 – Octombrie 1897)

A relua

October 18, 2010

Când înţelegi ceva întâia oară mergi de la semn spre sens şi de la sensuri spre sensul unic. (Când creezi pleci tot de la un semn; semnul divin, pentru unii. )

Când reiei ceva mersul este invers: de la sensul unic spre sensuri, de la sens spre semn.

*

Asta pare ciudat în lumea în care ne notăm ideile ca să nu le uităm.

Încercăm să păcălim uitarea, mergând tot dinspre semn spre sens pentru a regăsi ceva. În esenţă, acest drum duce către un pseudo-sens ( eu credeam cândva că există non-sensuri care nu sunt pseudo-sensuri; acum nu sunt sigur de asta ).

Spre deosebire de unitatea sensurilor, există o contrarietate a pseudo-sensurilor ( de aceea pseudo-amintirea nu e doar inutilă, ci şi dificilă, generând uneori polemici interioare ).

Acelaşi sens va avea mereu şi alte semne, în primul rând alte semne, de negăsit între cele vechi. Iar sensul se transmite mereu prin semnele care au acea prioritate.

*

Sensurile noi încep cu reluarea unui sens, când apar – mereu – şi semne nelămurite.

Azi

October 17, 2010

Erau norii apăsători

de dincolo de fereastră,

am ieşit afară să strig

şi-am tăcut.

A trecut apoi sângerând gri un peşte

rănit de harpon.

Se închide apusul,

alerg spre răsărit

ca şi când ar mai exista o falie.

 

Mă va trezi doar iarna;

ţiuie lângă ochi

în pădurea de carpeni.

Pahare şi căni

October 13, 2010

Uneori beau din căni, alteori beau din pahare.

Când beau din pahare, ceea ce se întâmplă în jur rămâne o vreme prins în lentila de sticlă a paharului; apoi undele se risipesc în amorf. În cercul de sticlă e închisă pentru un timp o lume care îşi afirmă, progresiv, contradicţiile, înecându-se firesc în ele.

Când beau din căni, dacă las cana pe masă, ori dacă o ridic de pe masă, sunetele din cană dispar. Când beau din căni există doar sunete.

Contradicţia nu e un blocaj, ci un înec.

P.S.

Evident, aici nu vorbesc despre alcooluri, ci despre pahare şi căni.

Cuvinte ale chipului

October 11, 2010

Dansau fără ecou;

prin pereţii de vid

trecea doar lumina, aceeaşi.

Nimic mai trist ca soarta

de a le vedea.

Cuvinte ale chipului:

pe o pagină, o gură

pe o pagină, o mână

între pagini, un ochi.

O pagină goală şi alta

strâmbă sub litere

şi dansul nu se mai întorcea

din lucruri.

Lost at sea

October 5, 2010

Lucrurile exacte – cele pe care nu le putem gândi fără să ne conformăm lor; ne conformăm unei alterităţi, iar în această alteritate rezidă exactitatea. (Ne conformăm, adică ascultăm şi executăm comenzi. Nu există nimic mai exact decât comanda; ea poate fi contradictorie, dar este exactă.) O imuabilitate externă, de care – prin definiţia ei- nu putem dispune.

Mă gândeam că nu se pot pierde decât lucrurile exacte. Uiţi un număr de telefon, o formulă ori un reper exact al trăirii.

Uneori marea aduce la ţărm lucruri exacte pierdute. Atunci îmi dau seama unde s-au pierdut.

Imuabilitatea nemişcătoare e subsumată celei mişcătoare, marea. Lucrurile care îţi cer să te conformezi lor pentru ca ele să existe sunt înghiţite ( şi îndemnate uneori afară) de lucrurile care nu-ţi cer nimic.