Archive for September, 2015

Nimic superficial

September 28, 2015

Nu e nimic superficial în această sfârtecare și strivire a materiei, retezată fibră cu fibră; până la anularea amănuntului în malaxorul cosmic al timpului. Și totul se scufundă apoi într-o noapte de vin, lichidă, atemporală, care mistuie ce nu au mistuit cuțitele zilei.
Dimineața, masa amorfă se reculege în piei bine înfășurate; o nouă individuație, a cărei ființă se desăvârșește în foc răbdător, încet, ca acela care încă arde mocnit la temeliile lumii create.
Vă plac sarmalele?

Advertisements

Poveste de toamnă

September 27, 2015

Apăsător
e cerul.
Hai la râu; vântul
azi mușcă a toamnă.

Ce liberă e apa
în zile-ntunecate;
de parcă oceanul și-a întins un braț
până aici, între maluri de piatră.

În undele cenușii poate-ai vrea
să înoți cu peștii și naiadele reci,
să cauți largul ca pe-acel necuprins
zadarnic îmbrățișat de raci cu cleștii.

Aproape seară
și ploaia încă lovește
ochii împăienjeniți,
dinții gurilor deschise strigând
ca peștii, în tăcere.

Abia acum

September 26, 2015

Abia acum ai înțeles ce înseamnă viermii; câți oare
ai strivit între dinți în tinerețe,
o dată cu mândra mușcătură din măr.
Acum îți vâri ghearele lungi, de furnicar, îi alegi cu silă;
și-atât de mulți, încât
nimic nou nu merită mâncat pe lumea asta.

Așa e.
Știi, obositule, toți oamenii mor de foame.
De foame.

Străzi lucrătoare

September 24, 2015

De când cu minivacanțele de weekend, din multe străzi dispare încet duhul Duminicilor și zilelor libere. Străzi ale zilelor lucrătoare; când te plimbi pe ele la sfârșit de săptămână, ai uneori o senzație stranie, de birou pustiu. Simți că le lipsește ceva; simți că au doar apăsarea muncii.

Poate că peste vreo sută de ani urșii vor fi liberi să se plimbe în weekend pe străzile golite de oameni, să își ia o bere la dozator și o pungă de chipsuri.

*

”Și tot vara, potrivindu-se obșteștei dobitocii bucureștene de a se lipsi fiecare de rostul și binele de acasă pentru a merge să se strâmtoreze, să mucegăiască ori să degere pe scump la vreo sălbăticie de munte sau de băi, Gogu Nicolau mergea să-și petreacă luna de odihnă la Bușteni.” (Mateiu Caragiale, ”Sub pecetea tainei”)

Au fost vremuri când unora li se părea firesc și frumos să-și petreacă luna de odihnă acasă.

Ceața lucrurilor

September 23, 2015

Nu există nicio dovadă că două lucruri (sau ființe) sunt diferite. Pot spune, de exemplu: acest animal este un câine, iar acest animal este o pisică. Dar de unde știu că pisica este altceva decât câinele? Pot spune: acest animal este un câine, iar acel animal nu este un câine. Doar că non-câinele este o ficțiune, o sintaxă fără sens.

(dintr-un caiet de demult)

Jucării

September 22, 2015

Strada mea e acum o poveste
cu mormane și gropi.
Strada de pământ, copilăria,
nu doar un drum de asfalt pe care să treci.

Au venit în sfârșit excavatoarele;
poate îți vei găsi jucăriile pierdute în nisip.
De-acum nici măcar asfaltul nou
nu te mai acoperă.

Toamna

September 20, 2015

Într-o toamnă eram cu Bujorel în parc. Doar noi doi, după o ploaie. Dintr-un tei uriaș cădeau frunze, iar băiatul încerca să le pună la loc în copac. N-a reușit, pentru că era prea scund; avea doar un an și ceva. De atunci a mai crescut vreo 25 de centimetri, dar nu mai încearcă să pună frunzele la loc pe crengi. Știe că vine toamna.
Toamna frunzele cad, iar copiii cresc. Asta am înțeles și eu.

Câinele

September 19, 2015

La două noaptea un câine latră după mașini;
asta face mereu când sunt treaz
la două noaptea.
Uneori mă gândesc că doar cu asta voi rămâne din viață.
Acest lătrat absurd
al ei.

Cocoși

September 17, 2015

Într-o zi mai degrabă agitată, mi-am adus aminte, nu știu cum, de cocoșul Gumiță.
Era un cocoș rotunjor, frumos, bun și înțelept, consort a cinci găini. Îl vedeam în fiecare zi, când mă duceam la serviciu și când mă întorceam. Până într-o zi când mi-am dat seama că, de la o vreme, nu l-am mai văzut. Gumiță era foarte placid. Nu l-am auzit cântând niciodată, dar trebuie să fi avut o voce superbă și emoționantă, ca un Caruso al cocoșilor.

Gândindu-mă la Gumiță și zile de altădată, mi-am adus aminte de un lucru legat de cocoși. E ceva știut de mine de foarte multă vreme, însă până acum câțiva ani neconfirmat de știință. Anume, unii cocoși bătrâni fac ouă. Sunt ouă normale, un pic mai mici; nu e vorba de ”stârpiturile” despre care, în Evul Mediu, se credea că sunt ouate de cocoși, din ele ieșind în urma clocirii un soi de balaur numit în engleză ”cockatrice”. Pentru mine, faptul că un cocoș se ouă era cu adevărat fascinant. Când le povesteam fascinat această chestie altor oameni, de obicei râdeau ca demenții. Abia prin 2010 lumea a aflat de cocoșul Gianni, care a făcut un ou (vezi articolul). Se poate spune că Gianni și Gumiță au fost contemporani; prin 2010, însă, Gumiță nu mai trăia în lumea noastră.

La tablă

September 15, 2015

-Ascultă, știi sau nu știi
răspunsul la întrebare?
-Nu.
-Atunci, mănâncă!
-Dar e trecut de 8 seara!
-Și ce dacă?

-Desenează-ți pe tablă mâna
cu care ții creta!
-Nu pot.
-Atunci, mănâncă!
Am mâncat. Un hamburger mare.

-Scrie o poezie!
-Nu pot, nu știu de ce,
dar nu pot.
-Atunci, mănâncă!
Am mâncat o friptură de miel,
am lins oasele.

-Spune trei cuvinte
diferite.
-Nu pot.
-Atunci, mănâncă.
Am mâncat fasole cu ciolan,
foarte multă.

Când m-am întors în bancă aveam vreo trei sute de kile,
îmi venea să plâng.