Archive for May, 2011

Protected: Ora liberă de marţi ( 11 )

May 30, 2011

This content is password protected. To view it please enter your password below:

Protected: Ora liberă de marţi ( 10 )

May 27, 2011

This content is password protected. To view it please enter your password below:

Ora liberă de marţi ( 9 )

May 25, 2011

“La ce bun să mă trezesc ? Îmi dau seama că nu am alt motiv decât acela de a întâmpina ziua şi soarele, ca şi când aş fi adeptul vreunui cult al luminii diurne. Mă trezesc prea devreme şi adorm târziu. Impresiile zilei se întipăresc doar într-un creier animalic, pe care mă intrigă să-l văd descurcându-se, până la un punct, şi singur în lume. Trăiesc într-o linişte surdă, pentru că ziua nu îmi spune nimic. Mă întreb ce mă face să nu mor de singurătate: somnul, desigur. În somn se întâmplă ceva şi vorbesc şi mi se vorbeşte; poate că, în somn, visez. Mă trezesc însă condamnat la vidul zilei şi la această lumină bătătoare a soarelui. Ceva în mine spune că trebuie să slujesc soarelui, ca unui zeu care este însăşi nefiinţa, emanaţie vidă a neantului; lumină orbitoare a cărei ape scăldând sunt ştergere a vederii şi chipurilor. Dar poate somnul ne-a fost dat ca viaţă; să dormi continuu nu e o sinucidere. În copilărie credeam că somnul cel opus aşa-zisei stări de veghe e totuna cu somnul-peşte de pe fundul apei, uriaşul leneş şi vorace, legănat de curgeri, însă pipăind mereu cu mustăţile lungi covata râului, formele şi schimbările nisipurilor. Poate că noi, care dormim, avem doar sufletul somnului, în timp ce somnul-peşte are şi suflet şi trup. Poate că orice trăire care pare că ne bântuie cu o voinţă a ei, proprie, îşi are o soră întrupată undeva. Dormind, poate că înot cu somnii din râu. Mă trezesc într-o lume fără memorie; se spune că lumea aceasta în care nu întâlnesc pe nimeni este lumea comună, în care ne întâlnim cu semenii noştri şi cu alte fiinţe asemenea şi neasemenea. Îmi doresc să fi scris aceste rânduri în somn şi să le citesc tot în somn; desigur, dacă ştiu ceva acum, înseamnă că dorm. Logica e scheletul unui peşte.”

Aceste rânduri se găseau, scrise de mână, pe o foaie împăturită din cartea fără coperţi, continuând pe cealaltă pagină, unde erau mai puţin lizibile. Luca păstra cartea pe birou, în partea stângă a tastaturii. Din când în când citea un poem, ori recitea foaia. De fapt, nu citise niciodată liniar şi în întregime textul de pe foaie; uneori parcurgea doar un pasaj, alteori capta o imagine difuză.

Somnul lui Luca era populat în cea mai mare parte cu vise terne. Rareori visa lucruri care nu se puteau întâmpla în starea de veghe şi în public. Visa că îşi cumpără o pâine, că îşi plăteşte facturile ori că se plimbă cu prietenii pe malul râului. Alteori îşi visa ora liberă de marţi, cu o plimbare nouă, dar plauzibilă.

De multe ori trebuia să se gândească bine dacă făcuse ceva în realitate sau doar în vis ( cel mai grav era cu plata facturilor). Visul acela fantastic, în care ajunsese în pădurea meodienilor, îl făcuse să se gândească dacă nu cumva acele lucruri există şi în lumea concretă, la fel de palpabile ca o pâine sau o factură. Aşa ar fi fost normal.

Protected: Ora liberă de marţi ( 8 )

May 24, 2011

This content is password protected. To view it please enter your password below:

Întâmpinarea întâmplării

May 22, 2011

Poţi citi ceva ca şi când l-ai fi putut scrie şi tu sau ca şi când nu l-ai fi putut scrie. Poezia poate fi citită doar în al doilea mod. Dacă o citeşti în primul mod, în cel mai bun caz scrii o poezie care este disonantă faţă de prima. Şi atunci eşti dator să produci şi acel sunet mediu care să le armonizeze.

*

Încercăm să încadrăm universul, ca şi când nu ar avea dreptul la infinitate. Cuvintele le ştim deja, ori le reducem la componente.

Stabilim cadre, delimităm un spaţiu în care poate avea loc întâmplarea. Cel mai mic spaţiu posibil pentru întâmplare este cel binar, cu doar două posibilităţi. Dacă însă, în acest spaţiu, am încerca să anticipăm întâmplarea şi fiinţa, din două posibilităţi am alege întotdeauna greşit, pentru că e un spaţiu al autocondamnării la eroare.

Protected: Ora liberă de marţi ( 7 )

May 21, 2011

This content is password protected. To view it please enter your password below:

Protected: Ora liberă de marţi (6)

May 18, 2011

This content is password protected. To view it please enter your password below:

Protected: Ora liberă de marţi ( 5 )

May 17, 2011

This content is password protected. To view it please enter your password below:

Protected: Ora liberă de marţi ( 4 )

May 16, 2011

This content is password protected. To view it please enter your password below:

Ora liberă de marţi ( 3 )

May 15, 2011

În acele clipe, Luca era curios să afle vârsta profesorului.

Dacă Marcu Georgescu ar fi vizitat casa familiei Marcu din 30 în 30 de ani, începând de la 11 ani, vârstele omeneşte posibile la care ar fi ajuns la uşa lor ar fi fost numere prime: 11, 41, 71, 101 şi chiar 131 de ani. Peste încă 30 de ani, 161=7 x 23, nemaifiind număr prim.

Însă dacă profesorul ar căutat familia Marcu la intervale de 20, apoi 30, apoi 40 de ani ş.a.m.d., vârstele lui ar fi fost iarăşi numere prime: 11 ani, 31, 61, 101, 151 de ani, şirul rupându-se la 201= 3 x 67. Poate că tatăl d-lui Georgescu îl dusese acolo şi la vârsta de un an ( 1 fiind totuşi, din motive mereu obscure pentru Luca, un număr neprim ), de la 1 la 11 ani fiind un interval de 10 ani…

Profesorul putea să aibă acum 61 sau 71 de ani, dacă de la 11 ani mai făcuse doar o singură vizită, gândi Luca. În ambele cazuri următoarea vizită a d-lui Georgescu s-ar putea produce la vârsta de 101 de ani.

-Nu m-am prea îngrijit de sănătate la viaţa mea, spuse profesorul, zâmbind jenat. La 30 de ani arătam ca de 40, iar acum probabil că arăt ca de o sută…

-Şi unul ? făcu Luca (o grosolănie, fireşte, însă Luca era doar un om obosit, care îşi spune uneori gândurile cu voce tare ca şi când ar fi singur într-un vis).

Marcu Georgescu zâmbi din nou, ca şi când ar fi vrut să-l scoată din încurcătură.

Între timp pe masă le sosiră ceştile de cafea.

– Vă rog să mă scuzaţi, spuse Luca, sunt foarte obosit şi mă mai ia gura pe dinainte. Uneori fac calcule mintale; se spune că mintea care calculează intră cumva în rezonanţă cu posibilităţile universului. Calculam ceva în legătură cu vizitele dvs. aici…

-Numerele, ca o plasă de prins peşti… replică Marcu. Însă oamenii îşi culeg din ea doar iluziile.

Luca îşi privi încă o dată ceasul, fără să se mai gândească la nimic.

-Sper să vă revăd cândva, d-le Georgescu. Azi am doar o oră liberă. Poate că, de fapt, e singura mea oră liberă din săptămână. Pentru mine e tot atât de lungă cât restul săptămânii. Poate că în ora asta sunt de fapt treaz şi în rest dorm sau invers… cert e că tot ce se întâmplă în acest timp e legat de ce se întâmplă în rest cam tot atât cât sunt visele legate de realitate.

Profesorul sorbi din cafea şi îşi aprinse pipa. Ca şi capătul bastonului, pipa avea forma neobişnuită a unui corn răsucit. Fumul – ca şi ochii lui Marcu Georgescu – părea să aibă o nuanţă verde.

La una din mese se mai aşezase cineva; păşise parcă pe nesimţite, ca o pisică. Scăpând atât de uşor auzului, personajul nu se putea sustrage vederii: i-ar fi sărit în ochi oricui. Era un tânăr cu plete roşcate şi barbă, cu o expresie tristă şi preocupată, îmbrăcat într-un costum vechi, cam mare. Pe masă întinsese o hartă şi nota ceva pe marginea ei, cu un capăt de creion.

( va urma )