Archive for July, 2022

Plăcinta de mere

July 31, 2022

Ultima firmitură e partea cea mai bună.

Rotița

July 31, 2022

Să nu te-agăți de titirez,

de tainic rotitorul miez,

că îi distrugi fără scăpare

tot echilibrul din mișcare…

Vacanțe

July 29, 2022

Mai mic ne e seninul sub greul întrebării;
la mare nu mai mergem, ci doar la malul mării.
Stăm pe aceeași plajă, ne bălăcim în țarc
dar parcă privim altfel acolo, înspre larg…

Altitudini relative

July 29, 2022

Venind dinspre valea Mureșului, pe teritoriul așezării antice Petrae, Măgura Uroiului (căreia localnicii îi spun, simplu, ”Măgura”) apare impresionantă, cu pereții ei de stâncă deasupra cărora planează corbi, păsări de pradă și -ocazional- parapantiști.

Nu se știe exact cât de înaltă e Măgura. Cele mai optimiste estimări sunt de 392 și 389 de metri față de nivelul mării. Vârful ei ”matematic” e oricum greu de atins, nu din cauza urcușului (o plimbare reconfortantă), ci a tufelor cu spini care cresc din belșug pe platoul superior.

Înălțimea Măgurii -sub 400 de metri- nu e tocmai impresionantă. În orașul Sibiu, de exemplu, altitudinea variază, se spune, între 415 m în Orașul de Jos și 431 m în Orașul de Sus. Ca să ajungă în vârful Măgurii, un sibian ar trebui să coboare (nu mai vorbesc despre brașoveni).

Dar câtă relevanță are această altitudine față de nivelul mării? Și, în plus, e corect să măsori -în sinea ta- înălțimea cu aceeași unitate de măsură cu care măsori lungimea și lățimea?

Eu cred că dealul e deal, chiar dacă are altitudinea de 900 de metri, iar muntele e munte, chiar dacă are altitudinea de 300 de metri. Părerea mea și a multora…

Plouă undeva

July 28, 2022

E încă Iulie…

(vară)

July 28, 2022

În amiezi pustii

văd umbra furnicilor

pe strada goală…

***

July 28, 2022

Cântec de flaut-
-dimineți netrăite,
dimineți din vis…

Coadă umbroasă

July 28, 2022

Cu un efort minim, puteți vedea în imagine (dreapta sus) coada unei veverițe. O coadă care este tot atât de lungă cât restul veveriței; și care are o poveste lungă.

Se spune că denumirea latină a veveriței, sciurus, provine din limba greacă: skiouros. Skia înseamnă umbră, iar oura – coadă, skiouros însemnând ceva de genul ”cea care face umbră cu coada”; o chestie neverosimilă pentru unii lingviști, dar de obicei acceptată.

Din latinul sciurus provine francezul écureuil, dar și englezul squirrel (normanzii sunt responsabili pentru acesta din urmă). Puțini știu însă că și limba română a moștenit denumirea, ca știur (plural știuri), cuvânt practic dispărut, care sună parcă din altă lume.

(…Zile caniculare, imposibile, în care am așteptat cu multă răbdare posibila furtună de vară anunțată -de vreo două săptămâni!- la meteo. Măcar veverița din parc –știurul– beneficiază de umbra propriei cozi.)

Ghicitoare verniană

July 27, 2022

Un căpitan neînduplecat,
cu soarta sa nefiind de-acord,
în aspra-i viață mult a visat
s-ajungă cu barca la Polul Nord-
-iar Polul Nord să fie uscat.

Fuga prin junglă

July 27, 2022

După o călătorie de cinci ore cu autocarul prin zăpușeala lui iulie -fără aer condiționat (se stricase în primul sfert de oră al drumului)- camera hotelului de două stele -care nu avea nici ea aer condiționat- mi se părea un lux nemaipomenit. Era totuși mai răcoare; clădirea era umbrită de un perete de stâncă în cea mai mare parte a zilei. Grupul nostru de excursioniști -vesel, dar cam ofilit- umpluse, cred, aproape toate camerele.

Mi-am răcorit fața la chiuveta de la baie, când am observat că nu există în jur nimic care să semene a săpun. Aveam unul în geantă, însă mi s-a părut corect să cobor la recepție și să reclam situația. Recepționera a strâmbat un pic din nas și a scos de sub tejghea un săpun minuscul. Lângă ea stătea -și mă privea fix- un băiat slăbuț, cu părul lung și tenul măsliniu, ca un Mowgli. Atunci am observat și o atenționare stranie scrisă cu majuscule pe peretele sălii:

ESTE INTERZIS

SĂ ALERGAȚI ÎN VIS !

I-aș fi întrebat pe cei doi ce e cu această ciudată și amuzantă cerință, dar nu mi se păreau prea dispuși să comunice. Am ridicat din umeri și am plecat. Spre seară m-am întâlnit cu tovarășii din autocar, am băut un suc la o terasă și ne-am plimbat un pic prin împrejurimi.

Întors în cameră, am căzut lat în pat și am adormit îndată, îmbrăcat cum eram. Somnul mi-a fost, însă, cât se poate de agitat. Am visat că eram într-o junglă; era foarte cald și acolo -înotam în propria sudoare-, iar solul era umed, lipicios, de o nuanță sângerie. Nu eram singur; tovarășii de drum din autocar erau în jurul meu, mai aproape sau mai departe, mergând -foarte preocupați- în direcția necunoscută spre care mă îndreptam și eu. Un zgomot ciudat s-a auzit dintr-o dată, venind parcă de pretutindeni; un gâlgâit gutural, o vibrație foarte joasă, făcând să tremure pământul și aerul.

Dinozaurul a apărut dintr-o dată, ca în filmele Jurassic Park, de undeva din dreapta direcției de mers. Am început cu toții să fugim, când m-am pomenit tras de mână de băiatul de la recepție.

-Nu e voie să alergi! mi-a zis. Nu ai citit că e interzis?

-Și ce să fac atunci? l-am întrebat, în timp ce dinozaurul începuse deja să se înfrupte din tovarășii mei.

-Stai ghemuit. Uite așa, ca mine.

M-am făcut și eu ghem la rădăcina unei ferigi uriașe. Se pare că și ceilalți au procedat la fel. Dinozaurul s-a mai învârtit o vreme, pufnind din când în când, iar apoi s-a îndepărtat.

Atunci m-am trezit; era deja destul de târziu. După mica toaletă matinală, am coborât cu bagajul; urma să plecăm în vreo zece minute. Pe drum l-am salutat pe micul Mowgli de la recepție – și mi-a zâmbit.

Grupul nostru de excursioniști s-a reunit lângă autocar. Lipseau cei mâncați de dinozaur în vis. Nu i-am mai văzut niciodată – și nimeni nu își aducea aminte de ei.