Archive for March, 2018

La mal

March 31, 2018

La colț, local
raliu ilar,
ravene, var…

Marea eram,
latin, ital,
lava-n aval
la birt tribal.

Advertisements

Iepurașul alb

March 29, 2018

”epurașul ușa rupe” (celebru palindrom românesc)

 

Atât de mult
te-am căutat
într-un pătrat
pe câmpul alb;
totul e clar
și e-n zadar
și ca orbeții
pipăi pereții.
Zac înțelept
la colțul drept,
mă uit ca boul
și nu văd noul
și nu-mi dă vești
auzul slab;
pentru că ești
atât de alb.

 

patrat

A mai trecut o oră

March 28, 2018

Am aflat că a fost și anul acesta ”ora pământului”. În fine, eu nu prea rezonez chiar la orice. Pe vremea evenimentului, văzând pe centru o zonă cam întunecoasă, l-am blagoslovit în gând pe primarul nu tocmai nou al orașului; acum m-am prins că omul are circumstanțe atenuante. Povestea asta îmi dă speranța că, orice s-ar întâmpla pe lume, va rămâne cineva care să stingă lumina.

 

Porumbei și vrăbii

March 27, 2018

Când, în piața de ciment a orașului, extrag dintr-o pungă un covrig amărât, sunt invadat spontan de un stol de porumbei. Zeci, poate peste o sută, în jurul meu. Cei mai îndrăzneți se cațără pe bombeul bocancilor. Ei știu prea bine ce ar fi urmat să se întâmple dacă n-ar fi fost prezenți: un om ar fi mâncat singur un covrig. Sunt împresurat de o lăcomie eterică și mută, multiplicată în zeci, poate peste o sută de exemplare. Le rup două-trei firmituri și le arunc. Însă, oroare: printre porumbei se află nu mai mult de patru vrăbiuțe care înhață rapid tot ce arunc, de sub ciocul bleg al porumbeilor. Repet operațiunea, aruncând însă departe firmiturile. Din nou vrăbiile culeg tot. După încă o încercare ratată de a hrăni măcar un porumbel cu o bucată de covrig, mă las păgubaș; și plec cu tot cu covrig din piața de ciment. Această experiență m-a lăsat -într-un mod nu întru totul explicabil- foarte dezamăgit. Pe lumea asta oportunismul zădărnicește orice.

Unii și alții

March 26, 2018

Unii spun că societatea corupe firea din născare bună a omului.
Alții, dimpotrivă, spun că omul corupe -prin firea lui rea din născare?- societatea, care la origine este supraumană și transcendentă.

Ne-au lăsat oare Zeii singuri printre animale?

 

 

March 26, 2018

Doar zece ani de-atunci (…)

Al Phagora

Veghea zborului verde-albastru

lui R.M.

A nins

în munţii Daciei.

Timpul

e-nchis în piatră.

Mai vechi decât Soarele

e-un melc al poveştii-rotite-care-tace.

Dar Zeul tânăr înfloreşte copacii !

Minunea vine azi de nicăieri.

Ieşit-a din stâncă prin lumea de dincolo, ce ne ţine departe,

Cel mai ascuns, cel mai viu dintre noi.

E-un pas care freamată punţi

în ale copacilor crengi nevăzute.

Cuvântul verii deschise l-a rostit; şi-a tăcut.

Acum, doar o rostire străbate pământul şi anul.

Afară

a nins în munţii Daciei

Iar Timpul

e-un melc închis în piatră.

View original post

Mâța blândă

March 23, 2018

”Capul lui Moțoc vrem!”

În zilele principelui Octavian, numeroase răscoale țărănești au zguduit Breilanda. Aproape toate au fost înăbușite -deosebit de sever, chiar brutal- de către armata principatului, aflată sub comanda directă a primului ministru, Prudentius.

Se spune că Prudentius avea o fire blândă; era timid, introvertit și gurmand. Și pe deasupra un foarte bun jucător de șah, cel mai bun din Principat. Probabil că această gândire strategică îl ajuta să învingă în aproape toate conflictele militare. Însă același Prudentius a fost în stare de cruzimi nemaiîntâlnite. I se potrivea aparent foarte bine proverbul ”mâța blândă zgârie rău”; dar asta ar fi doar o jumătate de adevăr și doar o față a monedei.

După înfrângerea primei răscoale din Breilanda, capii răzvrătiților au fost aduși în lanțuri în fața primului ministru, care trona într-un jilț de catifea roasă. În spatele fotoliului, însă, ascuns după draperii, era însuși principele Octavian.
-Trebuie să le dai o pedeapsă exemplară, îi spuse principele bietului Prudentius. Privește-le ochii de lup! Aceste bestii, aceste fiare vor muri în chinuri. Mă gândesc să-i fierbem de vii în ulei de măsline, ce zici?
-Sire, dar asta e… o barbarie, șopti încurcat Prudentius. Și o risipă inutilă de ulei. Conștiința morală mă face să mă opun augustei voastre sugestii, oricare ar fi prețul pe care îl voi plăti.
-Neghiobule, o să te fierb pe tine în ulei. Sau mai bine o să te frig la proțap, ca pe un pește gras ce ești! și o să încep să mănânc din tine înainte ca tu să mori.
-Nu mi-e teamă de moarte, șopti Prudentius timid.
-Nu ți-e teamă, săculeț de untură? Dar de moartea altora îți pasă? Dacă nu-i pui acum la chinuri pe acești zece nemernici, vei sfârși nu doar tu în locul lor. Vor muri în chinuri și ei și alte sute de țărani. Toți din cauza ta…
Prudentius se ridică din jilț și începu să se plimbe cu mâinile la spate. Părea că îmbătrânise cu zece ani.

-Sunteți condamnați la moarte pentru trădare, proclamă el deodată. Călău, pregătește cazanele de ulei încins. Pentru toți.

Principele urmări întreaga desfășurare a pedepsei și păru mulțumit. ”Să nu cumva să încerci să îți pui capăt zilelor în vreun fel sau altul”, îi mai spuse el lui Prudentius. ”Habar nu ai câți te-ar urma în iad.”

Prudentius deveni cel mai detestat om din Principat. Următoarea răscoală din Breilanda avea ca scop nu doar libertatea și drepturile țăranilor, ci și uciderea primului ministru. Dar Prudentius îi învinse iar pe răsculați, capturându-i vii și nevătămați pe conducători.
De data aceasta, pricipele Octavian propuse legarea capilor răscoalei de câte un copac, unde aveau să fie jupuiți de vii. În caz contrar, mii de țărani aveau să fie uciși; și, demonstrativ, principele îl execută pe un gură-cască, cu un glonț bine țintit, tras din spatele draperiei.
Prudentius le aduse la cunoștință condamnaților pedeapsa pentru faptele lor. Iar scenariul groaznic era gata să fie îndeplinit întocmai, când însuși principele, călare pe un cal alb, sosi de undeva la locul execuției și îi grație -în uralele mulțimii- pe toți țăranii.

În urma acestei întâmplări, poporul începu să-l iubească pe principe, păstrându-i însă o ură neîmpăcată lui Prudentius, acest vierme sinistru, mâncău, artist și matematician. Iar ura era atât de mare, încât țăranii se răsculară din nou. Pentru a-i împăca, principele a trebuit să îl ofere răsculaților pe însuși Prudentius, legat fedeleș. Iar gloata îl rupse în bucăți pe nefericitul prim-ministru, împrăștiindu-se apoi; ca duhoarea unei respirații în locurile îndepărtate din care și-a adunat aerul.

Americanii

March 23, 2018

Triceratops, Stegosaurus, Brachiosaurus, Diplodocus. Și, mai ales, ”Elvis” Tyrannosaurus rex. Toți faimoși, toți americani. Asta da invazie; nimeni nu-i va putea scoate vreodată din mitologia dinosauriană.

Astă vară la Mamaia mi-am făcut o poză cu Hatzegopteryx. Deh, patriotism…

Griciorei

March 21, 2018

Și-a uitat
Iarna-o basma
și-acum vine
după ea.

Dar în duh
e-un alt ceva…
Griciorei
cuminței,
sub copac
la rădăcină
timpul este
de lumină!

 

Naufragiu

March 19, 2018

”Nu ştiam încă dacă sunt pe o insulă sau pe continent, într-un loc pustiu sau locuit, dacă trebuia să mă tem de jivinele sălbatice sau nu. Nu prea departe de mine, cam la vreo milă, se ridica un deal. Era destul de înalt şi părea că face parte dintr-un lanţ de dealuri ce se întindea spre nord.
Mi-am luat o puşcă, un pistol şi un corn cu praf de puşcă şi, astfel înarmat, am plecat să explorez împrejurimile.
Urcând cu greutate dealul, am ajuns pe coamă, de unde mi-am putut vedea soarta. Spre marea mea durere, mi-am dat seama că mă găseam pe o insulă.”

(Daniel Defoe, ”Robinson Crusoe”; traducere de Petru Comarnescu(?), bibliotecapemobil.ro)

Insula Pamant

(imaginea: Wikimedia Commons; ”The first image taken by humans of the whole Earth.”)

***

Când am văzut cât de mic e Pământul,
am înțeles
că mai bine am deveni cu toții plante.