Archive for August, 2018

Pictorul și sezoniștii

August 31, 2018

“…deocamdată, ceea ce mă plictisește aici este afluența de sezoniști care aduc o notă de nesimțire și frivolitate în decorul acesta de basm, aproape religios. După plecarea lor, de-abia, voi pătrunde în tainele lui, pe care numai le bănuiesc, ale bijuteriei aceștia vrăjitorești.”

(Nicolae Tonitza la Balcic, august 1933; din revista Magazin Istoric, nr. 8 (617)/ 2018)

 

Vine septembrie… ah, biet sezonist care sunt!

 

Nicolae_Tonitza_-_Farul_din_Balcic

(Nicolae Tonitza, ”Farul din Balcic”; sursa imaginii: Wikimedia Commons)

 

 

 

Advertisements

Omul din tren

August 30, 2018

I s-a părut firesc să mă întrerupă când citeam. Din punctul lui de vedere, omul citește doar ca să-și omoare vremea, când nu are ceva mai bun de făcut; iar orice flecăreală cu un necunoscut este mai bună decât citirea oricărei cărți. Să prefer să-mi citesc cartea în loc să stau de vorbă cu el ar fi însemnat o jignire extraordinară; l-aș fi considerat astfel ca pe un nimeni și un nimic.

Am stat de vorbă cu el; și i-a părut bine, deși, probabil, ar fi preferat un interlocutor mai inteligent.

Castane…

August 29, 2018

Pe alee, ca-n povești,
cad castanele porcești;
s-a-mplinit din rădăcină
bogăția lor străină.

De mâncare nu sunt bune,
parc-ar fi din altă lume,
unde toate nu încap
și-au venit să-mi cadă-n cap,

de cu zori și până-n seară,
în capul lui Pierde-Vară…

 

***

 

Roman…

August 28, 2018

A fost odată un hoinar.
Pe drumuri fără de hotar
umbla voios și fără vină,
dar a călcat într-o grădină
de încântare și minune,
cu zvonuri dulci din altă lume.
Și s-a întors la închisoare,
pe drumuri strâmte și amare,
că rost nu mai avea să meargă
departe-n lumea noastră fadă;
acum avea un dor pustiu,
ce-adânc l-a mistuit de viu.

Numele râului

August 28, 2018

E-un nume de demult,
spus de popoare ce nu mai sunt;
străvechi ești, râule, care
legi ape în albii spre mare.

Ți-ascult și azi undele
pe malul de prund
și încă-ți spui numele,
dar nu-l mai aud.

Mistrețul pe plajă

August 27, 2018

Pe plajă mistrețul
pustiul alungă;
aleargă bezmetic,
nisipul frământă.
Ce apă ciudată,
întinsă, sărată,
albastră fantasmă
cu soare și vânt
și nicio mireasmă
de reavăn pământ.

***

Cândva, pe plajă, mă întrebam oare cum s-ar simți un mistreț neaoș, de pădure, în fața întinderilor de nisip arzător și apă sărată.

După o vreme de stranie singurătate și-ar descoperi, desigur, confrații crescuți lângă mare; cei care din când în când înoată în valuri.

 

***

August 26, 2018

molie

 

Ah, libertate vană, tu, fluture zevzec,
te naști dintr-o omidă și zbori până la bec…

Când stăpânul nu-i acasă…

August 24, 2018

rest de cochilie

Portretul regelui

August 24, 2018

(O povestire din 2012, pe care am publicat-o întâia oară pe amintiri-din-cretacic.blogspot.com, ”borgesiană” în opinia soției mele. Azi, fiind ziua de naștere a lui J.L. Borges, mi-am adus aminte și de povestire.)

 

În sala tronului se afla o frescă pictată în urmă cu o mie de ani şi refăcută des, în tot acest răstimp. Era portretul unui rege din vechime, fericitul Augas, despre care se spune că a fost cel mai frumos dintre muritori.
Se mai spune că portretul s-a întâmplat să aibă o uşoară imperfecţiune, pe care pictorul dorise să o repare. Regele, însă, a dorit ca fresca să rămână aşa pentru tot timpul vieţii sale, fără să spună nimic despre ce şi-ar dori să se întâmple cu ea după aceea.

După moartea lui Augas, curtenii s-au strâns în sala tronului şi i-au privit chipul din frescă; ar fi semănat bine cu regele pe care îl ştiau, dacă i-ar fi adus unele retuşuri. Asta s-a şi întâmplat, pentru că Augas, din cripta lui de marmură, nu s-a mai împotrivit.
De-a lungul anilor, apoi, portretul a suferit nenumărate modificări, atât pentru că se dorea aducerea lui către o frumuseţe desăvârşită, cât şi pentru că se descopereau noi mărturii despre felul în care arăta regele în realitate, necorespunzând întru totul cu chipul lui pictat.
După sute şi sute de ani, savanţii au remarcat anumite tendinţe convergente în modificările care se aduceau frescei; faţa refăcută de nenumărate ori părea să se apropie de tiparul unui anume chip omenesc, pe care savanţii l-au conturat şi l-au prezentat ca pe “chipul de la infinit al lui Augas”. S-a crezut că aceea este adevărata sa faţă.
Era chipul blând şi -într-adevăr- de o rară frumuseţe al unui bărbat trecut de treizeci de ani. Acel om trăise aievea, însă nu era regele Augas, ci pictorul care l-a înfăţişat întâia oară.

A primi

August 24, 2018

Există oameni care nu știu să primească, ci doar să ia. Și asta încă din fragedă pruncie. Dacă oferiți o ciocolată, să zicem, unui copil de până la șase ani, sunt șanse destul de mari (cam una din cinci) să v-o smulgă din mână înainte de a fi apucat să spuneți, măcar în minte, ”poftim!”. Iar unii din ei vor rămâne la fel peste ani, pentru că…

Uneori nu știi să primești o picătură de apă din Cer; și e puțin probabil că te vei putea urca acolo, sus, să o smulgi pentru tine.