Archive for November, 2019

Penta și Hexa

November 30, 2019

(Gogoșari din Ciuperceni,
rotofei și cam boemi:
au crezut că-i încă vară
și-au rămas pe dinafară
să aștepte noul an;
nu mai e loc în borcan.)

Usturoi la ferestre!

November 29, 2019

Usturoi

La ferestre virtuale, usturoi virtual. E noaptea Sf. Andrei.

(Dacă auziți pe la ușă un ”Yo-ho-ho !”, să nu deschideți. Încă n-a venit vremea.)

Aventura Park

November 28, 2019

Iarăși trece Ana
cu tiroliana
pe deasupra ierbii
și își face-un selfie.
Fani cam tinerei
poze fac și ei;
în colanți de sală
este epocală.

Corigentul

November 27, 2019

În ziua prăfoasă de început de septembrie (nu plouase de două luni) sălile de clasă și coridoarele Liceului Industrial Nr. 5 erau aproape goale. Cei doi profesori de matematică -d-na Vasilescu și ceva mai tânărul ei coleg, Selejan- se prezentară însă la datorie. Urma să aibă loc examenul de corigență la matematică al unui singur elev; un seralist. Îl lăsase corigent suplinitorul Popa, cadru didactic debutant aflat în primul an de activitate.
Pentru d-l Selejan, faptul era incredibil.
-Băiatu’ ăsta nu știe pe ce lume se află. Cât de idiot să fii ca să lași corigent un seralist?? Ți-a venit la ore? Trece-l, fra! N-a venit? Nu-i încheia situația. Și acum ne cheamă pe noi să dăm corigența?!
-Nu mai zic nimic, domnu’ Selejan… murmură d-na Vasilescu, urcând cu greu scările spre etajul 1, spre sala de examen (parterul era în renovări). În vara asta am trecut prin al treilea preinfarct… Îmi doresc doar să ies la pensie mai repede.

Corigentul îi aștepta în clasă, stând în picioare. Era un ins de vreo patruzeci de ani sau mai mult, cu părul deja cărunt și o ținută foarte îngrijită. Îi salută respectuos pe cei doi dascăli, rămânând în picioare.
”Ăsta sigur lucrează în vânzări”, își zise d-l Selejan.
-Luați un loc, domnule … ăăă… Micu Florin, zise d-l Selejan. Aveți aici subiectul la scris, faceți ce puteți din el și, pe urmă, dacă e cazul… -zâmbi cinic profesorul- mai lucrăm și împreună câte ceva.

D-na Vasilescu, așezată la catedră, privea la infinit prin ochelarii fumurii, impasibilă ca o mumie.
Corigentul luă subiectul, se înclină respectuos și se puse pe scris. După vreo cinci minute, se ridică liniștit și întinse profesorilor foaia de examen. D-l Selejan o examină de la distanță, apoi o luă în mână, zâmbi din nou și o întinse doamnei Vasilescu.
-Ce spuneți, doamnă profesoară?
-Mda, zise timid d-na Vasilescu.
D-l Selejan se ridică brusc în picioare, săgetându-l pe corigent cu o privire răutăcioasă, animalică.
-Domnule Micu… Noi, adică eu și doamna profesoară, ne vom retrage un pic și vom reveni într-un sfert de oră cu subiectele pentru proba orală. Puteți ieși la o țigară… mă rog, fumatul e interzis, dar îl mai tolerăm câteodată.
-Mulțumesc, nu fumez, răspunse impasibil domnul Micu.

-Ce ne facem cu ăsta? întrebă d-l Selejan, în timp ce se îndepărtau fără țintă pe coridorul școlii. Lucrarea e de zece. De copiat, nu a copiat, că l-am văzut doar amândoi. Pe mine mă miră cât de repede a putut să o scrie.
-Poate a văzut rezolvarea, zise d-na Vasilescu.
-Cum să o vadă?
-Cine știe… puterea minții… e uimitoare. Poate a citit-o de la distanță.
-De unde să o citească? Subiectul l-am compus acum douăzeci de minute, nu are nicăieri scrisă soluția.
-În mintea dumneavoastră…
-Mintea mea? Nu o citește nimeni. Nici fosta nevastă nu a citit-o; și era psiholoagă. Pe urmă nici eu nu știam ce soluții are ecuația, că n-am rezolvat-o.
-Le știați în subconștient.
-Pe naiba. Hai că exagerați, d-na Vasilescu… Poate că tipul e pur și simplu genial. Poate că s-a declanșat ceva în mintea lui. Cum de l-a lăsat ăla corigent?

După o jumătate de oră, profesorii intrară în clasă, dotați cu subiectele cu proba orală. D-l Micu se ridică din nou în picioare, înclinându-și ușor capul.
-Cum de ai rămas corigent, stimabile? întrebă d-l Selejan.
-Nu am învățat.
-Nu ai învățat? Hai să fim serioși, stimabile. Toată chestia asta e cam ciudată… și nu-mi place deloc. În fine… Poftim, extrageți un subiect. Numărul cinci, așa…

În următoarele zece minute, d-l Micu le expuse pe larg la tablă soluțiile problemelor nu tocmai ușoare.

-D-le Micu, zise profesorul, cu vocea ușor sugrumată. Teorema lui Lagrange, cu demonstrație și consecințe.

Și d-l Micu începu din nou expunerea subiectului -de această dată teoretic. Era uimitor -pentru cei doi profesori- modul în care corigentul umaniza matematica. Te făcea să înțelegi că toate acele proprietăți abstracte sunt -în geneza și relevanța lor- profund omenești, că n-au putut fi construite mecanic, de către un robot.
D-na Vasilescu ofta părintește, privindu-l pe corigent cu emoție, ca pe propriul ei copil.

Însă d-l Selejan nu s-a lăsat. Au urmat două probleme de olimpiadă, una de la faza județeană, alta de la faza națională. D-l Micu s-a achitat din nou, cu brio, de sarcinile de lucru.

-Domnule Micu, rosti apăsat profesorul. Noi nu vă putem da media zece. Ar bate la ochi. Sunteți, totuși, corigent. Din partea noastră aveți un opt. Lucrarea scrisă are nota zece, iar nota la oral nu o puteți contesta.
-M-aș fi mulțumit și cu un cinci, rosti ușurat corigentul. Am crezut… sincer, am crezut că n-o să mă treceți.
Și d-l Micu nu-și putu reține câteva lacrimi.
-Domnule Micu! Suntem bărbați, suntem oameni! V-aș fi trecut oricum, puteați să nu știți cât face doi plus doi. Dar, totuși, de ce ați rămas corigent?
-Nu am învățat.
-Și ați învățat acum, în vacanță?
-Da, am învățat. Știu că e greu de crezut. Pe la începutul vacanței m-am gândit la viața mea și cât de puțin timp mi-a rămas. Știți, am și eu proiecte, vise… La patruzeci de ani, e greu să le duci la îndeplinire, când nici nu te-ai apucat de ele. Dar eu sper. Am zis: încep cu școala. Fac tot posibilul. Eu știu că trăiesc, de-abia acum știu. Asta îmi dă forță, încredere. E de necrezut câte lucruri pot face așa, din simpla bucurie. Vă mulțumesc. Sigur am trecut?
-Da, domnule. Bineînțeles.
Și domnul Micu își luă ceremonios la revedere de la cei doi profesori, îndepărtându-se cu pași repezi pe coridor.

Rămași singuri în clasă, cei doi profesori se apropiară încet de geam. De afară se auzea ceva.
D-l Selejan deschise larg fereastra. În curtea școlii, Micu Florin cânta ”’O sole mio”, cu o voce neasemuit de blândă și senină.
-O, Doamne… rosti îngândurată d-na Vasilescu.
Iar d-l Selejan simți parcă, preț de o clipă, în străfundurile inimii, întreaga zbatere spre lumină a vieții netrăite.

Îl văzură apoi pe Micu Florin trecând strada neregulamentar; și izbitura în plin a mașinii care mergea cu o viteză, de asemenea, neregulamentară. Omul a murit aproape instantaneu, din câte au constatat medicii veniți cu Salvarea. Nu s-ar mai fi putut face nimic pentru el.

***

November 26, 2019

Arta milei:
limitarea.

(Hm, aluneca
un melc. Aha…)

Flori

November 23, 2019

Lângă primărie
e culoare vie;
pe oriunde treci,
dai de un ghiveci
să-ți bucure firea,
mersul și privirea
până la ninsori
c-un calup de flori.
Grija-i pentru tine,
omule de bine…
Pe la primărie
flori sunt, ca să fie.
Treci și le privește
cât ai zice pește,
pe când urlă toate
de banalitate.

 

flori primarie

Controversă

November 22, 2019

O rață de pripas, cândva,
pe-un mal de apă poposea;
și, lângă râul jucăuș,
și-a înjghebat un mic culcuș.
Apoi găsi și un rățoi,
nu prea bogat și nici de soi,
cam gură-cască și cam șui
și scoaseră un rând de pui.
Dar ce să vezi? Rața-a aflat
că râul este poluat
de niște vaci și boi plăvani
ce în amonte, de mulți ani,
se-adapă dintr-un firicel
și-și fac nevoile în el.
Deci rața-ndată s-a și dus
să protesteze cât mai sus
că-s încălcate norme clare
la balegă și poluare.
Dar nimeni n-o luă în seamă
(decât că-i bună de pastramă)
și se zbătu doar în zadar;
nici n-apăru în vreun ziar.
Iar când acasă s-a întors,
a dat de-un taur furios
ce-o aștepta la cotitură
să-i dea și sfat și-nvățătură:
-Muuu!… sărăntoaco, nu ți-e bine?
N-ai minte-n cap? Te pui cu mine?
La noi pe râu, de când mă știu,
ne bălegăm din tată-n fiu!
Tu, vinitură, cine ești
de ai curaj să măcănești?
De vrei să ai un râu curat,
găsește-ți-l! mâine-ai plecat.

Patinoarul

November 21, 2019

În româna standard: ”Știi să te dai cu patinele?”
În graiul local: ”Te știi da cu patinele?”
Răspunsul meu e nu, în ambele cazuri. Dar i-am admirat pe patinatori, când eram mic; și îi admir și acum, când sunt mare și gras. Asta e foarte posibil: poți, de exemplu, să admiri femeile fără să îți dorești să fii una.

Azi, la umbra rară a copacilor desfrunziți, se construia din nou patinoarul urbei; alb și rectangular, încă nelalocul lui în peisaj, ca o construcție extraterestră.
Cine o să-l învețe pe fiu-meu să se dea cu patinele? Nevastă-mea, evident. Iar eu o să beau un ceai cald și o să cuget la un echilibru alunecător, care nu caută sprijin.

Siesta

November 20, 2019

Cu liniștea de-acasă
nimic nu se compară.
Am tihnă după masă,
de-i toamnă, iarnă, vară…
Siesta e o lume !
o rumeg ca un zimbru,
turnându-mi o minune
din sticla cea cu timbru.
Dar țesătura fină
se rupe iar pe lat;
eu nu am nicio vină,
am vase de spălat…

Epigramă carnivoră

November 20, 2019

De când cu ciuma porcină,
porcu-i pasăre străină;
au furat-o niște zmei
și mă uit la porumbei…