Archive for September, 2019

Toamna, la izvor

September 30, 2019

Dacă nimeni și nimic nu ar muri, timpul nu ar trece. Și ce s-ar întâmpla atunci cu el? Ceva de neînțeles. S-ar putea spune că ar ”crește”.
Dar imaginația și reprezentarea au limitele lor; și când ajungi la margine, te trezești deodată proiectat în centru, ca printr-o pâlnie.

De vorbă cu o pietricică

September 29, 2019

-Hei, scoate-mă din buzunar! Vreau și eu să stau pe bancă!
-Poftim.
Am așezat-o pe scândura de sus a băncii, să aibă o priveliște mai largă.
-Vezi bine? am întrebat. Adică… ai un fel de ochi?
-Dacă am ochi? Eu sunt un ochi. Dar nu despre asta e vorba acum. Doar pentru că ai avut chef să mă iei de jos nu înseamnă că mă poți neglija.
-Nu mi-ai zis tu să te iau de jos?
N-a răspuns nimic. Pietrele știu să tacă.

Am oftat. Soarele îmi bătea în ochi. Dar era suportabil; un soare de toamnă. Alături, pe bancă, pietricica se lăfăia într-o baie de lumină. Avea o culoare roșu închis, cu nuanțe de cărămiziu. Iar banca era vopsită într-o culoare foarte apropiată. Amândouă îmi aminteau de toamnă; destul de inutil, pentru că azi chiar a fost toamnă.

-Îți place toamna? a întrebat pietricica.
-Nu.
-Mie îmi place.
-Ai multe sentimente, am zis eu. Pentru o piatră, e cam neobișnuit.
-Da. Despre unii oameni se zice că au inima de piatră. Eu sunt o piatră ca o inimă… sau așa îmi place să cred. Am culoarea asta roșiatică, deoarece conțin mult fier. Fierul dă culoarea roșie. Și sângele tău conține fier și circulă prin inimă. Așa se formează sentimentele.
-Habar nu aveam.

Piatra oftă.
-Visul meu e să ajung pe Marte, zise ea.
-De ce?
-Cum poți să întrebi ”de ce”? Este un vis. Tu nu ai vise?
-Aveam.
-Mai demult eu credeam că am venit de pe Marte. Este Planeta Roșie. Apoi am înțeles că sunt de pe Pământ, ca toate celelalte.
-Cum ai înțeles?
-Mi-a zis Pământul. El nu minte.
-Și vrei să ajungi pe Marte?
-Acolo este locul meu.
-Și oamenii vor să ajungă pe Marte. Unii din ei.
-Pentru un om e greu. Pentru o piatră nu e atât de greu. Și pe Pământ cad pietre din cer.
-Așa e.
-Poate că le aruncă cineva. Vrei să mă arunci pe Marte?
-Nu pot. Dacă te-aș arunca, ai cădea înapoi pe Pământ. Și poate să te doară capul, ori chiar să te sfărâmi.
-Înseamnă că trebuie să mai aștept. Am o răbdare de piatră. Dar ia-mă cu tine. Aici s-ar putea să fiu acoperită de iarbă. Poate găsim o soluție să ajung pe Marte. Și poate te ajut să-ți împlinești și tu visul.
-Care vis?

Și piatra a tăcut din nou. Pietrele știu să tacă.

Am luat-o, desigur, cu mine. Acum stă lângă tastatură și își dă cu părerea asupra talentului meu de a relata o întâmplare. Dacă aveți vreo idee cum ar putea să ajungă mai repede pe Marte, dați-mi de știre.

 

Târâtoare

September 29, 2019

Viermișorul se târăște pe tavan. Chiar nu poți să-l privești de sus.

 

vierme

Necredinciosul

September 27, 2019

În compartimentul de tren în care -singur de vreo trei ceasuri- îmi rumegam, pe jumătate adormit, otrava dulce a vieții și amintirilor, intrase un cuplu ciudat. Lui i-aș fi dat vreo șaizeci și ceva de ani; cărunt, gras și suferind, respira sacadat. Ea părea cam de patruzeci, poate mai tânără. Erau îmbrăcați luxos, așa cum merg oamenii cu stare la vreun eveniment monden, nu ca nuntașii care se întorc acasă cu trenul. S-au așezat obosiți pe canapeaua murdară.
După un moment de reflecție, bărbatul și-a scos din buzunar câteva medicamente pe care le-a înghițit cu greutate. Femeia l-a îmbrățișat, l-a sărutat pe frunte, apoi s-a întins pe canapea și a adormit rezemată de el. Bărbatul a învelit-o cu haina lui, grijuliu și cu destul efort. Apoi a găsit de cuviință să-mi acorde atenție și a început o conversație, nu înainte de a se prezenta și de a o prezenta și pe frumoasa adormită ca ”soră” a lui. Îmi venea să zâmbesc, deși nu aveam motive să nu-l cred. La ce i-ar fi folosit să mă mintă?

Am discutat despre politică, economie, sport și sensul vieții. Părea un ins inteligent, dar care -ca orice ins inteligent- nu își arată întreaga inteligență. Toate bune până aici. Dar, după o tăcere de vreo cinci minute, omul îmi zise:
-Domnule, dă-mi voie să-ți spun ceva. Dumneata nu crezi în Dumnezeu.
-Ce vă face să spuneți asta?
-Nu m-ai crezut când ți-am spus că Irina e sora mea. Eu, un om, ți-am spus deschis un adevăr simplu și nu m-ai crezut. Așadar cum poți să crezi în Dumnezeu? Uite aici o poză veche cu mine și Irina. Eu aveam nouășpe ani și ea trei. Ne vedem foarte rar acum…

Și m-am uitat la fotografia în care Irina, urcată în picioare pe masă, îl săruta pe frunte, exact ca în tren.

Napoleon

September 27, 2019

Avea în loc de pălărie
un melc rapana (cochilie)
și dirija cu un baston
norii ce trec peste câmpie.
S-a prezentat: Napoleon.

Norii treceau, în marș înalt,
să-nfrunte vidul în asalt.

Masa cu zar

September 27, 2019

Dacă dai un cinci,
vei mânca furnici.
Dacă dai un șase,
mănânci niște oase.
Dacă dai un doi,
mănânci usturoi.
Dacă dai un unu,
vei mânca săpunul.
Dacă dai un patru,
mănânci sfori de-a latul.
Dacă dai un trei,
mănânci tot ce vrei.

 

zar

Cadouri

September 26, 2019

Având în vedere cadourile pe care le-am primit cu diverse ocazii, pot spune că oamenii mă cred alcoolic. Dar e mai bine așa decât să fi primit niște bani într-un plic; aceștia sunt un fel de a spune că nu știi ce și-ar dori sărbătoritul și nu știi nici ce i-ai dori tu.
Desigur, banii au șanse ceva mai mici să fie aruncați -ca atâtea cadouri- la coș. Dar poate că e mai bine să-ți fie apreciat gestul, decât cadoul în sine.

Hoțul

September 25, 2019

Când te duci noaptea la culcare,
pe căi ascunse și amare,
cu pasul treaz, neodihnit-
-fiindc-ai furat și ai mințit-
și urma mulți ar vrea să-ți ia
și pielea din spinarea ta,
mai scoți tu capul din nevoi,
să-l bagi în vise, biet vulpoi?

Doar timpul șchiopăie olog
pe la intrarea în bârlog,
dar somnul tău e-aceeași pândă;
mai ai vreo amintire blândă?

 

fuchs

Grădiniță

September 25, 2019

”Grupa mică,
pișpirică,
cade-n fund și se ridică.

Grupa mijlocie,
la bucătărie,
face de mâncare
pentru grupa mare.

Grupa mare
stă la soare
și se linge pe picioare.”

(din folclorul copiilor; o țin minte de când eram în grupa mijlocie…)

 

grupa mare

Ferice

September 23, 2019

În limba română, fericirea e un cuvânt derivat din altul, azi cam uitat: ”ferice”. Acesta provine (cf. DEX) din latinul fēlīx, fēlīcis.

Înțelesurile nuanțate ale adjectivului fēlīx sunt, cred, destul de bine redate în limba engleză în dicționarul lui Charlton T. Lewis și Charles Short:

”1. fruitful, productive
2. bringing good-luck, of good omen, auspicious, favorable, propitious, fortunate, prosperous, felicitous
3. lucky, happy, fortunate, prosperous, successful”

”A-l bate (pe cineva) fericea, se spune despre un om sau unui om norocos”, zice DEX-ul.
Exclamației ”ferice!” i-au luat locul sinonimele nelatine ”noroc!” și ”halal!”.

”Fericirea” se referă azi mai ales la o stare sufletească prezentă, ori cumva atemporală.
În schimb, ”ferice” mi se pare cumva orientat spre viitor. În latină, sensul de bază al lui ”fēlīx” este cel de ”productiv, fertil, bogat în roade”; asemenea unui pom care rodește acum, dar va rodi și mai departe. ”Fericea”, spre deosebire de fericire, nu poate fi trecătoare în viață, nu poate fi trăită doar o clipă, ci este perenă. E o blagoslovire, ca să folosesc alt cuvânt nelatin.

Și, pentru că azi a început întâia zodie a toamnei, vă doresc și domniilor voastre, cititorilor, o toamnă ferice…