Archive for January, 2017

Dacă toată lumea…

January 31, 2017

Dacă toată lumea ar dormi o zi,
ore douăș’patru de-acum înainte,
nimic nu s-ar pierde, nimeni n-ar muri,
doar clipa uitării ar lipsi în minte.

Uită-ți și visarea, fugarule om;
între două clipe e mereu un somn.

Advertisements

O poveste de conștiință

January 30, 2017

În orașul nostru s-a decis, în urmă cu câțiva ani, înființarea unui post nou în cadrul Poliției Locale. Astfel, un cetățean în vârstă de 55 de ani, obez și având –din cauza asta- probleme mari de sănătate, a devenit ceea ce s-a numit o vreme ”polițistul tip conștiință”, pe scurt PTC.

PTC-ul purta o uniformă galbenă cu motive geometrice portocalii și avea voie să dea numai atenționări verbale. Doar că nicio reglementare nu limita numărul acestor atenționări, nici perioada de timp în care urma să fie date.

De exemplu, cetățeanul Popescu a trecut strada pe roșu și s-a trezit privit de ochii blajini, dar mustrători, ai PTC-ului.

-Ai trecut strada pe roșu, zise acesta. Nu e voie.

De atunci înainte, n-a mai fost zi în viața lui Popescu în care PTC-ul să nu-i aducă aminte fapta reprobabilă. Pe stradă, la serviciu, în concediu, la telefon, la trei noaptea.

-Cetățene Popescu! mugea polițistul în urma lui, în zile sumbre de toamnă. Cetățene Popescu! În-data-de-cinci-februarie-anul-curent-ai-trecut-strada-pe-roșu! Asta e o contravenție, cetățene Popescu!

Cetățeanul Popescu avea mari mustrări de conștiință și plângea uneori din tot sufletul, încuiat în baie. Își regreta profund fapta, dar nu avea ce face. Nu putea oferi nicio reparație, iar PTC-ul avea să-i aducă aminte contravenția în toate zilele pe care le mai avea de trăit.

Desigur, Popescu nu era singurul caz de acest gen. Însă nu toți cei atenționați își regretau faptele. În mai multe rânduri PTC-ul a fost agresat verbal și fizic, însă era foarte perseverent și nu-și abandona misiunea. Iar în cele din urmă agresorii capotau, își ieșeau din minți.

Reclamațiile împotriva PTC-ului curgeau gârlă, la primărie și nu numai. Toată lumea și-ar fi dorit ca postul și chiar omul să nu mai existe. Cu toate acestea, PTC-ul își îndeplinea în continuare, netulburat, activitatea. Se zvonea că i s-a mărit salariul și beneficiază de numeroase prime și bonuri de masă.

În cele din urmă, mai mulți indivizi din oraș -culmea! fără antecedente penale- s-au decis să îl linșeze. Înarmați cu bâte, răngi, topoare, sprayuri lacrimogene și ce-au mai găsit prin garaje, au început să cutreiere străzile începând cu ora cinci dimineața în căutarea PTC-ului. Au traversat pe roșu, au scris cu graffiti pe ziduri, au spart câteva vitrine cu ranga… Însă PTC-ul nu și-a făcut apariția în acea zi. Câțiva din ei, cei mai recalcitranți, au fost arestați și s-au ales cu dosare. Ceilalți s-au dus la primărie, să întrebe despre el.

-Postul de polițist tip conștiință a fost desființat ieri, le spuse primarul. A fost o decizie grea. Știți, bugetul…

-Și omul ăla? Unde e omul ăla? urlară nefericiții.

-Nu știu, răspunse simplu primarul. De unde să știu?

Puțin a lipsit atunci ca primarul să aibă soarta pe care i-o pregătiseră PTC-ului. Frustrarea a fost teribilă. Câțiva din ei au fost o vreme spitalizați la psihiatrie.

În cele din urmă atmosfera s-a mai calmat, iar primarul a fost reales. Totuși, până în ziua de azi există în oraș oameni care mai speră să-l găsească pe fostul polițist gras și să-l ucidă fără nicio remușcare.

Cer schimbător

January 29, 2017

Schimbător e cerul. Atât de schimbător încât oamenii au crezut că în el se află izvorul schimbării. Zile, nopți, anotimpuri, ani, ere. Viață, moarte și renaștere. Roata se întoarce.

De cealaltă parte, pământul inert, supus schimbărilor care vin de sus. Pământul cu hăurile în care domnesc tăcerea și întunericul fără anotimp. Cutremurele și vulcanii ne aduc aminte, din când în când, că tăcerea e doar impenetrabilă, nu sigură. Iar nemișcarea nu e înțeleasă, nici veșnică.

Schimbător e cerul. Schimbător ca un cadran de ceasornic, cu ciclurile sale previzibile și imperfecte; când ciclul pare să se rupă, e doar un semn că facem parte dintr-un ciclu mai vast, pe care nu-l înțelegem încă. Sau poate că uneori îl înțelegem, dar nu-l putem desena pe micul ecran de ceasornic.

 

Acest măr

January 28, 2017

Când spun ”acest măr este roșu” pot să mă gândesc la o proprietate a mărului sau la o prezență a mărului.

abisul toamnei

Politice

January 27, 2017

De politici mă apuc
când s-o face mierla cuc,
când de chix mă molipsesc
sau când mă mai ramolesc…

 

(de recitit peste ani, nu?)

Moștenirea

January 26, 2017

Oamenii
îți lasă averi
bine-ncuiate
în ziua de ieri;
și cheia anume,
bine ascunsă
în ziua de mâine.

ceramica

(sursa imaginii: www.pinterest.com)

Surorile Popescu

January 25, 2017

D-ra Elvira Popescu s-a căsătorit cu d-l Mișu Popescu. O coincidență de nume. Cu toate acestea, dumneaei a ținut ca, pe lângă numele de căsătorie să îl păstreze și pe cel de domnișoară, așa încât în urma căsătoriei a devenit d-na Popescu-Popescu.

Sora d-nei Popescu-Popescu, d-ra Mia Popescu, s-a căsătorit mai apoi cu d-l Coriolan Popescu. Iarăși o coincidență de nume. Însă d-ra Mia a ținut să își păstreze întocmai numele de domnișoară; așa încât, în urma căsătoriei, a rămas cu numele de Mia Popescu.

În fine, sora mai mică celor două domnișoare de mai sus, d-ra Martha Popescu, s-a căsătorit cu d-l Ghiță Popescu. Tot o coincidență de nume, desigur. Spre deosebire de surorile ei, d-ra Martha a dorit să preia numele de familie al soțului; așa încât, în urma căsătoriei, și-a schimbat numele în Martha Popescu.

January 24, 2017

”Într-o baracă vastă, unde se țineau, după metoda lankasteriană, cursurile de clasa întâia și a doua primară, plină de copii, care de care mai sărăcuți, îmbrăcați de sărbătoare — stam toți în picioare, tremurând de neastâmpărul emoției.

Deodată se aud afară de departe urale zguduitoare; încet-încet, se apropie… În sfârșit! vine… vine… A venit!… Drepți!

Smirna toți! și din toate piepturile, la comanda neuitatului nostru dascăl, inimosul Basile Drăgoșescu, pornește un întreit ura! de pârâie din încheieturile bătrânelor ei bârne vasta baracă.

Vodă s-a oprit în prag, se uită la noi dintr-un capăt la altul al șirului de bănci, și cu glas măreț ne strigă:

— Să trăiți, băieți!

Iar noi, încă de trei ori ura!”

(Ion Luca Caragiale, ”Peste 50 de ani”)

Leu bătrân

January 23, 2017

”Hic sunt leones.”

 

Pe leul bătrân l-am găsit când căutam în biblioteca tatălui meu. Scormonind -carte după carte- am făcut un tunel în zidul de cărți, până s-a văzut o lumină. De cealaltă parte erau ierburile uscate ale savanei; și mă privea liniștit leul.

Ne-am uitat unul la altul o vreme și mi s-a făcut frică; dar mi-am adus aminte că aveam în curte doi dulăi zdraveni, pe Brânză și pe Ciolbaisan. Oricum s-ar fi încheiat o eventuală confruntare, leului nu i-ar fi fost ușor, mă gândeam eu.
-Nu-ți fie teamă, zise leul. Nu mănânc oameni.
-Nici eu nu mănânc lei, i-am răspuns. A zâmbit.

-Câți ani ai? m-a întrebat după un timp.
-Cincisprezece.
-Și eu. Însă tu ești un om tânăr, iar eu -un leu bătrân. Hm. Ce-ai făcut tu în viața ta?
-Nu prea multe.
-Nici eu. Dar, de exemplu, am mâncat antilope. Numai antilope și gazele; nu zebre, nici bivoli. Știi de ce? Ca să devin eu însumi o antilopă.
-De ce ai vrea să devii o antilopă?
-Pentru că sunt cele mai frumoase ființe. Atât de frumoase încât le-aș înghiți cu totul. Când le mâncam, credeam că le mănânc cu tot cu gândurile și trăirile lor. Credeam că încep să simt ca ele. Că devin una cu ele. N-a fost chiar așa. Am devenit din ce în ce mai leu, cu fiecare antilopă ucisă și mâncată. Și acum sunt un leu bătrân.

Și leul tăcu din nou, întinzându-și mușchii. Avea coama neagră, ca un leu bine hrănit, un șef de clan.
Eu nu mai puteam să zăbovesc multă vreme. Se auzeau ai mei strigându-mă să vin la masă. Aveam ciorbă de găină și friptură de pui cu mămăligă. Leul se pregătea și el să meargă la vânătoare.
Mi-am luat la revedere de la el și am stivuit cărțile la loc.

De-atunci n-am mai scormonit niciodată în bibliotecă. Uneori lumile se deschid una către alta fără să aibă vreun rost să treci dincolo. Ce-aș fi putut face singur în savană? Ce-ar fi putut face leul în lumea în care trăiam eu?

Vineri

January 20, 2017

Ziua-reflux. Săptămâna robotei se termină sec, cu soare.

Pe nisip bărci și crabi rătăciți așteaptă măcar noaptea.