Archive for April, 2010

Ochiul lumilor

April 29, 2010

Demult, am avut un prieten pentru câteva zile. Ciudată întâmplare şi întâmpinare a vieţii.

Remus era dintr-un oraş vecin cu al meu. Ne-am cunoscut în curtea de la ţară a unui profesor care ne predase cândva amândurora. La începutul vacanţei de vară, la reşedinţa acestui domn original era improvizată o mică tabără de corturi, în care era liber să vină orice elev al său – din prezent ori trecut. Pe timpul zilei unii citeau lungiţi la soare sau umbră, alţii pescuiau ori improvizau drumeţii de o zi.

Într-o seară, la focul de tabără, Remus ne-a invitat – pe mine şi tovarăşii mei de atunci – să vedem satul bunicilor lui. Dintr-o pricină ori alta, s-a întâmplat să fiu singurul care a răspuns invitaţiei.

Am mers amândoi, cu personalul şi apoi cu veşnicul autobuz prăfuit şi fumegând, pe drumul de la margine de munte. Cătunul mai avea vreo trei-patru case locuite, minuscule: camera mea de acasă era mai mare decât toată suprafaţa unei căsuţe.

M-a uimit şi lipsa cvasi-totală a apei; bunii lui Remus o cărau de la un izvor, cale lungă… Apa de ploaie era păstrată în bazine săpate în calcar.

***

În casa bunicilor lui Remus m-a cuprins o senzaţie de colocviu mediumnic; dacă pisica ori masa s-ar fi apucat să-mi vorbească, n-aş fi fost deloc surprins. Oamenii, ca şi casa, erau de statură măruntă. În toate colţurile domnea o curăţenie desăvârşită – care nu părea însă rod al atenţiei şi minuţiozităţii-  şi un miros nemaiîntâlnit, ciudat, dar plăcut.

Remus nu semăna prea mult bunicilor, afară poate de statura firavă.

Poate că luase din alte gene ochii mari, parcă mai mari acolo, în acel loc, decât altundeva. Pe cât de surprinzători erau prin mărime, nu fixau niciodată nimic; uneori privind la nesfârşit, alteori încremeniţi ca ai orbilor, iar câteodată îndârjiţi de o scânteiere lăuntrică.

Am petrecut apoi trei zile mai sus de sat, la un sălaş de vară, hoinărind prin pajişti şi stâncării până la apusul soarelui.

Pe vremea aceea, când liceenii citeau de obicei din Cioran, Remus îl citea pe Schelling ; ori poate era doar o lectură de-o vară. Citea încremenit şi acolo, în sălaş, la lumina lămpii.

În acea scurtă petrecere a zilelor, eu şi Remus ne-am simţit bine cumpăniţi întru noi înşine; de parcă trebuia să împlinim un ritual sobru şi necunoscut lumii. Mergând unul lângă altul, eram ca două picioare ale unui uriaş nevăzut, pe care îl făceam să păşească pe pământ.

Dar cea mai însemnată trăire era sentimentul că plutesc pe apa unui ochi al lumii şi al lumilor; un ochi care se deschide, doarme ori clipeşte.

***

După cele câteva zile m-am întors acasă. Despărţirea de Remus şi de bunicii lui a fost caldă – şi cu promisiunea revenirii.

Din păcate, i-a urmat doar uitarea.

Împrejurări nefericite au făcut ca Remus să se mute cu ai lui din oraşul vecin în altul, apoi iarăşi în altul. Am schimbat câteva scrisori, apoi s-a aşternut tăcerea.

Nu ştiu unde e Remus acum. Numele nu i l-am găsit nicăieri în mica întindere a internetului.

O temă

April 28, 2010

Îmi amintesc de o dispută academică deosebit de răutăcioasă de la începutul secolului IX, în cursul căreia Florus de Lyon şi-a acuzat adversarul, episcopul Amalarius de Metz, de originalitate, păcatul cardinal al activităţii intelectuale medievale. Într-o descriere a sinodului la care episcopul fusese condamnat el explica astfel:

L-au întrebat  unde citise aceste lucruri. Atunci el a răspuns destul de reţinut, că el nu a luat acele lucruri nici din Scriptură, nici din învăţăturile lăsate de Sfinţii Părinţi şi nici chiar de la eretici, ci că le citise în inima sa.

Părinţii aflaţi în sinod au replicat: -Iată cu adevărat esenţa erorii !

( Patrick J. Geary – “Merovingienii” )

***

Propun cititorilor aflaţi în trecere pe aici o temă de casă: să găsească argumente în favoarea lui Florus de Lyon şi a acuzării.

Grea temă ? Sau inutilă ?

În afară de asta, să îmi explicaţi, dacă ştiţi, jocul de-a leapşa ( în DEX , “numele unui joc de copii” ).

N-am întâlnit niciunde acest joc, din copilărie până acum ( sau poate îl ştiu sub alt nume ).

Dacă îmi pasă

April 16, 2010

Am primit o invitaţie pe care în cele din urmă încerc să o onorez, că ne ştim de ceva vreme.

“un articol, un filmuleţ, un vers, o poză… orice… în care să arătaţi ca vă pasă de ceva/cineva…”

Dacă “îmi pasă cu adevărat”, cred că, până la urmă, despre iubire e vorba.

Aşa încât o să încerc să vorbesc un pic despre iubire ( am mai vorbit uneori despre asta, dar foarte rar ). Lucruri simple.

***

În anii de şcoală m-a pasionat mult Fizica; până la un moment când mi-am dat seama că viziunea mea asupra unui fenomen fizic începe să şchiopăteze şi să devină fantezistă. Mi-am dat seama că sunt prea “poet” pentru a deveni fizician ; aveam alternativa de a “reveni cu picioarele pe pământ”, dar nu s-a întâmplat, eram adolescent. La momentul respectiv am început să mă ocup doar de Matematică, domeniu în care intuiţia mea ( pentru că ai nevoie acolo şi de intuiţie ) funcţiona mai bine.

Cred că ştiinţa Fizicii va descoperi cândva cât de mult are ea de-a face cu iubirea.

Poate că nu neapărat iubirea e cea care mişcă Universul, dar este forţa prin care noi acţionăm în Univers; e singurul nostru mod de a acţiona. Şi ea acţionează mai departe şi după ce încetăm din viaţă.

Oamenii mor, dar iubirea lor trăieşte: e un impuls etern pe care l-au dat lumii. În Univers, iubirea este poate unica formă de supravieţuire.

Iubirea pentru cineva ( ziceam cândva că în viaţă merită să alergi uneori după un autobuz sau o femeie, însă doar o dată respectiv ), pentru natură, pentru ţară… orice iubire.

Dacă este să ne pese de ceva pe lumea asta, cred că trebuie să ne pese de iubirile noastre; pentru că, în cele din urmă, nu le putem trişa. Iar ele ne vor supravieţui.

Întuneric repede

April 15, 2010

Întuneric repede

fluturând pendulul în ochiul ce urmează;

când nu îmi sunt însumi popas

sorb metale verzi ca o venă,

copac tocit la rădăcini, crescând viteze.


Şi poate, pentru cineva

materia e doar o rană;

dar eu nu ştiu pe nimeni;

în dimineaţă, lumina

trece prin mine

ca prin nimic.

( scrisă pe când eram şofer de TIR )

Pe tărâmul celălalt

April 12, 2010

Mi-l închipui ca pe un şes întins presărat cu sate.

Deasupra e mereu noapte fără lună şi fără stele, iar lumina iese din pământ.

Din loc în loc, oamenii lucrează pământul, mai odihniţi cu fiecare lovitură de sapă. În case, acoperişul strânge şi răsfrânge lumina deasupra mesei.

Dacă voi primi şi eu, pe acolo, o bucată de loc, vă aştept să treceţi şi pe la mine, la un pahar de vin sau de ţuică.

Supravieţuitori

April 10, 2010

Din cele douăsprezece rândunici s-au întors doar trei. A mai poposit o barză în cuibul vechi, obosită şi, poate, bolnavă.

A înviat şi un greier care nu se ţine bine pe picioare.

Primăvara e grea. În zodia păcii intră puţini şi trăiesc chinuit, cu speranţa de a răzbate la capătul bolii şi vindecarea rănilor.

Îi prinde din urmă şi îi îneacă în anonimat valul vieţii care înaintează trâmbiţând fals pe urmele victoriei.