Epigrama de Revelion

Eu de m-aș fi născut de-An Nou,
azi aș primi un bibelou
și toți amicii mi-ar ura
așa frumos de ziua mea!

Pomule…

Pomule
din curți domnești,
cât trăiești
îmbătrânești;
c-așa-i viața
pe-astă lume:
vrea tot alta
să adune.
Dar pe cât
îmbătrânești
tu nu uiți
să înflorești.
Primăvara
o să-ți vie;
tinerețea-i
din vecie.

Pomul cu lumini

Se-ascunde-n verde un glob roșu ca un fruct
brumat cu proaspătul argint de iarnă;
deplină taină licărind în bradul rupt,
faci sufletul din scorburi să-mi răsară…

Așa a fost și-acum un an și iară
vremelnică e pacea nopții lină,
ca viața bradului fără de rădăcină.

Loz în plic

N-am mai tras un loz -câștigător sau necâștigător- din copilărie. Treaba stătea cam așa: dădeai șase lei -să zicem- și trăgeai un loz. În marea, imensa majoritate a cazurilor, lozul era necâștigător și puteai eventual doar să-l păstrezi ca amintire. Dacă era câștigător, puteai câștiga maxim tot șase lei. N-am văzut pe nimeni care să câștige la loz în plic mai mult decât a investit. Cu toate acestea ”loz în plic” se juca. Jucau nu doar copii, ci și oameni în toată firea. Ți se propunea un pas în hazard, iar asta e o formă de libertate. Țin minte și acum bucuria ”câștigătorilor”, acel zâmbet al răsfățaților sorții, care primeau înapoi cât dăduseră, asta fiind deja o importantă favoare a destinului. Țin minte emoția, înfrigurarea pe care o simțeam când alegeam un loz. Acum, știind că n-aș putea câștiga mai mult decât cheltuiesc, mi s-ar părea absurd să joc. Probabil am îmbătrânit.

Epigrama năucă

Mai sunt cam trei zile din anul în curs,
iar eu subsemnatul declar: sunt un urs,
ori poate doar un biet pârș somnoros
și cât pentru anul în curs dorm vârtos.

Mimesis

Învățăm cuvintele prin imitație. Și, într-o lume verbală, suntem ordinea pe care o dăm cuvintelor.
Dar anumite fragmente de ordine a cuvintelor persistă, nu se schimbă de la un om la altul și se transmit mai departe; pentru că schimbarea nu se cuvine, iar o anume ordine este mai presus de om. Să le numim permanențe; tradiții. Câtă vreme or mai fi.

 

Insula Iernii

Pe Insula Iernii ninge
de la Crăciun la Anul Nou;
dar ceața în juru-i se-ntinde
și nu vezi nimic prin hublou.

Lumini sunt, și brazi, altă lume,
de taină și fără schimbare;
nimic de aici nu poți spune,
că vorbe n-ajung peste mare.

Când anul cel vechi iarăși trece,
vaporul te poartă-napoi;
în somn de copil cerul rece
plutește pe clipele noi.

Spiritul Crăciunului

Robotul lui Popescu răspunse la telefon în locul lui Popescu. La telefon părea să fie Ionescu, dar în realitate era robotul lui Ionescu, cu urări de Crăciun fericit. Robotul lui Popescu a identificat corect o voce de robot, nu una umană; în mod normal i-ar fi raportat lui Popescu acest lucru, însă avea activată funcția ”Spiritul Crăciunului” și a raportat -mințind nevinovat, deci- că i-a telefonat însuși Ionescu. Robotul lui Ionescu a procedat în mod asemănător, având și el activat ”Spiritul Crăciunului”.
La modelele mai noi, funcția se activează automat începând cu a doua jumătate a lunii Decembrie.

La pescuit

Până când vei prinde un pește real, te poți gândi doar la pești imposibili. Posibili doar în aparență.
Până atunci ai impresia că posibilul extinde realul; după aceea vezi că e invers.

 

Moș Crăciun când era mic

Moș Crăciun, când era mic,
Semăna cu un pitic.
Se juca într-un tufiș
Și mânca lapte cu griș,
Apoi se spăla pe cap
Și dormea într-un ciorap.

El visa că-n spate poartă
O trăistuță fermecată,
Din ea scoate jucării
Și le-mparte la copii,
Iar apoi, cu săniuța,
Printre stele se dă huța.

Dar atunci când se trezea
Trăistuța n-o mai găsea.
Însă anii au trecut,
Moșulețul a crescut,
S-a făcut un moș de treabă,
Cu palton și barbă albă.

Și trăistuța fermecată
Acuma-i adevărată !

 

(publicată întâia oară la http://foi-de-caprifoi.blogspot.ro/2013/01/mos-craciun-cand-era-mic.html)