Archive for April, 2015

Ograda

April 29, 2015

Frumos mai e
la noi în ogradă.
Pierdut printre curci privesc o curcă.
Ea nu-mi spune nimic și
nu începe nimic; mă gândesc că poate sunt eu, privind
placid în oglindă.
M-am urcat pe gard.
Nu știu să fac
cucurigu, cotcodac.
Ce trist e uneori
să nu fii găină.
Când vine cineva, îi spun cum demult
m-au abandonat părinții aici, în ograda frumoasă.
Nu înțelege ce zic, mă privește și
poate că sunt o curcă.

Advertisements

În școli…

April 27, 2015

În școli m-ai dus să macin timpul,
uimiri mi-ai vindecat prin simplu,
Aristotel…totu-i banal
ca gândul meu de animal.
Subțire-i valul ce frământă,
doar înțelegerea-i adâncă,
așa credeam, Aristotel,
dar eram tânăr, eram chel.
Și m-am trezit un mic bătrân;
vremea trecu, acum sunt spân
și munții nu mai pot să-i urc,
doar prin ferestre îi descânt.
Din când în când, visuri mărețe
se-ntorc din vremi de tinerețe
și mânios oftez în van
când îți izbesc capul de geam;
explică-mi munții, Aristotel,
ori te arunc
din elicopter.

Sufletul locului

April 25, 2015

Sufletul locului e umbra,
fața pierdută a lucrurilor;
atunci când, ca la o eclipsă, strada răcoros se întunecă
și împreună pentru un număr de clipe sunt toate pietrele
care nu mai râd către soare.

Departe e vara

April 24, 2015

Vara poți să îți lași aripile libere să planeze;

deocamdată zgâriem aerul, dând din coate de dinozaur.

Racul

April 21, 2015

Au trecut zeci de ani și am rămas copil.
N-am reușit să devin un om ca oamenii; am încercat uneori. Nu e vorba de conformism sau nonconformism aici. Poți să fii nonconformist și fără să rămâi copil; ba chiar e mai indicat, pentru că de obicei copiii se supun.

Au trecut zeci de ani și n-am înțeles nimic din lumea oamenilor, acest monstru cu pretenții tutelare, funcționând după reguli obscure. N-am reușit nici să-i înțeleg pe adulții luați separat, ca individ. Câteodată comportamentul lor este predictibil, pot să zic cu destulă precizie ce vor face într-o situație sau alta; dar, cu toate astea, n-am înțeles nimic din el. Nu știu de ce oamenii se poartă așa, care sunt forțele care le guvernează lumea. Sunt în continuare un copil; cuminte, obraznic, ascultător, rebel, timid, curajos, dar copil. Cel mai banal membru al societății umane mi se pare peste măsură de bizar.

Am mai întâlnit, firește, oameni ca mine. Copiii și câinii se recunosc între ei. Dar se pare că noi suntem destul de solitari.

Ape spre Dincolo

April 20, 2015

Din ce-i pe-aici, ofrandă lor
un rest de nufăr plutitor
și chip de lemn și bărci de pâine
pe apa dintre azi și mâine.

Când ziua cade în genune
nimic în urmă-i nu se spune;
sihastre liniști au rămas
veghind în clipa fără glas.

Doar darul serii trece vama
și-n alt tărâm își află seama,
plutind pe-o apă de izvor
spre-ostroavele Blajinilor.

 

(rânduri scrise acum vreun an în ”Amintiri din Cretacic”;
azi și mâine apele ne sunt aproape)

 

 

 

***

”…Şi vruiu să trăc, iar apa strigă şi dzisă: “Zosine, omul lui Dumnădzău, nu mă veri pute, că nu easte putere să tracă de acolo nici pasirile ce îmblă în vînt, nici vîntul, nici soarile, nici diiavolul den lumea deşartă”…”

(“Citenie a lu Sveti Zosim” – Călătoria lui Zosim la Blajini )

Afară

April 20, 2015

Azi bate vântul
și poate plouă, ori poate
cade un meteor.
Și totuși nimic nu e
între floare și cer.

În gheare

April 19, 2015

Bucuria și Tristețea au chip omenesc; când le privești în ochi, aproape uiți că au aripi și gheare.

În ghearele lor te pot purta departe, deasupra lumii și abisului, în exaltare sau durere adâncă. Apoi rămâi tu însuți, cu cicatricele călătoriei în carne; iar Păsările poposesc undeva, pe ramurile aceluiași copac.

(Sirin și Alkonost, Păsările bucuriei și tristeții, pictură de Victor Vasnețov; sursa: Wikimedia)

Comentând

April 18, 2015

Îmi pare rău că trebuie să fac aici loc acestui articol ”de bucătărie”. Dar…

De câțiva ani mă ocup din când în când cu scrisul pe adresele altora. Comentez și eu, când se poate.
Nu se poate mereu; există cel puțin patru persoane ”virtuale” care mi-au șters comentarii. Desigur, e dreptul tău să lași drept la replică doar atunci când îți convine. E dreptul tău să faci ce vrei cu cuvintele pe care ți le-a lăsat altcineva; doar că nu ți le-a lăsat doar ție. Dacă era așa, îți scria în privat. E corect să trunchiezi mesajul cuiva fără să menționezi asta?

De prisos să spun că nu am lăsat niciodată vreun comentariu ofensator, ci doar în limitele unei polemici rezonabile, civilizate și -chiar dacă oamenii nu au priceput asta- cordiale, vorba lui Paler.
Nu știu dacă voi șterge vreodată un comentariu; probabil că da. Însă îi voi da întotdeauna autorului un fel de avertisment sau preaviz. Voi spune cititorilor când anume a încetat discuția prin decizia mea.

Desigur, majoritatea scrierilor ajung la gunoi; câtă vreme voi avea însă un loc de scris, nu voi arunca la gunoi nimic.
Din când în când vine oricum un val și șterge urmele din nisip. Rămâne doar ceva ascuns, imperceptibil în marele cântec al apei.

Câinele

April 15, 2015

Ești primul câine pe care
îl mângâi
(la anii mei
nimeni n-ar crede asta; azi toată lumea
mângâie câini).

N-ai vrut să-nveți singurătatea. E-atâta încăpățânare
în ochii tăi calzi, repetentule; mai mare decât
povara mea de-a fi.
De parc-ai vrea să lipești cu limba orice rană,
orice frângere a sinei,
să-mi faci o lume rotundă, ca un cuib pe dinăuntru.

Și-atât de greu mi-ar fi lângă tine,
ca unui om rău care
nu mai poate să uite nimic,
dacă n-ar fi doar o părere, câine de pluș chinezesc
cu ochi de plastic.