Archive for May, 2016

Mitică

May 31, 2016

-O să-ți spun o poveste cu… un fluturaș!
-Cum îl chema?
-… (? ! ?)… Mitică. (Mitică ?)
-De ce îl chema Mitică?
– (?)… Nu știu. Așa i-au pus numele mama și tata lui.
-Nuuu! Eu cred că îl chema Mitică pentru că era mic.

Așa… Deci a fost odată un fluturaș mic pe care îl chema Mitică. Și Mitică zbura pe deasupra florilor din grădină. Într-o zi, el a văzut o floare mare și frumoasă de trandafir și a coborât la ea.
-Fluturașule, a zis trandafirul. Vrei să mă ajuți să trimit o scrisoare?
-Ce fel de scrisoare? se miră Mitică.
-O scrisoare pentru garoafa de acolo. O vezi? E departe și parfumul meu nu ajunge la ea. Scrisoarea pe care i-o trimit nu se citește, ci se miroase. Vino un pic mai aproape, dă de trei ori din aripi și o să miroși a trandafir. Apoi du-te la garoafă, ea o să știe să citească mirosul.
Fluturașul Mitică făcu întocmai. Iar garoafa l-a rugat să ducă două scrisori-de-parfum, una de răspuns pentru trandafir și alta -foarte hazlie- pentru prietena ei, laleaua. Laleaua l-a trimis la petunii și narcise. Și așa Mitică a zburat toată ziua cu scrisori de la o floare la alta.
Când a venit seara, Mitică era foarte obosit. Ei, și-atunci a auzit cum îl strigă pe nume o floare. O floare cu vocea ca un clopoțel, care până atunci stătuse ascunsă în mijlocul grădinii. Avea petale de aur. Era cea mai frumoasă dintre flori și se chema Floarea-fără-nume.
Și Floarea-fără-nume și-a desfăcut petalele; în mijlocul lor era un pătuț mic-mic pentru fluturașul Mitică. Iar Mitică s-a trântit imediat în pat, a adormit și a început să sforăie. Floarea-fără-nume și-a închis atunci petalele ca un cort deasupra lui Mitică, în afară de o petală pe care a lăsat-o întredeschisă, pentru aerisire.
Noapte bună!

Vara fără frigider

May 30, 2016

A fost o vreme când singurul rece de pe lume venea din hăul fântânilor.(Acolo atârna -legată în funii- și o oală cu unt.)

Căldura era uscată și înșelătoare, în stare să te veștejească peste zi ca pe un fir de iarbă. Și norii nu slobozeau nicio picătură; toată apa era din adânc. Apă rece, apă mult dorită, sorbită repede, înainte de a o atinge cerul. Apă cu viața ei, curgând cu totul altfel decât mortăciunile lichide care zac azi prin frigidere.

În dogoarea amiezii mi-i imaginam uneori pe zei; vedeam fericiții împărțind apă în căni de tablă enorme.

Autocolant cu iepure

May 30, 2016

O ilustrație pentru postarea anterioară.

 

iepure

 

Iepurele

May 29, 2016

Deschide ochii sub apă și vezi un iepure
înotând cu urechile pe spate,
înotând spre tine
pentru că stai în singurul drum.

Ai primit vreodată în casă un iepure
atunci când în goană ți s-a ciocnit de iris
sau ai clipit, lăsându-ți în lume neliniștea?

Privind spre cer

May 28, 2016

ochi

 

”…Căci te-a cuprins asemenea
Lianelor din apă.”

Dimineața unui pictor

May 28, 2016

Azi dimineață am făcut căcuță. În lumina caldă și totuși oarecum stranie a razelor care pătrundeau prin fereastra mică am observat pe hârtia albă cu care tocmai mă ștersesem o nuanță perfectă de maro. N-aș putea să-mi șterg vreodată din minte acea frumusețe mai presus de imaginație, nepământeană, poate un dar al soarelui dimineții. Am încercat apoi ore în șir să combin culorile pentru a reda nuanța unică a maroului. Zadarnic. Ce păcat că rahatul este atât de perisabil.

*din jurnalul pictorului Alois Distelfink (1815-1870)

Cântece

May 27, 2016

Toate cântecele vin din adânc, chiar dacă nimeni nu știe unde se nasc. Forme abia deslușite în masa fără formă și fără capăt. Ajung la suprafață și apoi se cufundă iarăși. Le privim și ne minunăm; fie că sunt întregi, fie șchioape.

”După o vreme oarecare, feciorul nostru a văzut o broască țestoasă înotând pe lângă barcă. Uitându-se la ea a văzut că avea numai trei picioare, unul fiindu-i rupt și nu se putea ajuta la înot. Feciorului nostru i s-a făcut milă văzând-o cum se luptă cu valurile. A întins o mână ca s-o ridice în barcă. Broasca a început să-i vorbească…”

(”Împăratul orb și feciorii lui”, poveste din Banat; în colecția ”Povești nemuritoare”, Ed. VOX 2000)

 

 

 

turtle-863336_640

(imaginea: pixabay.com)

 

Pasărea cu mers ascuns

May 26, 2016

Uneori își lasă coada sau ciocul sau aripile în altă clipă. Oricât am clipi nu o vedem întreagă.

Comment veux-tu, mon merle, chanter ?

 

Fericirea

May 24, 2016

În autobuz oamenii vorbeau despre serviciu. Despre balsamul de păr. Despre piese de mașini. Despre culoarea părului vopsit. Despre cineva care știe să repare ceva (n-am înțeles ce, era un termen tehnic). Despre CV-uri pentru un job. Despre extracții și implanturi dentare. Despre unde să oprească autobuzul, ca să ajungă mai ușor acasă. Cine știe, poate că fericirea stă într-o piesă lipsă, vreo rotiță dințată pe care dacă am avea-o am fi în al nouălea cer. Mă întreb oare când mi-am pierdut încrederea în fericirea mecanică. Femeia care stă pe scaunul de lângă mine se dă jos din autobuz și merge în pas alergător spre o destinație necunoscută; în locul ei urcă o alta, cu părul sucit la vreun coafor de cartier. Pare foarte obosită. Nu știu de ce, gândindu-mă la cele două, îmi vine efectiv să plâng. Oamenii ar crede că mi s-a întâmplat un necaz, vreo nenorocire fatală, sau -poate- că sunt beat. Autobuzul oprește în stația mea, cobor și vântul îmi ridică părul la verticală. Probabil am ratat momentul în care cineva din autobuz începe să vorbească și despre Dumnezeu.

Norul

May 24, 2016

E o zi noroasă,
norul umblă pe drum,
înconjoară coliba, îl văd
pe fereastră.
Pare
că nu poate intra prin pereți
și intră pe ușă, până
nu mai văd nimic în jurul meu.

Apoi norul se risipește,
iar coliba dispare.