Archive for December, 2021

Apus…

December 31, 2021

Uneori, între apusul Soarelui și privirea mea e un nor; iar norul e luminos, întotdeauna.

Grabă firească

December 31, 2021

Toate ființele vor să-și atingă capătul pe cel mai scurt drum. Fiecare pas e îndreptat către această întâlnire cu sine însuși, această supraconștiință. Dar capătul pare că se îndepărtează cu fiecare pas – și poate că nu-l vom ajunge nicicând; însă el -fără îndoială- ne va ajunge.

***

December 30, 2021

Ploaie de iarnă

în munți. Zăpezile stau

tot mai sus, spre cer…

Pe trunchiuri negre

picături amorțite

îngheață pe rând.

Măsurători imposibile

December 28, 2021

Pentru calculul ariilor, volumelor și maselor există multe formule matematice sau empirice. Pe vremea când ai mei aveau și ei -ca tot omul- un porc la țară, mă interesa o metodă de a calcula masa porcului viu, când nu ai un cântar la dispoziție. Am găsit-o atunci într-o carte de referință, numită ”Tăiem porcul. Cum îl preparăm?”, avându-i ca autori pe Viorel Suciu și Gheorghe Szekely (Editura Ceres, 1977); o puteți vedea în imaginea de mai jos:

Problema este că nu am putut să aplic niciodată această formulă în cazul porcului viu, pentru că niciun porc nu stătea liniștit și cuminte la măsurătoare. Degeaba intram an de an în cocina porcului, înarmat cu un metru de croitorie.

Crăciun, a doua zi

December 27, 2021

Aproape seară; lumini

se nasc la ferestre.

Privirea nu trece

prin pâclă și ploaie;

vremea

e pentru cei care-i pricep

nemărginirea ascunsă.

Ce-ai vrea?

December 24, 2021

Aș vrea ca Moș Crăciun să-mi aducă un zâmbet.

Desigur, pot să zâmbesc și eu; uneori am motive. Însă un zâmbet de la Moșul e altceva. Nu e zâmbetul meu, nici al tău, nici al pisicii de Cheshire. E atunci când Crăciunul îți zâmbește pentru o clipă – și e de-ajuns pentru un an întreg.

O boroboață

December 22, 2021

Atunci când un elf mititel îi spune lui Moș Crăciun, foarte neinspirat, ”tată”, în fața unui public pestriț, dar avizat, care știe ce e cu nepotismele…

*

December 22, 2021

Răsărit-

un alt drum;

la capăt, oricine speră

să se întâlnească pe sine plecând.

Adolescentul și mama sa

December 21, 2021

-Mamă, tu mă iubești?

-Da.

-De ce?

-Că ești al meu!

-Nu e asta definiția egoismului?

Pentru câteva clipe s-a lăsat tăcerea; și apoi:

-Bă, tu ești prost?!

Luci, Soare, luci…

December 20, 2021

“Luci, Soare, luci
Că ți-oi sparge nuci
Nuci și cu alune
Care sunt mai bune
Și ți-oi da cireși,
Ieși, Soare, ieși!”

(din folclorul copiilor)

***

“Shine, o Sun, shine,
for I’ll break walnuts for thee
walnuts and hazelnuts
the tastier ones
and I’ll give thee cherries
show up, Sun, show up!”

(old invocation formula used by children to persuade the Sun to appear; Romanian childlore)