Citim ceva -să zicem o schiță sau un roman- și ne reprezentăm textul, prin idei și imagini plauzibile, uneori frumoase și cât se poate de fidele textului. În realitate, însă, nu aceste idei și imagini reprezintă textul literar, ci exact invers: textul le reprezintă pe ele. Când înțelegem asta, putem considera că o citire s-a încheiat.
- Comment
- Reblog
-
Subscribe
Subscribed
Already have a WordPress.com account? Log in now.
Al Phagora 
February 18, 2016 at 21:58 |
Uneori creezi textul, ori il adaptezi in functie de imagine,dar de cele mai multe ori adaptezi imaginea in functie de text,uneori reusite alteori lasa de dorit. Nici eu nu sunt multumita de fiecare data.
LikeLike
February 19, 2016 at 23:09 |
De multe ori la originea unui text literar există o imagine irepetabilă, nu neapărat în lumea concretă (ca -să zicem- un apus de soare pe lac), ci de multe ori doar în mintea scriitorului. Mă întreb dacă ”sarcina” unui ilustrator este regăsirea sau aproximarea acestei imagini irepetabile, ori poate altceva. Imaginea originară există doar în trecut; oare ar trebui să deschidem o fereastră spre el sau mai degrabă să descoperim lumina din prezent?
LikeLike
February 20, 2016 at 20:07
Imaginea, ea e doar o impodobire a textului sau poeziei, provenienta ei nu are relevanta. Si care imagine ar fi din lumina prezentului?!
LikeLike
February 19, 2016 at 04:00 |
Cred că mai mereu imaginile derulate în mintea noastră se derulează mult mai rapid decât citirea textului, astfel că niciodată nu vom ajunge să considerăm că textul ar fi reproducerea fidelă a imaginilor noastre. Poate că niciodată nu terminăm de citit?
La mine cel puțin, imaginile “brodează” mult mai multe decât conținutul textelor citite. Cum se poate interpreta asta?
LikeLike
February 19, 2016 at 23:35 |
Textul seamănă cumva cu pălăria unui scamator, mică și neagră, din care poți să extragi totuși un număr impresionant de iepuri și porumbei.
Vrei să extragi ceva din text, o imagine fundamentală, o idee, o esență concentrată, iar apoi descoperi că de fapt acea ”esență” e un diluat, adevărata esență fiind chiar textul.
LikeLiked by 1 person
February 19, 2016 at 23:04 |
Să zicem că textul este A, iar gândurile noastre care n-ar fi putut exista fără el sunt B. La început, pentru noi A este B (altfel n-am putea înțelege textul). Apoi pricepem că A nu este neapărat B, dar B este întotdeauna A. Desigur, B este și altceva decât A.
LikeLiked by 2 people
February 20, 2016 at 09:57 |
Și ne mai mirăm că nu prea se mai citește în ziua de azi! Atât de complicat?! 🙂
LikeLiked by 1 person
February 21, 2016 at 18:31 |
Textul este esentia,nu imaginea. “bien sûr!” 🙂
LikeLike
February 22, 2016 at 21:06 |
La început e inspirația, iar ea poate să nu fie textuală. Mai adesea poetul e inspirat de o viziune, o imagine.
Acum foarte mulți ani am citit ”Piticul Cinabru” al lui E.T.A. Hoffmann. Țin minte că tânărul student Balthasar scrisese un poem liric minunat, despre iubirea dintre o privighetoare și un trandafir roșu. Totuși, doctorul Prosper Alpanus numește acest poem ”o bună schiță în stil istoric”, pentru că acea poveste de iubire se întâmplase aievea, chiar sub ochii doctorului, el și Balthasar fiindu-i martori în acea lume a inspirației. (Acestea doar mi le aduc aminte, fără consultarea sursei; s-ar putea să greșesc).
Așadar, textul -fie el și liric- povestește realitatea, îi conferă o anume temporalitate și istoricitate. E un fel de cronică a unei lumi ceva mai reale decât a noastră. Dar prin imagine putem intra chiar în acea lume.
LikeLiked by 1 person
February 22, 2016 at 21:39
Pai da, si el, si-a imaginat iubirea dintre privighetoare si trandafirul rosu,doar timpul era real.:)
LikeLike
February 23, 2016 at 20:41
Povestea asta nu e din Urciorul de aur? Doamne, ce cărți perfecte. Trebuie să le recitesc. Să revăd imaginația lui Hoffmann.
LikeLiked by 1 person