Auctoriale

( Discuţia a început undeva )

Problema e când scrii ca să uiţi; când crezi că flacăra lumânării şi-a împlinit menirea dacă s-a reflectat o dată în oglinzi; de parcă oglinzilor le-ar reveni datoria supravieţuirii luminii, iar lumânarea se poate stinge.

*

(Scrisul despre)

Orice scris îşi are un obiect, adică o limită dincolo de care nu trece şi la care, prin urmare, se referă. Totul e luminos până la acel obiect opac. Iar lumina cea mai intensă e chiar acolo, la graniţa opacităţii.

*

(Despre scris )

Scrisul nostru ne priveşte; noi, însă, putem să îl privim din vreun “meta”?  Sau e ca şi când am încerca să ieşim de sub o umbrelă pe care noi înşine o ţinem deasupra capului ?

Scrisul nostru e o reflectare a propriului crez şi a ceea ce nu ştim deocamdată că suntem noi înşine.

Din cauza acestui “noi înşine” conţinut în scris, ne putem doar reîntâlni cu scrisul; nu îl putem încadra. Putem, evident, sesiza fenomene colaterale lui – care cad sub incidenţa conformărilor/criticilor de tot felul ( ne putem face şi autocritica literară, activitate necesară unui scriitor serios ).

*

( ? )

Inspiraţia e o stare naturală implicită. Dacă nu am fi cacofonici, am fi cu toţii poeţi. Într-o măsură mai mică sau mai mare, dar indiscutabil în starea poetică.

Advertisements

One Response to “Auctoriale”

  1. elena pasima Says:

    ( Discuţia a început undeva ):
    Daca nu te uiti pe tine astfel, deliberat, nici nu te poti analiza & critica. Scrisul e un liman decent unde sa-ti exporti avatarul (ca tot e la moda) unui moment. Iti naparlesti un eu ca sa poti lua in primire un altul. Si tot asa. Scrisul da o alta viteza vietii.
    .
    (Scrisul despre):
    Poti constata cum scrisul despre una ajunge sa demonstreze despre alta. Si-atunci unde a fost claritatea ce preaclara?
    .
    (Despre scris ):
    Marii singuratici capata dependenta de scris. Intalnirea cu sinele e fascinanta, tocmai dovedind cat de bine ne cunoastem si cat de obisnuiti cu noi insine suntem. Unii raman captivi in scris ca in oglinda.
    .
    Autocritica e un termen asa de expirat… Mai degraba privesti o piele naparlita cu detasarea noii piei in care te afli. Si de la o dimineata la alta poti dezvolta un ochi flegmatic vers toi meme.
    .
    Crezul e deliberat. Prea deliberat ca sa rimeze cu un scris liber. Poate ca nu e crez, poate e altceva. O amprenta, o conexiune de undeva. Crezul apare dupa ce digeram aceasta conexiune, care e inspiratie. Crezul nu poate tine loc de inspiratie. E doar o organizare a noastra, prin care reglam meandrele inspiratiei, prin care o punem intr-o coerenta de termen lung. E un fel de conventie personala vis-a-vis de inspiratie. Si atunci da, cum zici:
    “Poate că orice sistem filosofic a fost cândva un crez de o clipă. Rămâne convenţia – extinsă pe mai multe planuri, laborios, de multe ori într-o viaţă de om – şi amintirea acelei clipe.”

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


%d bloggers like this: