Convenţii şi crezuri

O anume convenţie fundamentală ( până acum nu i-am găsit alt nume ) stabileşte drepturile pe care realitatea le are în spaţiul (proteic şi ficţional) al propriei noastre lumi.

Invers, crezul reprezintă drepturile pe care considerăm că le are lumea noastră în spaţiul realităţii. Orice faptă se bazează pe un crez, pe care îl afirmă implicit.

Ca să putem afirma explicit un crez, ar trebui ca el să rămână acelaşi de la o faptă la alta, ceea ce se întâmplă rareori. E greu să ştim ce ni se cuvine de fapt din realitate.

Un sistem filosofic este – cel puţin de obicei – o “convenţie fundamentală”, nu un crez. În lumea pe care o plăsmuim noi înşine putem ţine mereu realitatea la distanţa pe care o dorim.

Uneori, “convenţia fundamentală” – poate sub forma sistemului filosofic- este afirmată în calitate de crez. În acest caz se presupune că din drepturile acordate realităţii ( convenţia ) reies implicit drepturile asumate faţă de realitate ( crezul ) , ca şi când acestea două ar fi într-un perfect acord constant, de echitate.

Poate că orice sistem filosofic a fost cândva un crez de o clipă. Rămâne convenţia – extinsă pe mai multe planuri, laborios, de multe ori într-o viaţă de om – şi amintirea acelei clipe.