A tăcea

M-am dus cândva singur în pădure, având la mine, între altele, o carte din colecția “Povești nemuritoare”. Și ce-mi veni? Într-o poiană m-am apucat să citesc o poveste. Cu voce tare și intonație.

La sfârșit am auzit apoi o voce care nu era a mea:
-Da’ faină poveste ai citit!
Și, de după o moviliță, s-a ridicat în capul oaselor un unchiaș, salutându-mă. Era cu vacile și adormise, zicea el.
De atunci, când sunt singur în pădure, tac.