Un punct răcnea ca un om lovit
de un glonț în os.
Fugeau stângaci spre el câțiva oameni în uniformă
au tras un glonț și punctul a tăcut.
S-au mai plimbat o vreme, senini; acum
totul era în regulă cu punctele.
Am stat cuminte în spatele geamului; încă îl vedeam.
Era un punct
ca toate punctele.
Poate că doar mi s-a părut.
Al Phagora 
January 10, 2016 at 21:44 |
o limita ca toate limitele. punctul.
sau poate doar mi se pare, asa e.
de ce tocmai glont?
LikeLiked by 1 person
January 10, 2016 at 22:23 |
Cu gloanțe sunt dotați unii oameni în uniformă. Încă nu trag cu lasere 🙂
LikeLiked by 1 person
January 10, 2016 at 22:48 |
hm. atunci m-ai zapacit in poema asta.
🙂
LikeLiked by 1 person
January 10, 2016 at 23:44 |
Punctul este un ”ceva” inform și fără dimensiuni; practic nu ocupă nimic din spațiu. Cel puțin așa îl vedem. Dar se întâmplă aici să îl și auzim răcnind într-o agonie surdă, după care este redus la tăcere de către niște oameni în uniformă, pentru că așa e ”în regulă”. Evenimente neverosimile, bune de ignorat.
Poate că scriu mai bine în proză 🙂
LikeLiked by 1 person
January 11, 2016 at 00:06
te citesc mai lesne, in proza, adevarat. in vers mai trebuie ceva exercitiu de limpezire si slefuire a idee care se doreste a fi transmisa.
daca am suparat cu ceva, ma iarta, sunt doar un cititor oarecare
LikeLiked by 1 person
January 11, 2016 at 00:08 |
p.s. am inteles dupa ce mi-ai explicat. cred:)
te refereai la nimicul adus la rang de tinta de catre oamenii in uniforma.
si dupa ce il tintesc (pe el-nimicul), mai sunt si multumiti de jobul facut.
e corect?:)
LikeLiked by 1 person
January 11, 2016 at 12:46 |
În primul rând îți mulțumesc pentru faptul că ți-ai dedicat o parte din viață citirii rândurilor mele, în loc să citești de exemplu orice alte rânduri, poate ale unor autori consacrați sau chiar sacri. (Nu încerc să fiu politicos, scriu pe aici de peste opt ani, cu un public foarte restrâns, mai ales în primii șase).
Cred că o poezie poate să transmită o idee sau poate să nu; e ca o melodie care poate să aibă versuri sau nu (o paralelă oarecum înșelătoare). Însă transmite o stare. În această stare cititorul poate să regăsească idei pe care autorul nu le-a gândit în poezia lui (așa cum putem să găsim versuri noi care să rezoneze cu o melodie).
Referitor la poezia (sau ce o fi) de mai sus e poate mai bine să încep cu sfârșitul, cu starea de confuzie și ignoranță cuminte a omului din spatele geamului. El vede un punct. Oare chiar este punct? Să nu uităm că gloanțele au fost inventate pentru a trage în ființe vii. Mai degrabă este o ființă vie redusă la un punct, ori un punct care a ”înviat”; oricare ar fi cazul, această ființă pare să sufere dintr-un motiv necunoscut.
Punctul nu mai este adimensional, are dimensiunea strigătului/răcnetului; pentru o vreme. Putem să ne gândim la el ca la un om împușcat în stradă sau ca la o absurditate. Uniformele își fac oricum datoria.
Punctul a evadat vremelnic în altă dimensiune; poate că acolo a întâlnit doar durere, poate a evadat în durere. Poate că evadarea -și așa- a meritat.
LikeLiked by 4 people
January 11, 2016 at 22:22 |
E o lume atât de specială, a bloggingului. Mă tot întreb, de când sunt pe aici, dacă încalc reguli (există?), dacă trebuie să-mi fie frică (necunoscuți), dacă are vreun rost pe care nu-l percep, în afară de plăcerea de a scrie și de a privi oarecum pe furiș la ce scriu alții într-un relativ anonimat.
LikeLiked by 1 person
January 11, 2016 at 23:42 |
Sunt triburi de bloggeri care au cutume, dar majoritatea sunt solitari.
Puține reguli, iar majoritatea lor sunt împrumutate din altă sferă, din viața reală a fiecăruia. Poți să relaționezi, dar poți scrii și fără să fii comunicativ, fără să îți pese de feed-back. Poți să scrii și articole parolate sau private. Aparent, bloggingul e o lume care îți protejează exprimarea atât cât vrei.
LikeLiked by 2 people