Copacul şi uitarea

Uitarea – ca o tăiere a unei ramuri. Din ciot cresc mereu ramuri noi, plurale. Copacul timpului e viu.

Şi ramurile tăiate rămân în noi; pentru că erau în noi dintru început. Erau în noi şi când erau vii.

***

Păşesc spre toamnă cu o legătură de vreascuri în spate. Dacă viaţa are şi partea ei de banal, cum se spune, nu vor mai fi bune decât pentru un foc de jertfă.

6 Responses to “Copacul şi uitarea”

  1. gabriella Says:

    se spune ca focul purifica…

    Like

  2. Nautilus Says:

    Încă suntem datori să sperăm că “ramurile moarte” pot învia. Până când nu ne rămâne nimic de făcut decât să le ardem.

    Like

  3. I Says:

    Poate au cazut cu un scop, ce difera de soarta pe care ar primi-o sfarsind in flacari…
    Spre exemplu, in loc de a le invia sau arde, daca le-ai aseza parte peste parte? Ai salva, astfel, ramurile proaspete de frigul uitarii premature…

    Like

  4. roderick Says:

    De obicei nu mai apuci sa arzi/sublimezi/reinvii trecutul ratat … ramane ca istorie si va fi tratat ca dovada esentiala a existentei tale.

    Like

  5. Nautilus Says:

    Si ce se poate face cu o creanga rupta ? … poate e prea complicat si fortam metafora.

    Trecutul ratat…poate e reluat undeva, poate mai are o sansa. O sansa a lui, nu a mea

    Like

  6. I Says:

    O creanga rupta insemna mult uneori, odata constientizata… pentru ca motivul separarii de intreg poate fi inteles cu adevarat doar dupa ruptura.

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


%d bloggers like this: