În gările prin care treceam în copilărie mă fascina mult numele unui oraș: ”Beclean pe Someș”. Îmi imaginam că plutește cumva în derivă pe râul Someș, ca insula cu elice a lui Jules Verne, venind din când în când la mal să întâlnească trenul undeva între Dej și Salva. N-am îndrăznit însă să cer nimănui detalii despre acest misterios oraș plutitor; mă gândeam să întreprind niște cercetări pe cont propriu. De atunci, însă, n-am mai aflat mare lucru.
N-am fost niciodată la Beclean. Odată am trecut cu trenul, dar dormeam. Dacă voi descoperi că nu plutește, va fi o mare deziluzie.
November 18, 2015 at 06:42 |
Așa este mereu cu visurile din copilărie. Mai bine să le lăsăm să rămână visuri, cu farmecul lor irepetabil.
Nu-i așa că plutește frumos?
LikeLike
November 18, 2015 at 16:00 |
Visul rămâne, nu avem ce-i face. Nu-l putem corecta, decât eventual tot în vis.
LikeLike
November 18, 2015 at 15:34 |
La Beclean nu pluteste decat mirosul agricol, altceva nimic.Este un orasel simplu, cu nimic spectaculos, noi trecem mereu prin el in drumul nostru catre Dej.Pare foarte saracios si oamenii pe care ii vezi stand pe marginea soselei emana toti neajunsul.Atat! Sa nu cumva sa iti daram prea tare visul tau maret despre Becleanul cel plutitor 🙂
LikeLike
November 18, 2015 at 16:05 |
Poate au naufragiat pe mal și s-au apucat de agricultură, ca Robinson Crusoe. Mai cunosc niște cazuri.
LikeLike
November 18, 2015 at 21:18
Foarte tare!
LikeLike