Eu și melcul

June 21, 2017

Acum câteva zile am fost cu melcul la psiholog. În ultimul timp părea foarte trist; tăcea și se închidea mereu în cochilia lui. Când îi cântam ”melc, melc, codobelc”, mi se părea că-l scot afară cu forța; ieșea din găoace cu o expresie de lehamite cumplită.
Îi mai citeam poezii. Le prefera pe cele triste. Țin minte că a fost foarte impresionat de aceste versuri din balada ”Miorița”:
”De trei zile-ncoace
Gura nu-ţi mai tace!
Ori iarba nu-ţi place,
Ori eşti bolnăvioară,
Drăguţă mioară?”

A lăcrimat atunci; cu lacrimi de melc. Probabil că n-aveți de unde ști ce sunt acelea.

Nu știu dacă ședința de psihoterapie a dat rezultate. Cert e că s-a întors de acolo foarte târziu și cu unele idei bizare.
De exemplu, era convins că trebuie să renunțe la cochilie și să-și trăiască ”liber” viața. Apoi mi-a mărturisit că este hermafrodit, ca toți melcii de livadă, și că de mulți ani și-a reprimat feminitatea. În parte asta fiind și vina mea, pentru că l-am considerat mereu băiat.

-Mă Nilă, i-am zis. Hai să-ți zic eu cum stă treaba. Tu știi câți ani ai? Ai îmbătrânit, vere, asta e problema. La vârsta ta nici nu ajung de obicei melcii din sălbăticie. De ce nu ieși la pensie? Și de ce să renunți la cochilie? nu știi că asta te face melc? Fără ea ai fi ca limacșii ăia scârboși. Hai mai bine să mâncăm o salată împreună și pe urmă îți caut un bilet de vacanță într-o seră cu arbori exotici. Poți să iei și o melcuță cu tine; sau melc, dacă preferi.

A fost ultima discuție pe care am avut-o cu el. Bineînțeles că s-a supărat pe mine și a plecat. M-am luat după dâra de mucus, să îl găsesc; e unul din foarte puținii mei prieteni adevărați. Dar, din păcate, ploaia de azi noapte i-a șters urmele.

Poem simplu în cărbune

June 20, 2017

Peste mormântul pădurii străvechi
au trecut veacurile
ca firele de nisip duse de vânt,
de când Adam cel alungat din Rai
în vremi n-ajunsese încă.

Dar coboară în hăuri oameni-sobol,
sfărâmă și smulg;
pe chipul lor negru
nepământeană e
lucirea ochilor.

Vagoane de fier poartă de-acum
trupul sfârtecat către ruguri.

Așa știa și codrul de demult:
că nu va scăpa nemistuit de foc,
oricât i-ar fi dat să zacă.
Așa e legea: trupul
n-are tihnă pe pământ
și nici în cer n-ajung
nici fumul nici cenușa.

Femeile

June 18, 2017

(câteva rime duminicale)

Deunăzi, într-o cafenea
(eufemism, să zic așa),
stăteau de vorbă trei amici,
din alte vremi descinși aici.
I-am salutat, cum se cuvine
și… i-am tradus apoi în rime.

-Sunt dezolat, zise Georgel
(cel prin gazete poețel
și-n altă lume de hârtie
funcționar la primărie).
Pe când eram tânăr naiv,
m-a părăsit fără motiv
iubita mea, Mona, o zână
ce-a fost a mea o săptămână.
Apoi Simona, tot așa
fără motiv s-a dus și ea.
Acum un an, chiar și Ramona
a dispărut exact ca Mona.
Și până ieri Anca a fost,
vremelnic, vieții mele rost;
n-aveam de unde-a bănui
că tot o Monă ea va fi.
Nu-mi pare rău, n-am niciun stres,
dar viața-i fără înțeles.
Asta v-o spun și eu, Georgel:
toate femeile-s la fel!

-Așa e, zise Nelu State
(în vremuri bune prof de mate
și-acum, că-i iute de picior,
împarte credit la popor).
Dar știi, prieten literat,
că totul trebui’ demonstrat.
Iar chestiunea se rezolvă
cu-o transformare izomorfă
de la Mărie la Mărie
și două una sunt, se știe!

Dar nea Costică, suflet rar,
de zece ani pensionar
(demult lucrat-a nu știu ce
pe undeva la C.F.R.),
tuși și spuse: -Măi fârtați,
v-o zic, vedea-v-aș însurați!
Dacă femeile-s totuna,
să știți și voi cum e cu una!

Podul

June 17, 2017

Să mă duc oare până la pod,
să nu mă duc?
Năuc, mahmur și cam nerod
și singur cuc,
n-am cui a spune
cu mirare:
-Mereu o stea răsare
sau apune,
acolo-n margine de lume.

 

pod

Clubbing

June 17, 2017

“Oriîncotro ți-arunci privirile, poți vedea destule femei cu părul buclat și machiate care, dacă s-ar fi căsătorit, la vârsta pe care o au fiecare din ele ar putea fi mamă a trei copii. Acestea tocesc până la dezgust podeaua cu picioarele și se învârtesc în tot felul de piruete, făcând nenumărate figuri coregrafice cerute de piesele pe care le interpretează.”

(Ammianus Marcellinus, ”Istorie romană”, trad. David Popescu)

Pământ și zei

June 16, 2017

”În felul acesta Zamolxis apare în adevărata sa lumină și în adevăratul lui rol. El este un zeu al pământului, al vegetației, al rodniciei.”  (Hadrian Daicoviciu, ”Dacii”)

*

”SATURN 1. (În mitologia romană) Vechi zeu al agriculturii și viticulturii. Identificat cu Cronos din mitologia greacă. A guvernat în Latium, în epoca mitică de aur. Celebrat în luna dec., la Saturnalii, când sclavii erau serviți de stăpânii lor.”  (dexonline.ro, cf. Dicționar Enciclopedic (1993-2009))

*

”Veniți, veniți să-ngenunchem cu toții:
Pământul negru-i vechiul nostru tată;
La sânul lui să râdem și să plângem,
Cu sufletul și inima curată.”  
(Octavian Goga, ”Cântăreților de la oraș”)

Munții și drumul

June 15, 2017

În dimineața târzie și însorită priveam din drum culmile Retezatului. Și mi-am adus aminte. Dar uneori amintirea dispare în clipă, ca noaptea în zi.
Retezatul este perfecțiunea. Inegală, sălbatică.

Și drumul trece -poate mereu- pe lângă.

Vine vara

June 14, 2017

Vine vara, băieți.
Vedeți să nu vă topiți pe-afară.
Mai bine stați în cămară,
printre borcanele cu miere
culeasă din fluturi.
Ziua-i tăcere
între pereți;
noaptea, sub stele,
oftează scânduri
și strâng din dinți
șoareci cuminți.

Cerbul de plastic

June 12, 2017

Între puținele jucării care la ora asta îmi mai aparțin se află un cerb de plastic. A trecut până acum prin multe peripeții; iar în cele ce urmează vă voi povesti una din ele.

Pe la sfârșitul anilor 90, plasticul vechi din care era făcut cerbul a început să se deterioreze. Atât de mult încât unul din picioarele din spate devenise sfârâmicios și în cele din urmă s-a desprins cu totul. În ciuda stării ei precare, nu-mi venea să arunc jucăria; dar nu întrevedeam nicio speranță de a o salva. Asta până într-o bună zi, când privirile mi-au căzut pe un anunț din ziarul local:
“Spital de Jucării. Maestrul Conrad vindecă și redă optimismul oricărei jucării. Cazurile grave necesită internare. Tel.: *** ”

Am sunat și am programat îndată o consultație. Era într-adevăr un caz grav; așa că am lăsat cerbul și resturile căzute din el la dispoziția maestrului Conrad, un bătrânel adus de spate, cu părul și barba vopsite blond și niște ochelari gigantici, cu ramă de fildeș.
-Frumoase coarne, zise maestrul, arătând spre cerb și făcându-mi cu ochiul. O să vă contactăm în curs de o săptămână. Are nevoie de multă liniște.
Am plecat. În cabinetul maestrului Conrad mai exista o persoană, ascunsă în umbră, care ne-a urmărit tot timpul în tăcere. Nu i-am acordat importanță.

După trei zile am primit o înștiințare din partea Spitalului de Jucării. Mă anunțau cu regret că rănile cerbului erau atât de grave încât se luase decizia să fie eutanasiat de urgență. Mai trebuia să plătesc sumele aferente pentru trei zile de spitalizare și pentru eutanasiere. N-am terminat bine de citit -cu stupefacție maximă- textul scrisorii, când se auzi o bătaie în ușă.
Era un omuleț brunet și foarte nervos, îmbrăcat în halat albastru.
-Sunt Hans, am fost acolo când ați venit la spital, zise. Conrad…un nenorocit, un mizerabil! Vrea coarnele cerbului ca trofeu, are un perete plin cu din astea. Trebuie să veniți la spital, cât de repede. Poate îl prindem.
M-am urcat în Skoda veche a lui Hans, care a condus până la spitalul de jucării. Acolo m-a invitat să intru pe ușă, în timp ce el -nu știu de ce- s-a apucat să escaladeze o liană, ca să intre pe fereastra deschisă la etaj.

Am intrat și l-am găsit pe maestrul Conrad meșterind ceva la birou.
-O, ați primit scrisoarea? O eroare regretabilă, domnul meu. Era vorba de alt cerb. Al dumneavoastră, iată-l!
Și maestrul scoase cerbul din sertar, reparat de minune. Toate frânturile fuseseră atașate la locul lor, iar plasticul -lipit, îmbibat și poleit cu rășini speciale. Acum era chiar greu să-l mai rupi. În spatele maestrului își făcuse apariția și Hans, făcându-mi semn că totul e în regulă. Coarnele erau la locul lor, cum le știam. Am plătit pentru tratament și m-am întors mulțumit acasă.

După câteva zile am sesizat că unuia din coarnele cerbului îi crescuse o ramură în plus. Asta se întâmplase cândva după ce îl luasem de la spital; acolo le avea exact la fel. Un fapt straniu; dar cine poate ști ce proprietăți au coarnele cerbilor de plastic?

Necunoscuții

June 12, 2017

În vagonul și așa nepotrivit pentru o călătorie lungă era aglomerație. Îmi țineam picioarele sub banchetă și corpul înțepenit într-o poziție incomodă, lipit ca o sardea între fereastră și un tovarăș de drum, nici el prea suplu. Noroc cu aerul condiționat. Mă pregăteam de câteva ore de resemnare în compania volumului de O. Paler, când mi-a fost dat să observ, la câteva bănci distanță, o scenă curioasă.
Pe două locuri învecinate stăteau o femeie și un bărbat, suportând o vreme -stoic- înghesuiala și bagajele etajate, oboseala cleioasă și fără scăpare care plutea în aer.
Apoi femeia a ațipit. Pentru cei lipsiți de experiență, e destul de greu să dormi pe un scaun incomod, cu spătarul drept. Așa că, după o vreme, capul femeii a ajuns să se odihnească pe umărul bărbatului. El n-a părut tocmai nemulțumit; a sprijinit-o, ocrotitor, pe pieptul lui, îmbrățișând-o cu o mână. Femeia s-a cuibărit mai bine. Nu știu dacă avea habar ce se întâmplă; cert e că dormea de-a binelea. Somn greu, de om ostenit de viață. Îi priveam năuc; păreau amândoi de vreo 40-45 de ani, doi necunoscuți unul altuia, comportându-se aparent ca adolescenții lipsiți de inhibiții și bun simț. Din nou una din acele situații în care nu știam ce să cred și ce să fac. Oare aveam să asist la vreo scenă, când călătoarea își va fi dat seama că a stat în brațele unui necunoscut? Între timp acesta se apucase de citit, ținând în mâna liberă o carte (după copertă și format, un roman scris de vreun autor român din anii 80).
N-a citit prea mult. După vreun sfert de oră, a început să se pregătească de coborâre. S-a desprins de tovarășa ținută în brațe, cu grijă să nu o trezească și a așezat-o încet pe banchetă, cu capul pe una din sacoșele ei de pânză.

Tot ce-mi mai doream atunci era să se ridice cândva și grăsanul de lângă mine. Însă probabil că dorința lui a fost cea care s-a îndeplinit: am coborât primul, după încă patru stații.