La dame reste assise

January 10, 2019

la dame

Advertisements

Jos, sus

January 9, 2019

Azi fiu-meu a învățat de la taică-său că ”jos” și ”sus” înseamnă același lucru. Am fost la săniuș, l-am purtat cu sania și prin oraș și, când întâlneam o nefericită porțiune de asfalt gol, dădeam comanda ”jos” sau ”sus”.
”Sus”, adică ”ridică-te de pe sanie”; ”jos”, adică ”dă-te jos de pe sanie”.

Întâlnire de gradul al 4-lea

January 8, 2019

A fost un om puțin cam trist
-când s-a întors de la dentist-
și a dat naștere poveștii
că l-au răpit extratereștrii.

Istorie

January 8, 2019

Dimineața mă trezesc măreț,
când pe cap e părul des și creț
și aștept amiaza-n vârf de pat,
c-un trabuc în dinți – și pieptănat.
După amiază leneș stau întins
întru același pat, cu părul lins…
Târziu vine și seara; mult mister
plutindu-mi vag pe creștetul meu chel.
La miezul nopții mă ridic și plec,
străluminând din cap ca dintr-un bec.

Pe străzi

January 7, 2019

Nu aș putea spune din ce cauză d-l Cornel Micu se găsea, la ora 10 dimineața, gol pușcă pe o stradă aglomerată a orașului. Nici măcar el nu își aducea aminte de ce. Extrem de rușinat de situație, stătea ghemuit la marginea bordurii. Trecătorii –foarte numeroși, dealtfel- păreau să-l ignore, preocupați de problemele lor. Cu spatele la trotuar, Cornel Micu auzise doar două sau trei strigăte indignate și un chicotit, semn că unii –totuși- îl vedeau. Și-a adunat forțele într-un moment de reculegere și s-a ridicat în picioare. Nu putea rămâne acolo. În clipa când s-a întors cu fața la trotuar, însă, d-l Micu se trezi față în față cu o vecină pensionară, doamna Moraru.
-Vai de mine, domnule Micu, zise d-na Moraru, privindu-l cu milă. Cum ați ajuns așa?
-Sincer să fiu, nu-mi aduc aminte, doamnă Moraru. Habar nu am. Poate că visez.
-Poate, zise d-na Moraru.
-Nu aveți cumva la dumneavoastră o eșarfă, ceva…? Știți, să mă acopăr. Un pic.
-Din păcate nu am, d-le Micu.
Ochii lui Cornel Micu se umplură brusc de lacrimi tulburi.
-Și ce pot să fac, doamnă Moraru? Cu ce să mă acopăr? Că aici nu e nimic.
-Cărțile vă pot ajuta întotdeauna. O carte e un prieten de nădejde, zâmbi pensionara. Nu te lasă la greu.
-Vă mulțumesc din suflet, doamnă Moraru, murmură nenorocitul, tremurând de frig.
Și, pășind pe trotuar cu încredere și curaj, se îndreptă spre o librărie.

Din fericire, în librărie nu mai era niciun client. La vederea d-lui Micu, vânzătoarea, o tânără purtând ochelari cu rame groase, înlemni în spatele ochelarilor.
-Cu ce vă pot ajuta, domnule?
-Aș dori… două cărți. Mai mari, așa, adică mai late. Și subțiri. Cât mai mari să fie.
Vânzătoarea îi alese un atlas geografic școlar și o carte de colorat pentru copii. Erau, într-adevăr, foarte lungi și late. Cornel Micu le probă în fața unei oglinzi. Îl acopereau bine și în față și în spate.
-Vă mulțumesc! rosti el, fericit. Din păcate… știți, nu am bani la mine, dar de îndată ce mă întorc acasă voi reveni și vă voi aduce banii.
-Nicio problemă, înțeleg, îngăimă fata, îngrozită.
Până acasă drumul era destul de lung, dar Cornel Micu era încrezător acum și bine dispus. Acoperindu-și părțile rușinoase cu cele două cărți, mergea în pas săltat, fluierând. Doar că veselia a fost de scurtă durată.
Întorcându-se o clipă în spate, Cornel Micu observă doi polițiști care îl urmăreau, făcându-și hotărâți loc prin mulțime. De bună seamă vânzătoarea de la librărie îi chemase. ”Acum”–se gândi Cornel Micu- ”nu sunt doar gol, ci și hoț”. Așeză cu grijă cărțile lângă un perete –erau intacte- și o luă la fugă în direcția parcului municipal.
-Cum de nu m-am gândit la asta? izbucni Cornel Micu, cu glas tare. Aici sunt atâtea crengi! Pot să îmi fac un costum ca al lui Robinson Crusoe.

Parcul era aproape pustiu. Ascuns în spatele unor tufe, Cornel Micu începu să rupă cu nădejde și să împletească nuiele subțiri. După vreo două ore își împletise un fel de fustă, ca un coș; îmbrăcat în noul costum și din nou încrezător în forțele proprii, ieși pe aleea principală a parcului, în pas de plimbare. Doar că și aici a dat de un polițist comunitar.
-Domnule, vă rog, ce sunt astea? întrebă plictisit polițistul, arătând spre costumul fabulos al d-lui Micu.
-Niște nuiele, eu le-am împletit… Vedeți, nu mai am alte haine.
-De unde le-ați luat?
-Păi de aici, de unde să le iau?
-Știți că pot să vă amendez? Vă rog să vă dați jos nuielele, acum.
-Dar nu mai am alte haine! Sunt efectiv în pielea goală.
-Asta nu mă privește. Toate crengile, însă, trebuie să rămână aici. Sunt proprietatea municipalității.
D-l Micu ieși, oftând, din coșul de nuiele și se îndreptă spre ieșirea din parc. Nu-i mai păsa de nimic.

Pe drumul spre casă, însă, se trezi claxonat. Era Corcodan, zis Grasu, vecinul lui de scară, cu dubița lui dubioasă.
-Salut, vecine! zise Grasu. Ce faci, bă, în curu gol pe stradă? Ești tare. Hai aici.
Și Cornel Micu urcă în mașină.
-Poți să mă duci acasă? Te plătesc, zise el.
-N-am timp acum, zise Grasu. Mă duc în Bulgaria după niște marfă. Poate vii cu mine? Două-trei zile? Mă ajuți cu marfa, știi că nu rămân dator.
-Păi așa… în pielea goală? N-ai niște haine?
-Nu-ți trebuie. Mergem numa până-n Bulgaria. Nu-ți are nimeni treaba. Rămâi numa în mașină.
Într-adevăr, așa a fost. În pielea goală, d-l Micu trecu în țara vecină și înapoi, fără să îl întrebe nimeni nimic. Cel mai dificil a fost cu încărcatul și descărcatul mărfii, niște cutii misterioase și extrem de grele.
Ajunși înapoi acasă, în parcarea din fața blocului, Grasu scoase de sub un scaun o pereche de pantaloni ponosiți, pe care îi dădu d-lui Micu.
-Acu’ ia-ți pe tine ăștia. Suntem la bloc și lumea vorbește, știi?…

Pentru cititor

January 6, 2019

Orice metaforă este depreciativă; ea merită ignorată.

În urma prăbușirii ei în neant, însă, rămâne o lumină, amprenta unui moment al revelației.

Recomandări de lectură

January 4, 2019

De obicei eu citesc cărți pe care alți oameni le-au citit de multă vreme, așa încât nu prea am ce să recomand.
Totuși, în 2018 am remarcat două titluri, pe care țin să vi le spun; poate că v-au scăpat, cine știe:

Peter Wohlleben – ”Viața secretă a copacilor”
Nicu Gavriluţă – ”Noile religii seculare. Corectitudinea politică, tehnologiile viitorului şi transumanismul”

Foarte diferite una de alta, ambele povestesc câte ceva despre lumea în care -fără să înțelegem prea bine asta- trăim.

Cuibul berzei

January 4, 2019

Înălțat peste ogradă,
alb e cuibul de zăpadă
și prin el adăpostite
zeci de vrăbii zgribulite,
nemișcate-n ceasuri mute,
își trec zilele prea scurte.

Barză albă, parc-ai fost
când timpul avea alt rost;
iar acum, pe unde-ai fi
dincolo de Miazăzi,
ai trecut a doua oară
într-un an prin miez de vară.

Cartea cu imagini

January 3, 2019

O imagine este ceva care nu poate fi modificat. Poate fi ascunsă -eclipsată de altă imagine, acoperită de non-imagine- ori uitată; eventual distrusă, operațiune care o mută doar temporar într-un spațiu inaccesibil. Dar nu poate să fie modificată. Putem modifica realitatea, prin faptele noastre, însă nu o imagine.

Avem nevoie de imagini ca de ancore; și, desigur, nu ne ancorăm în realitate, ci în imaginar.
Iar imaginile ne transformă în spectatori. Acceptând o imagine, acceptăm imuabilitatea ei. Într-o lume în care există doar imagini nu poți să faci nimic; nici măcar să aduci o imagine în plus.

i

January 2, 2019

Un om, la plimbare
în prima seară din an, zări
sclipind atât de multe litere i,
imaginare,
fără de care
lumea de zi cu zi
s-ar prăbuși.