Luptă dreaptă

April 14, 2019

”Ei descălecară atunci amândoi
Și se iau la luptă ca doi juni eroi.
Ochii tuturora cată cu mirare
La Buzescu Preda și tătarul mare.
Ei se bat la raza stelei cei de foc,
Flacările-i albe pe-a lor zale joc.
Vântul răcorește fruntea lor udată
Și mânia dulce sufletul le-mbată.
Ei se bat în spade — spadele se frâng;
Și se iau la brațe — se smucesc, se strâng.
Când tătarul scoate o secure mică
Si lovind pe Preda, pavăza îi strică.
Dar el cu măciuca astfel îl lovi
Incât deodată câzu și muri.

Iar după aceasta, oastea românească
Pleacă și învinge hoarda tătărască.”

(Dimitrie Bolintineanu, ”Preda Buzescu”)

În lupta bărbătească oponentul e întotdeauna aproape. Lupta e de multe ori câștigată prin istețime și îndemânare, însă ești mereu expus forței celuilalt. Impactul forței nu este anulat de distanță.
Arcașii ori prăștierii pot fi iscusiți, dar armele lor nu-și au locul în lupta dreaptă. Iar lupta ”mai dreaptă” este cea fără arme, cu mâinile goale:

”Greuceanu, auzind, ieși pe pod și strigă:
– Vino, zmeule viteaz, în săbii să ne tăiem, sau în luptă să ne luptăm.
– Ba în luptă, că e mai dreaptă.
Se apropiară unul de altul și se luară la trântă.
Aduse zmeul pe Greuceanu și-l băgă în pământ până în genuchi. Aduse și Greuceanu pe zmeu și-l băgă în pământ până în gât și-i tăie capul.”

(”Greuceanu”, în ”Legende sau basmele românilor, adunate din gura poporului”, de Petre Ispirescu, București, 1882)

În luptele din basme, eroii nu par să evite loviturile adversarilor, ci doar să li se opună acestora; Greuceanu este băgat de zmeu în pământ până la genunchi, înainte ca, la rândul lui, să-l bage pe zmeu în pământ până la gât.

Această conduită a luptătorului care nu se ferește a existat, de exemplu, în cadrul unei forme de scrimă specifice spațiului cultural german: Mensur.

”They fence at arm’s length and stand more or less in one place, while attempting to hit the unprotected areas of their opponent’s face and head. Flinching or dodging is not allowed, the goal being less to avoid injury than to endure it stoically.”
(https://en.wikipedia.org/wiki/Academic_fencing)

***

Ghioaga din legenda lui Preda Buzescu și-a trăit epoca de glorie în confruntările militare. Interesantă e însă prezența ei printre armele tradiționale de vânătoare ale românilor.

Doborârea vânatului mare era adesea o înfruntare bărbătească, o luptă dreaptă între om și fiară. Legenda a reținut faptul că bourul (sau zimbrul) a fost vânat de Dragoș Vodă cu ghioaga:

”…Din râu iată că ieșea
Zimbrul aprig ca un zmeu,
Cu lungi coame ca de leu,
Și cu coarne oțelite,
Și cu aripi la copite.
Fiara cruntă și turbată
Pleca fruntea lui cea lată
Și sărind, mugind, da zor
Peste mândrul vânător.
Iară Dragoș s-ațintea
Și, cel zimbru cum venea,
Ghioaga-n frunte-i arunca,
Fruntea-n două-i despica!”

(Vasile Alecsandri, ”Dragoș”)

Câteva ghioage de vânătoare pot fi văzute azi la Muzeul ”Arta Lemnului” din Câmpulung Moldovenesc (nu știu în ce măsură aș avea dreptul să le postez aici fotografia; prezența lor fizică, însă, este de neînlocuit, de aceea recomand vizitarea muzeului, fie și doar pentru acest lucru).
Tot la Câmpulung monumentul ”Dragoș Vodă și Zimbrul” , operă a sculptorului Ion Jalea, redă în bronz legenda doborârii zimbrului de către voievodul venit din Maramureș.

Advertisements

Pe primul loc

April 14, 2019

Uneori campionul e un câștigător. Alteori e un învingător. E o mare diferență între cei doi; ca aceea între cel care e învins și cel care pierde.

Și care e diferența, ar întreba unii, din moment ce e vorba de același loc. Dacă e același semn, ce rost mai are sensul?

Când ”ceva” parcă lipsește

April 13, 2019

lipsa

Pro statuere

April 12, 2019

Cât de largă a ajuns sfera noțiunii de prostituție? Am întâlnit persoane care susțin, de exemplu, că:
-Un medic posesor de cabinet particular practică un soi de prostituție, pentru că nu îi tratează pe bolnavii care ar avea mai mare nevoie de tratament, ci pe bolnavii care îl plătesc.
-Un profesor care dă lecții particulare, contra cost, practică ”prostituția intelectuală”, pentru că nu îi învață/educă pe elevii care au nevoie de educație mai multă sau mai înaltă, ci pe elevii care îl plătesc.

Etc. Etc. La bază este prototipul prostituatei, cea care nu face amor cu bărbații pe care îi dorește (î.a.c. ar putea fi numită doar ”curvă”), ci cu bărbații care o plătesc. În această idee, orice prestare de servicii contra cost ar putea fi numită ”prostituție”! Oricine se pune, mai mult sau mai puțin, la dispoziția plătitorului, e o biată prostituată. Desigur, unii ar obiecta că, de obicei, prostituata face tot ce i se cere (de fapt nu chiar tot), în timp ce, de exemplu, personajul cu nobila meserie de instalator se ocupă cu lucruri mai oculte (conducte, țevi, chei, furtunuri, sifoane de wc și alte minunății), la care au acces doar inițiații -și nu admite amestecul plătitorului în procesul tehnologic. Deosebirea, însă, este doar aparentă.

Ce părere aveți despre aceste lucruri? O veți putea exprima în altă parte; aici comentariile sunt închise. Subiectul este prea trivial (în sensul de ”lipsit de originalitate; comun; obișnuit; banal; vulgar; plat”; după ”Noul dicționar explicativ al limbii române”, 2002).

Totuși în comunism era mai puțină prostituție.

Fata moșului

April 12, 2019

Fata moșului, cuminte
și isteață, pe cât știu,
singură-i în loc pustiu,
acolo unde ’nainte
n-a mai fost niciun om viu.
Și, odată ce-a ajuns
în pustiul nepătruns,
de el nu s-a-nspăimântat,
ci l-a mai dereticat!

***

Tocmai m-am uitat la un desen animat înfățișând o poveste rusească, foarte asemănătoare cu ”Fata babei și fata moșneagului” a lui Ion Creangă. Poveștile trec granițele într-o parte și în cealaltă; și probabil vin de undeva, de dincolo de tărâmurile omenești.
În limba română, cuvintele ”poveste” și ”basm” sunt de origine slavă; asta, desigur, nu înseamnă că poveștile ori basmele noastre au aceeași origine.

Din păcate, necunoscând limba rusă, nu am înțeles ce-și vorbesc personajele desenului animat, nici incantația ursului; totuși, întâlnim melodia celei din urmă în ”Melc, melc, codobelc”, ori ”Sorcova, vesela”…

 

 

Întrebările

April 11, 2019

Între mine și ceea ce este
se află întrebarea. -Și cine a pus acolo
întrebarea? a întrebat cineva.
-Eu.
-Și nu poți să o iei înapoi?
-E greu. E ca și când ai lua înapoi o piatră
de pe fundul lacului,
ori o cheie aruncată în foc.

Un bătrân, demult, mi-a spus că la bibliotecă e o carte veche;
în ea e un singur răspuns
la o întrebare pe care nu a pus-o nimeni.
Iar cine îl va citi
nu va mai întreba nimic,

nu-și va mai păstra
întrebările.

Afinități elective

April 10, 2019

O curcă și un curcan
se iubeau acum un an;
curcanul jura credință,
dar fugi cu-o curcăniță
(ce l-a părăsit apoi
pentru un curcănițoi).

Primăvară…

April 9, 2019

Primăvară în vâltoare,
înflorire neștiută,
treci ca viața mea pierdută.
M-a prins ploaia pe cărare;
gust amar de iarbă udă,
aburi grei de lăcrămioare…

 

 

primavara

 

În zicale

April 7, 2019

Cât e lupul de bătrân,
tot nu vrea să pască fân.

Cât e lupul de zăcut,
tot la carne-i priceput…

 

lupu

(foto: Sylvia Duckworth, Wikimedia Commons)

Cerul crește spre cer

April 7, 2019

cer

 

Cerul se recunoaște ușor după scoarța brăzdată; și după căciula mițoasă a ghindelor.

Dacă în limba latină cerul-stejar era cerrus, iar cerul-boltă era caelum, în română au devenit unul și același. Atât că pe aici, de unde vă scriu, cerul cu ghinde este ”ceroi”; iar prin alte părți -feminizat- ”ceroaică”.