Întâlnirea

Remus Pop își sorbea încet cafeaua, privind pe fereastra aburită. În oraș seara de toamnă se strecura încet pe sub nori, ca o pâclă grea. Bărbatul își mai privi o dată ceasul de mână; petrecuse deja o oră în cafenea. Poate că nu mai avea rost să aștepte o necunoscută bizară, cu care schimbase câteva impresii pe net… Așa că Remus Pop se ridică și ieși pe ușa aflată doar la un metru distanță de locul în care se așezase.

Afară se înnoptase deja; și începuse ploaia. Însă pe trotuar îl aștepta chiar fata cu care ar fi trebuit să se întâlnească în cafenea. Știa sigur că ea este; deși -ciudat lucru- nu văzuse niciodată o fotografie a ei și nici acum nu îi vedea bine chipul.

-Ramona?

Fata zâmbi; și, pentru o clipă, Remus Pop îi văzu ochii negri și migdalați pe sub breton.

-Uite -continuă el, uimit de propriile vorbe- …îmi pare rău că nu ți-am adus nimic. Am venit cu mâna goală.

-Și ce-ai fi vrut să-mi aduci?

-Nu știu… Un buchet de flori, o carte, ceva… Mă aștepți de multă vreme?

-De vreo oră. Dar e bine. Și tu m-ai așteptat…

-Știi, nu am umbrelă. Vrei să mergem undeva?

-Nu prea mai am timp, Remus. Poate altădată. Dacă vrei, ne plimbăm până la capătul străzii.

-Așa, prin ploaie?

Fata zâmbi din nou și începu să meargă de-a lungul aleii întunecoase, pe marginea dinspre stradă a trotuarului. Remus Pop o urmă.

-Îmi plac poeziile tale, declară el.

-Nu e nevoie să vorbești.

-Știu… oftă Remus Pop. Îmi pare rău că… nu-ți pot oferi prea multe în seara asta.

-E bine și așa. De obicei nu primesc prea mult de la nimeni.

-Să ne plimbăm atunci.

Ploaia se întețea. Pe trotuar începuseră să curgă pârâiașe mici. Cei doi pășeau unul lângă celălalt, în același ritm, însă Remus Pop observă că distanța dintre el și Ramona era cam mare, de aproape doi metri; dar nu reușea nicidecum să se apropie de ea.

-Știi, zise el, în mod normal… nu mi-aș fi dat așa întâlnire… cu o necunoscută. Și mi se pare totul atât de ciudat: strada asta pe care o cunosc bine și care nu era așa; ploaia care are niște lumini albastre prin ea; felul stângaci în care merg, în care vorbesc… Nu știu de ce. Oare nu ne putem întâlni și altfel, altcândva?

-Am ajuns la capăt, Remus. Ți-am spus că nu am prea mult timp. Și ne putem întâlni doar așa.

Ochii, părul și zâmbetul trist al fetei se mistuiră în ploaie.

-Să mai scrii! strigă Remus Pop. Să mai scrii!

Și bărbatul, sărind din pat, deschise năuc ochii în dimineață.

Advertisement

2 Responses to “Întâlnirea”

  1. ©Cri Says:

    Ce mult mi-a plăcut! Un vis frumos, dar și frumos povestit! 🙂

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


%d bloggers like this: