Ascunsele drumuri ale apelor

“După două ceasuri de suiș trăgănat ieșim deasupra, în înalta și luminoasa pustietate de pe “Fețele Siriului”. Ne odihnim la capătul podișului pe una din stâncele ce împrejmuiesc încântătorul lac al Siriului. Stă soarele la nămezi. Peste vrăjitul cuprins domnește o liniște dumnezeiască. Uimiți, ne uităm în apa lucie, în adâncul albastru al acestui crâmpei de cer încopcit în stânci, la picioarele noastre. Ș-o clipă trăim în basme. Aici spun ciobanii că vin vulturii, primăvara, de beau apă ca să-ntinerească, aici își învață puii să zboare, deasupra acestei oglinzi fermecate mijesc de somn, cu aripele-ntinse, trufașii regi ai înălțimilor.“

(Alexandru Vlahuță, ”România pitorească”)

(foto: Belaney, Wikimedia Commons)

Lacul Vulturilor din Munții Siriului se mai numește și ”Lacul fără fund”; nu e singurul lac/tău ”fără fund” din munții noștri. Se povestește că un cioban care și-a părăsit oile și-a aruncat bâta în apele lacului și, după un an de pribegie, a regăsit-o în apele Dunării.

Lacul se află la 1420 de metri deasupra nivelului mării; dacă ar comunica subteran cu Dunărea, iar prin canalul subteran ar putea trece fără probleme o bâtă ciobănească, probabil că lacul ar trebui să se golească asemenea unei pâlnii, conform principiului vaselor comunicante.

Dar, pe de altă parte, lacul este alimentat de niște izvoare, iar apa lui ar trebui să se scurgă undeva. La suprafață nu curge nimic din el; deci poate că, într-adevăr, apele au un drum subteran, prelingându-se încet din lac, ca dintr-o pâlnie înfundată.

În ”Aventurile baronului Münchhausen”, celebrul erou povestește că a fost înghițit, cu tot cu corabia pe care se afla, de un pește uriaș. Când a reușit să elibereze corabia din pântecul și gura monstrului marin, se afla în largul Mării Caspice, care nu are nicio legătură vizibilă cu mările libere ale planetei. Un tovarăș de drum al baronului a dedus corect că peștele uriaș a ajuns în Marea Caspică pe o cale subterană (care -zic eu- trebuie să fi avut, de asemenea, dimensiuni colosale, pentru ca peștele să încapă prin ea). Actualmente, nivelul Mării Caspice este cu aproximativ 27 de metri sub nivelul Oceanului Planetar. Poate că pe vremea lui Münchhausen erau la același nivel. 🙂

Lacuri, pâraie și cascade subterane am văzut și eu însumi și, probabil, mulți dintre cititorii acestor rânduri. E un spectacol tainic și greu de pus în cuvinte; privitorul său va rămâne marcat pentru tot restul vieții.

Însă apa va avea mereu și căi ascunse, murmurând în taină cântece neauzite de pământeni, în drumul ei spre marele haos.

Advertisement