Socoteli

Încă din copilărie, calculul ne scoate din lumea intuitivă… Dar curând începem să pășim stângaci și în noua lume aridă și irespirabilă, asemenea unui astronaut pe Lună.

În imagine: ”Încurcat în socoteli”, tablou de Octav Băncilă, 1909. Sursa: Wikimedia.

*

(Observ că numerele scrise pe tablă, 87 și 249 sunt ambele semiprime -produse a două numere prime- și divizibile cu 3.

În anul 87 d.Chr., Decebal a devenit rege al Daciei. În anul 249 d.Chr., Decius este proclamat împărat al Romei. Ambele nume, unul dac, iar celălalt roman, încep cu Dec-. La fel și latinul decem (=zece), redat de obicei prin litera X, pe care o puteți vedea pe tablă ca semn al înmulțirii. Un alt capriciu al coincidențelor.)

Advertisement

3 Responses to “Socoteli”

  1. Aldus Says:

    Așadar, învățând să socotim, uităm cheia în care trebuie să citim ceea ce se află în spatele numerelor. Devenim niște adulți foarte buni la calcule aritmetice și complet opaci cu privire la semnificația lor. Iar când matematica (sau poezia sau arta) vrea să ne atragă atenția că ne-am pierdut rostul și ne livrează câte o mostră ca cea de mai sus, ne scărpinăm în cap și exclamăm cu uimire: „Ia te uită ce coincidență!” 🙂

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


%d bloggers like this: