Miere de bruscălan

N-am stat niciodată atât de aproape de bâzâitoare; și atât de lipsit de griji!

Pare că mierea florilor care au fermecat întreg norodul bondarilor m-a vrăjit cumva și pe mine; și chiar și pe râul de munte care, venit din cascade, se liniștește și curge molcom și auriu. Păstrăvi mari și mici plutesc în unde, tihnit, fără să tresară, înotând parcă și ei în dulceața clipei. Bondari nenumărați vin sub nasul meu, ori îmi bâzâie la câțiva centimetri de ceafă. Fluturi de multe neamuri poposesc și ei pe flori.

Iar eu nu sunt fericit nici măcar în aceste clipe, însă știu că aș putea să fiu. Chiar știu…

(Bruscălan = Telekia speciosa. Pozele vor veni mai târziu, că aparatul foto mi-a rămas în mașina din parcare.)

Post-scriptum (11.08.2021)

Iată, cu maximă zgârcenie, și două poze:

Advertisement