Tabloul

Cândva prin vara anului 2009, un drum forestier în paragină m-a dus întâmplător în vecinătatea unui sat părăsit.

Sate și cătune părăsite sunt, din păcate, destul de multe; mai ales prin munții aflați nu departe de orașul meu. De obicei evit astfel de locuri. În unele cazuri, ele atrag ca un magnet tot soiul de ciudați care se aciuează pe acolo măcar o vreme. Vagabonzi solitari cu priviri stranii, parcă posedați de cine știe ce duhuri ale pădurii, ori secte pseudo-mistice bine organizate își găsesc un cămin în satele pustii, rămase uneori și fără drumuri de acces. Alteori satul rămâne pur și simplu gol, dar simți că nu e bine să zăbovești pe-acolo; ca și când ar fi locuit de niște nu tocmai primitoare ființe fără trup. Cam așa se întâmplă: când îți părăsești casa, se cuibăresc în ea jivine.

De data aceasta, însă, ajunsesem acolo din întâmplare, în miezul zilei, iar localnicul întâlnit se ocupa cu înălțarea unei clăi de fân. L-am salutat și l-am privit în ochi; iar ochii aveau ceva liniștitor, de un optimism placid. Ochii unui om care gândește logic și se ocupă cu științele exacte.

Am stat apoi o vreme de vorbă cu el, la umbra pădurii. Avea o mașină de teren veche și locuia într-o cocioabă pe jumătate dărăpănată, pe care o întărise cu stâlpi de lemn. După ce i-am refuzat un pahar de țuică, am băut împreună o cafea slabă, preparată rapid la flacăra unei mici butelii de gaz. Mi-a spus că e botanist, lector universitar – și că descoperise acolo o specie nouă.

-Atunci zona ar trebui declarată rezervație naturală, am spus eu.

Și atunci au început ciudățeniile.

-Ca să declari o zonă rezervație, a zis botanistul, trebuie să o delimitezi. Iar asta e imposibil.

-Nu e deja în administrația unui ocol silvic? am întrebat.

Nu mi-a răspuns. A tăcut pentru un minut sau două, iar apoi și-a aprins tacticos pipa.

-Dumneata unde vrei să te duci? m-a întrebat.

-Mă mai învârt o vreme pe aici, poate urc pe vârful Lacului -și pe urmă mă întorc acasă.

-Ai grijă să nu cobori de cealaltă parte a culmii. Poate ajungi și dumneata în tablou.

-Ce tablou?

-Un tablou pictat de un pictor. Mulți s-au pierdut în felul ăsta.

-Adică… au rămas într-un tablou?

-Cam așa. Probabil că n-ai auzit de pictorul Andrei Zărnescu… nici n-ai avea de unde să știi. A fost un peisagist mediocru. Doar că tablourile lui au ceva special: se modifică singure în timp. Apar pictate siluete omenești… și pe urmă dispar. Se pare că sunt personaje din epoci diferite, începând cu evul mediu și mergând până undeva în viitor. Toate tablourile le-a pictat aici, de cealaltă parte a culmii. Acolo crește și planta pe care am descoperit-o eu.

-Și tablourile unde sunt?

-Se pare că le-a luat Securitatea. Dar mai este unul, nesemnat, expus la muzeul județean de aici. Dacă îl găsești și poți să-l observi de-a lungul anilor, o să vezi lucruri interesante.

M-am despărțit fără prea multe vorbe de ”lectorul universitar”, pe care l-am luat drept un alt nebun stabilit prin pustietăți. Am urcat pe Vârful Lacului –unde, într-adevăr, exista o mică baltă colmatată.

Ziua era foarte călduroasă și rămăsesem fără apă. Dar, oricât de însetat eram, nu aveam de gând să-l mai vizitez odată pe botanist; și nici să cobor de cealaltă parte a culmii, unde pădurea era lipsită de poteci. Am stat o vreme întins pe pelerina de ploaie, pe care –din păcate și nu știu de ce- am uitat-o pe acolo.

Un an mai târziu, aveam să revăd peisajul de pe vârf  într-un tablou de la muzeul județean. Se putea observa și pelerina mea albastră întinsă pe jos. Tabloul, într-adevăr, nu era semnat, dar era datat: 1965, un an în care nu mă aflam încă pe această lume.

14 Responses to “Tabloul”

  1. Louise Salmone Says:

    J’adore cette histoire !!!! Cette mise en abyme avec des accents à la Lewis Caroll a tout pour me plaire, bravo et merci, très bonne journée

    Liked by 1 person

  2. Ecoarta Says:

    Sincer!? Un fior rece mi-a străbătut şira spinării…habar nu am ce şi cum, dar or exista universuri paralele cu care totuşi ne mai intersectăm….!?!?….(şi-atunci devin perpendiculare pe…🤔)

    Liked by 1 person

  3. elenamarinalexe Says:

    Mi-a plăcccut. Captivant și îndeamnă la reflecții. ai imaginație!

    Liked by 1 person

  4. condeiblog Says:

    Mi-a plăcut!

    Liked by 1 person

    • Nautilus Says:

      Mulțumesc ! Uneori apreciez aprecierea 🙂

      Like

      • condeiblog Says:

        Eu recunosc că de cele mai multe ori o apreciez. Și sunt recunoscător! Cu sau fără, poate că aș scrie și desena în continuare, pentru propria bucurie. Însă când îmi mai vin și încurajări de pe margine, corabia încrederii mele primește vânt la pupa.
        Recunosc că sunt recunoscător, deci 😉

        Liked by 1 person

  5. Zina Says:

    O povestire ce mi-a amintit de cele ale lui Villiers de L’Isle Adam. Felicitări, a fost impresionantă!

    Liked by 1 person

  6. beausergent Says:

    Uau! Mie mi-a amintit de Bioy Casares.

    Liked by 1 person

    • Nautilus Says:

      Mulțumesc !

      În realitate nu e mare lucru de capul povestioarei, iar dacă îmi aduc bine aminte personaje care dispar în tablouri apar și în desenele animate (de exemplu când Coyote fuge după Roadrunner, acesta reușește să alerge pe o șosea pictată într-un tablou).

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


%d bloggers like this: