Cartea de oaspeți

Demult, pe holul unui muzeu, rămăsesem singur în fața unei cărți de oaspeți așezate pe un suport înclinat. Țin minte că pe paginile deschise și în jurul lor era un mic strat de praf, semn că de o vreme nimeni nu răsfoise cartea. Atunci am observat că textul din josul paginii din dreapta trebuia să continue pe pagina următoare și m-am pregătit să întorc fila.

Cunoașteți, desigur, acea senzație inexplicabilă pe care o ai când cineva te privește din spate. Așa ceva am simțit atunci, intens și ca și când mai multe persoane ar fi așteptat de multă vreme să fie întoarsă fila de către cineva, pentru a putea citi mai departe. Mi-am întors privirea și -bineînțeles- eram singur. N-am mai întors fila.

Cine să mă fi privit? Pe vremea aceea nu erau încă instalate camere de luat vederi. Poate erau duhuri, dar ce fel de duh nu poate să vadă printr-o filă de hârtie?