Din lac în puț

Partea cea mai grea din orice demers autoreflexiv o reprezintă acel ”auto-” (”element de compunere însemnând „de la sine”, „prin mijloace proprii”, care servește la formarea unor substantive, adjective și verbe”, cf. DEX).
Pentru că -ființe sociale, maimuțești ce suntem- tindem să ne privim prin prisma altcuiva și credem că asta înseamnă a fi cumva dincolo de sinea proprie; pe când ceilalți nu sunt ”dincolo”, ci ”dincoace”. Ceea ce credem că e o ieșire din lac, e o cădere în puț.

Iar ceea ce zic aici nu ajută prea mult la înțelegerea faptului.

Ce sunt aceste cuvinte cu care scriu, decât o convenție socială? O spune și etimonul cuvântului românesc: latinul conventum ”adunare, întrunire, înțelegere”.
Și ce pot spune aceste cuvinte adunate în castele de cărți de joc? Castele care se vor prăbuși nu la cea dintâi adiere, ci sub propria lor greutate.


%d bloggers like this: