Mici la iarbă verde

Acum câțiva ani, rămânând singur pe-acasă câteva zile, am acceptat invitația vecinului meu Costi și am mers la iarbă verde cu el și familia lui, din care mai făceau parte nevasta și doi băieți gemeni (între timp a mai apărut și o fetiță). Era sâmbătă, cândva prin iunie.

”Iarba verde” era la vreo 15 kilometri de oraș, pe malul unui pârâu. Am coborât din Loganul roșu al lui Costi și m-am uitat în jur. Locul era bine ales, departe de alți picnicari. Doi arini făceau destulă umbră, dar Costi și soția au întins rogojinile în plin soare, fără umbrelă. Gemenii au început să zburde îmbrăcați prin apa mică a pârâului.

Eu am instalat grătarul. Costi mă anunțase că o să prăjim mici, însă nu găseam micii. Portbagajul era golit complet.
-Pe unde sunt micii? am întrebat cu jumătate de gură. Nu-i găsesc. I-ai uitat, ne întoarcem după ei?
-Tu n-ai fost niciodată la iarbă verde, așa-i? zise Costi. Cre’ c-ai văzut numa mici din ăia morți, la caserolă. Nu iau niciodată din ăia, că au multe E-uri. Imediat prindem niște mici proaspeți și îi aruncăm pe grătar. Aici îs mulți, mișună peste tot. Fii numa atent la mine.

În curând am văzut și micii, un fel de viermi foarte mari, cărnoși, mai lungi decât degetul meu mijlociu. Ronțăiau cu mare poftă iarba, de la rădăcină, croindu-și un fel de tuneluri prin desișul ei.
-Și cum îi prindem? am întrebat.
-Pune mâna pe ei, nu-ți fie silă! zise Costi. Îi apeși pe mijloc, să-i modelezi un pic și îi pui vii pe grătar.
-Nu-i omorâm prima dată? am întrebat. Să-i înecăm poate, cumva…
-Da’ tu crezi că ei simt durerea ca noi? zâmbi Costi. Ce-ți închipui? Arunci micu’ pe grătaru’ încins și când a sfârâit prima dată, e gata, nu mai simte nimic. Da’ mă lași pe mine la grătar, tu du-te cu copiii să prindeți vreo două-trei găletușe de din ăștia. Să fie mari, că au suc mai mult.

Ajutat de cei doi gemeni, am umplut repede găletușele. Costi a fost mulțumit de pradă. A extras doar unul mai vinețiu, pe care l-a aruncat cât colo.
-Ăsta e din ăla carnivor, nu e bun!

Mi-am desfăcut o doză de Timișoreana și pentru Costi un Ursus fără alcool. Fumul micilor urca drept în sus, semn de vreme bună. Soția lui Costi se fugărea cu copiii în pârâu și în jurul mașinii, stropindu-se unul pe celălalt cu mitralierele cu apă. Mă simțeam liniștit, senin.

-Așa-i că-i fain? întrebă Costi. Ce poate fi mai bun ca asta? Ține un mic, ăsta s-a făcut deja.

Și mi-a înmânat micul încă sfârâind, înnegrit pe o parte și roșu pe cealaltă, pus pe o felie de pâine scăldată în muștar.
Am gustat. Foarte bun, într-adevăr. Mici atât de buni am mai mâncat doar în piață, demult, înainte de ’90.

4 Responses to “Mici la iarbă verde”

  1. condeiblog Says:

    Când eram în armată s-a nimerit că am prins tocmai perioada când împrospătau rezervele de timpuri grele. Există cred și acum așa ceva, dar sper să nu fim nevoiți niciodată să apelăm la ele. Înainte de a pune rațiile noi în depozite, trebuiau consumate cele vechi. Timp de câteva luni de zile ne-au tăiat rația de pâine și în loc de asta am fost serviți cu… pesmeți. Un fel de biscuiți ca aspect dar la gust aduceau mai mult cu pâinea uscată. Ronț-cronț, de foame mănânci orice. Dimineața i-am pus în ceai, din milă pentru gingiile noastre. Și atunci s-au arătat viermii. Erau frumoși și apetisanți cam ca „micii” descriși de tine. O vreme doar am refuzat să mai mâncăm acei pesmeți. Apoi ne-am prefăcut că am uitat și ronț-cronț în continuare. Nu știu cum ședeau viermii în acei pesmeți. Dacă luai pesmetele și îl sfărâmai între degete, nici urmă de el. Numai când îl băgai în zeamă caldă ieșeau „micii” noștri. Oricum din descrierea ta n-am simțit nicio repulsie. Ba un fel de curiozitate… Să fi fost cari de lemn? Dar mâncau iarbă, nu lemn, așa ai zis. Cred că aș încerca și eu pe grătar. Am văzut niște documentare cu amerindieni care îi consumau de cruzi, noi de ce să fim așa fandosiți?

    Liked by 1 person

    • Nautilus Says:

      Simpatică în felul ei povestea cu pesmeții. În armată – ca în armată.

      Povestea mea e doar o proiecție a concretului în imaginar, dar sunt sigur că unii o vor citi cu google translate și vor crede că românii mănâncă viermi fripți la grătar. Viermi care se numesc ”little ones”. Și poți să-i cumperi și refrigerați, la caserolă.

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


%d bloggers like this: