Cheile

 

Când intri în cheile unui râu, ai ajuns într-o lume aparte, despărțită și de susul și de josul apei. E ciudat să vezi că o trecătoare între doi pereți de piatră devine un soi de insulă în care, aninate de stânci ori scăldate de apa rece, trăiesc ființe străvechi și ascunse. Mulți trec prin chei, în jos ori în sus, dar puțini rămân, puțini sunt primiți în acel ostrov al minunilor.

Aerul e apăsător și umed. Aburul rece se ridică din râu spre culmile de calcar, îți intră în nări și în suflet. Și parcă te simți ușurat de un nu-știu-ce atunci când răzbați de partea cealaltă.

Abia când pleci din chei începi să le înțelegi tristețea. Cea care nu le va părăsi niciodată, până când pereții verticali se vor nărui, deschizând calea văii largi. Până atunci cheile își vor păstra în sine și își vor ocroti umbra.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


%d bloggers like this: