Copiii pădurii

Se auzeau în pădure glasuri ca de copii, dar atât de ciudate
încât nu puteam să-mi închipui copiii care strigau râzând.

Am făcut atunci câțiva pași spre ei, era aproape seară
la marginea pădurii și parcă pluteam
la malul unei lumi care cu adevărat
există.

Am făcut câțiva pași înainte și înapoi,
strigătele se auzeau încă
dintr-o vale ascunsă.

(Așa i-am simțit demult, în treacăt, însă fără să-i aud.
Eram cu tovarăși de-atunci, babuini de stâncă,
iar ei priveau cu vrăjmășie tot ce era fraged,
tot ce nu putea crește la soare, ci doar în umbra frunzelor verzi.)

Apoi m-am întors și glasurile nu s-au mai auzit.
S-a făcut seară, era liniște
și o îngrozitoare platitudine,
de parcă eram acasă, privind la televizor.

Ce dificilă e liniștea când ești mărginit,
când ești surd.

-Hai să plecăm, am spus. E târziu, deja nouă seara.
Și atunci pădurea parcă m-a privit,
de parcă ar fi înviat dintr-o ștearsă imagine.

 

padurea

2 Responses to “Copiii pădurii”

  1. elenamarinalexe Says:

    Mi-a plăcut mult!

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


%d bloggers like this: