Ceaiul piticului

Era deja noapte. Brazii singuratici din poiană își trimiteau vârfurile negre spre cer. Dincolo de ei, pădurea întunecoasă începea să șoptească în graiuri ciudate.

Prietenul meu, piticul, aruncă o mână de ierburi în ceaunul cu apă clocotită.
-Ce faci aici? l-am întrebat.
-Ceai.
-Ăsta nu e ceai, i-am zis. E o fiertură.
-Ce?
-Ca să fie ceai, trebuie să pui frunze de ceai chinezesc, Camellia sinensis. Ai pus?
-Nu.
-Atunci nu e ceai, e o fiertură de plante.
-Ba e ceai! se stropși piticul.
-E o fiertură.
-E ceai! Mamăăăă! zbieră piticul.

Atunci am tăcut și m-am furișat grăbit și în liniște pe potecă la vale. Pe mama lui nu o văzusem niciodată.

 

la radacina

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


%d bloggers like this: