Spărgătorul de geamuri

Vezi cerul ăsta albastru? e de sticlă.
O să te învăț să-l spargi
cu praștia, rosti derbedeul.
Și trase în sus cu o piatră.

-Vezi să nu-ți cadă cioburi în cap! a strigat apoi
și m-a culcat la pământ.
Iar cioburile s-au înfipt alături în țărână,
ca niște gheare de foc.

În cer a rămas o spărtură neagră.
-Ce e acolo? l-am întrebat.
-Nimic. Oricum au pus alt geam acum, privește;
îl schimbă foarte repede când e spart,
mai repede decât o întrebare.

***

Pe vremea copilăriei mele, într-o toamnă, orașul meu ajunsese aproape terorizat de un ins care spărgea geamuri noaptea. Unii spuneau că e o bandă organizată, un fel de sectă. Cred, însă, că era vorba mai degrabă de un singur om. Spărgea cel mult un geam pe noapte, cu talent, pentru că unele geamuri lovite erau pe la etajul 10. Pe durata iernii, spargerile au contenit. Au reînceput în primăvară, continuând -din ce în ce mai rar însă- până în miezul verii. Mulți și-au pus atunci jaluzele exterioare; ai mei mai degrabă l-au ignorat. Erau de părere că e un derbedeu oarecare, un bețiv care își face de cap până va fi prins și va da socoteală. Nu l-a prins nimeni.

Ciudat e că bănuiam cine este; și cred că aveam dreptate. Un tânăr pe nume Nicolas, care locuia cu câteva blocuri mai încolo de noi. Nicolas era grec după ambii părinți; în cartier locuiau mai mulți greci, majoritatea în familii mixte. Pe vremea aceea încerca, an de an, să intre la facultatea de medicină; a reușit a patra sau a cincea oară, chiar în vara în care spargerile geamurilor au încetat.
Când eram mai mic Nicolas mi-a dăruit o praștie făcută de el; o praștie adevărată, strașnică, aproape o armă. M-a învățat și cum să trag cu ea. N-am prea ieșit cu ea pe afară; mi-era teamă să nu mi-o ia copiii mai mari. Praștia aceea croită cu meșteșug m-a făcut să cred că spărgătorul de geamuri e nimeni altul decât Nicolas. În ultimul an nici nu îl prea văzusem, învăța mereu închis în casă. Nu l-aș fi dat de gol. Pe vremea aceea citeam Legendele Olimpului, iar Nicolas era un grec adevărat; îl priveam cu interes și admirație. Semăna chiar cu unele statui grecești; părea fragil ca un efeb, dar avea mușchi de alpinist, fibră pură.

De ce spărgea geamurile, nu știu. Un geam spart e doar un gol. Un geam nespart e un gol care emană ceva, o energie stranie izvorând din vid. Geamurile te privesc chiar dacă nu e nimeni în spatele lor; o privire a cuiva care nu este.

În vacanța anului următor, Nicolas era student la medicină. Se schimbase mult (din cauza disecțiilor, credeam eu); căpătase un aer neprietenos. Apoi, după câțiva ani, a plecat în străinătate; nu știu dacă a terminat facultatea.

 

(Proza a fost publicată întâia oară pe blogul amintiri-din-cretacic.blogspot.com, în august 2014.)

6 Responses to “Spărgătorul de geamuri”

  1. ina02s Says:

    Superbă poveste. 🙂

    Like

  2. -X- Says:

    Imi plac la nebunie genul acesta de amintiri/povestiri cu final neprevazut si stilul in care le povestesti.

    Like

  3. Zina Says:

    Poate era ”bolnav de nervi”? Cică pe ăștia îi calmează zgomotul de sticlă spartă…

    Like

    • Nautilus Says:

      Eu nu sunt psiholog. Ar fi interesant de aflat părerea unui specialist. Geamurile sunt ”ochi” ai unei clădiri; iar prin spargerea unui geam, expui toată clădirea universului exterior. Este cel mai simplu mod de a face o gaură în ea, dacă nu cumva geamurile sunt super-rezistente.

      Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


%d bloggers like this: