Peștera

După cariera părăsită, drumul începu să urce pe coasta uscată a dealului, printre arbori piperniciți. Nu plouase de mai bine de o lună, deși norii stăruiau apăsători, parcă în fiecare zi, peste culmi. Cei doi drumeți poposiră în spatele unui stânci, lăsându-și rucsacii grei din spinare.

-Florine, tu de ce te-ai întors aici? întrebă Alex.
-Să îmi cresc vacile, răspunse Florin zâmbind, întinzându-și spatele lat, de fost halterofil.
-Și cine le bea laptele? Tu știi că toată zona e radioactivă?
-Nu-i peste tot. Nu unde le țin eu.
-Și cine le păzește acum?
-Taurul, râse Florin. No hai ș-om mere… Da’ ți-ai umplut rucsacii, văd.
-Pentru două luni.
-De ce nu stai la mine?
-Tu n-ai nevastă și copii? Și vaci… Unde mă mai ții și pe mine?
-La vaci. Numa să ai grijă la taur.
-Nu mi-aș face probleme cu el. Doar îs singur cu tine pe coclauri, ce poate fi mai palpitant? Bine că îmi cari conservele. Îs mulțumit. Din partea mea, poți să zici orice.
-Alor tăi ce le-ai zis?
-Le-am zis că stau la tine. Că nu suport autoizolarea între patru pereți… Ei știu că n-ai semnal în sat. Ar fi ceva semnal deasupra peșterii; îi mai sun din când în când. Am baterie solară. Provizii destule. Piolet. Macetă. Arc!
-Bine, mă, omu’ cavernelor! Să-ți mai fac vreo vizită la peșteră?
-Dacă n-ai ce face.
-Mă, io știi ce cred? Că o să rămâi pe-acolo. Ce-ți mai trebuie? Te faci om de Neanderthal.
-Mai bine. Decât să lucrez pe calculator zece ore pe zi și să fiu supravegheat la mine acasă… Și nu numai asta. O să bântuie moartea, Florine. Poate și pe la tine-n sat. Cu virusul ăsta nu-i de glumă. Să ai grijă.
-Ce-o fi o fi. În tot cazu’ tot dilău ai rămas. Să te duci să trăiești în peșteră… Numai tu puteai.
-Rodica știe?
-Cum nu? Știe tot ce mișc. Îți transmite salutări.
-Ce mai face?
-Treabă. Și pictează. Chiar a vândut în februarie două tablouri.
-Să fii fericit, Florine.
-Și tu, Alex. Las’ că trece și asta.

Mai merseră vreo două ceasuri în tăcere, până la gura peșterii, unde se despărțiră parcă la fel de tăcuți. Cerul era parcă și mai plumburiu, fără să verse măcar un strop de ploaie.
Alex își croi cu maceta o potecă până la intrarea în peșteră. Lăstărișul crescuse des; se vedea că nimeni nu trecuse pe-acolo de multă vreme. Iar poteca lui Alex, croită cu îndemânare, abia se vedea prin desiș; nu dorea să lase urme vizibile.
Alex își aprinse lanterna frontală și intră în întunericul prăfuit. Era o peșteră fosilă, cu două încăperi de mărimea unei camere de garsonieră, dar ceva mai înalte, și un tunel care făcea legătura -târâș- între ele. Ambele comunicau direct cu exteriorul, prin deschizături minuscule în tavan.
În solul celei de a doua încăperi, Alex își îngropă conservele, împreună cu un cuțit. Restul proviziilor le depozită în prima încăpere, unde avea să și doarmă, cu maceta lângă el. Tot acolo aprinse și focul, care urma să descurajeze vulpile și alte animale. Un morman de nuiele bloca poteca pe timp de noapte.
Pârâul -firav, dar încă nesecat- curgea în vale, la o distanță de câteva minute de coborâș abrupt.

 

pestera

 

***

Ploua torențial, dar fără fulgere. La gura peșterii, gol, Alex reușise să se spele în șuvoaiele prelinse de pe stâncă. Acum, îmbrăcat în ultima cămașă curată, zâmbea în fața cănii de ceai fierbinte. Era singur și fericit. O sălbăticiune singuratică, împăcată cu ploaia, cu stânca, cu lăstarii înverziți, cu rostul ei pe lume. Și totuși un om de-al oamenilor, desprins vremelnic de lumea lor, lume care își trimitea chemările din cana cu ceai, din aburii amintirilor.
Și peste toate acestea, încet, o întunecare nouă se lăsa. Venea de undeva dinăuntrul peșterii și parcă de demult, ca un călător din vremuri apuse.

Alex se ridică șovăitor, își luă lanterna și intră în prima încăpere. Aici lucrurile păreau neschimbate, banale.
Se târî atunci pe coate și în a doua cameră. Nici aici nu părea să fie nimic schimbat. Alex luă de jos o piatră rotundă și, ca într-o doară, lovi un perete al peșterii.
Iar peretele a răsunat a gol.

După o muncă de mai multe ceasuri, lovind cu pioletul în stâncă, Alex reuși să-și croiască o intrare spre marele gol de alături. Acesta părea să fie într-adevăr o peșteră enormă și -de bună seamă- activă. Se auzea departe, cu ecou, zgomotul apei curgând.
Alex amână explorarea pe mai târziu și astupă intrarea cu bolovani.

***

Noua peșteră părea un adevărat labirint. Alex persevera însă în căutări și îi trasa cu grijă harta provizorie, încercând să deslușească drumul spre apa subterană. În a treia zi a explorărilor, reuși să ajungă la pârâul din peșteră. Locul avea un ecou ciudat, pereții amplificându-i neverosimil zgomotul pașilor. Însă, stând o vreme pe loc, Alex își dădu seama că pașii nu erau ai lui.
Cineva călca apăsat, gâfâind, mergând prin peșteră ca la el acasă.

Fără să se gândească prea mult, Alex se repezi pe calea întoarsă. O vreme se crezu scăpat, dar pașii grei îi luară urma. Când Alex începu să alerge, lovindu-se de pereți, pașii grei o luară pe altă cale, iar apoi se auziră venind din față.
”Asta e”, își zise Alex. ”Poate o să mor aici. Să vedem cu cine avem de-a face.”
Și își aprinse lanterna frontală la faza maximă, apucând maceta cu ambele mâini.
Pașii se apropiau, sfărâmând parcă roca la fiecare atingere, însoțiți de o răsuflare grea. Aburul ei umed și cald părea să răzbată de departe.

Necunoscutul se apropie până la doi metri de Alex și se opri, oprindu-și parcă și respirația. Alex îi privi blana umedă și neagră, ochii injectați, botul fremătând și coarnele enorme, iar groaza i se schimbă -pentru o clipă- în uimire.

-Tu ești, Florine ?

Un muget cumplit răsună drept răspuns din pieptul Minotaurului, iar poarta vremelnică a peșterii necunoscute se prăbuși, poate pentru totdeauna.

4 Responses to “Peștera”

  1. condeiblog Says:

    Ups! Dar mi-a plăcut… 🙂

    Liked by 1 person

  2. Zina Says:

    Terifiant!
    Un mic SF ca o mică bijuterie. Felicitări!

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


%d bloggers like this: