De vorbă cu o pietricică (3)

-Ce sunt pietrele scumpe? m-a întrebat piatra.
-Niște pietre care se pot vinde, i-am răspuns. Tu nu ești o piatră scumpă, pentru că nu ești de vânzare.
-Și pietrele cele mai scumpe sunt cele care costă cel mai mult?
-Ai ghicit.
-Ți-ai cumpărat vreodată o piatră?
-Desigur. Dintre pietrele care stau pe raft cu tine, trei sunt cumpărate.
-De ce le-ai cumpărat?
-Mi-au plăcut. Acum sunt ale mele.
-Ale tale? Ce înseamnă asta?
-E cam greu să-ți explic. Oamenii au impresia că tot ce nu este al lor e captiv undeva. Când ai ceva e ca și când l-ai elibera. Iar dacă l-ai elibera cu adevărat, dacă nu ar fi nici al tău, ar fi ca și când l-ai pierde, adică ar fi un captiv al haosului.
-Ce ciudat ești. Așa sunt toți oamenii?
-Poate că da. Cei mai mulți, cu siguranță. Bine, ei nu prea recunosc.
-Dacă ai avea bani, ai cumpăra piatra cea mai scumpă?
-Poate că nu, dar aș lua una foarte scumpă. Aș vrea să am un diamant.
-De ce?
-Ar semăna cu o poezie perfectă. O poezie perfectă e ca un diamant prin care privești lumina unor aștri văzuți și nevăzuți; și privești frumusețea diamantului până când înțelegi că tot ceea ce contează e lumina.
-Dar eu văd lumina, zise piatra. Mai ții minte când ți-am zis că sunt un ochi?

Și piatra clipi.

 

piatra 3

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


%d bloggers like this: