Amintirea și trecutul

Uneori e greu de înțeles un fapt simplu: trecutul există, dar nu mai are viață. Putem să îl animăm, așa cum un crab găsește o cochilie veche, se ascunde în ea și o poartă în spate.
De ce ne agățăm de el? pentru că -precum cochilia veche- trecutul protejează.
Nu este riscant să spui ce s-a mai spus, ori să fredonezi muzica altora. Nu e riscant să simți ce s-a mai simțit, ori să trăiești ce s-a mai trăit. Viața ta reală se camuflează în formele moarte și consacrate. Ceilalți le știu, le aprobă, le ignoră ori le atacă; important e însă faptul că trecutul e rezistent la lovituri. Ca o cochilie veche.

Spre deosebire de trecut, amintirile sunt vii: sunt copiii orfani ai trecutului. Lăsați-le să trăiască și dincolo de el.


%d bloggers like this: