Cuvintele lui Emil

Cândva, în liceu, am avut pentru vreo două-trei săptămâni un profesor tânăr, dar parcă îmbătrânit înainte de vreme, suplinitor la Limba Română. Îl chema Emil și nu-mai-știu-cum, iar elevii îi spuneau ”Umil”. Era genul de profesor care nu știe să se impună în fața clasei. Era și greu de urmărit firul logic al expunerilor lui monologate; părea mai degrabă ”filosof” decât ”literat” și eram cu toții uimiți cât de mult poate să vorbească chestii savante pe lângă subiect (sau așa ni se părea nouă).

Într-o zi Emil l-a surprins pe un coleg de-al meu scriind ceva (vreo tâmpenie) cu litere mari pe bancă și și-a manifestat dezaprobarea, ca o băbuță moralistă.
-Care e problema, dom’ profesor? zise elevul ștrengar. Sunt doar niște cuvinte, niște semne. Înțelesul pe care îl atribuim e în mintea noastră.
-Poți să privești un cuvânt în română fără să îl citești? a întrebat Emil.
Și a scris pe tablă -nu știu de ce- cuvântul SURD.
-Doar când o să poți face asta -continuă Emil- poți să spui că sunt doar ”niște semne”.
-Tăcerea e mai bună decât cuvintele, dom’ profesor… răsună o altă voce din clasă.
-Eu nu îi prea cred pe cei care spun asta în loc să o tacă, zise Emil.

One Response to “Cuvintele lui Emil”

  1. Zina Says:

    Păi atunci… să tăcem!

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


%d bloggers like this: