Corigentul

În ziua prăfoasă de început de septembrie (nu plouase de două luni) sălile de clasă și coridoarele Liceului Industrial Nr. 5 erau aproape goale. Cei doi profesori de matematică -d-na Vasilescu și ceva mai tânărul ei coleg, Selejan- se prezentară însă la datorie. Urma să aibă loc examenul de corigență la matematică al unui singur elev; un seralist. Îl lăsase corigent suplinitorul Popa, cadru didactic debutant aflat în primul an de activitate.
Pentru d-l Selejan, faptul era incredibil.
-Băiatu’ ăsta nu știe pe ce lume se află. Cât de idiot să fii ca să lași corigent un seralist?? Ți-a venit la ore? Trece-l, fra! N-a venit? Nu-i încheia situația. Și acum ne cheamă pe noi să dăm corigența?!
-Nu mai zic nimic, domnu’ Selejan… murmură d-na Vasilescu, urcând cu greu scările spre etajul 1, spre sala de examen (parterul era în renovări). În vara asta am trecut prin al treilea preinfarct… Îmi doresc doar să ies la pensie mai repede.

Corigentul îi aștepta în clasă, stând în picioare. Era un ins de vreo patruzeci de ani sau mai mult, cu părul deja cărunt și o ținută foarte îngrijită. Îi salută respectuos pe cei doi dascăli, rămânând în picioare.
”Ăsta sigur lucrează în vânzări”, își zise d-l Selejan.
-Luați un loc, domnule … ăăă… Micu Florin, zise d-l Selejan. Aveți aici subiectul la scris, faceți ce puteți din el și, pe urmă, dacă e cazul… -zâmbi cinic profesorul- mai lucrăm și împreună câte ceva.

D-na Vasilescu, așezată la catedră, privea la infinit prin ochelarii fumurii, impasibilă ca o mumie.
Corigentul luă subiectul, se înclină respectuos și se puse pe scris. După vreo cinci minute, se ridică liniștit și întinse profesorilor foaia de examen. D-l Selejan o examină de la distanță, apoi o luă în mână, zâmbi din nou și o întinse doamnei Vasilescu.
-Ce spuneți, doamnă profesoară?
-Mda, zise timid d-na Vasilescu.
D-l Selejan se ridică brusc în picioare, săgetându-l pe corigent cu o privire răutăcioasă, animalică.
-Domnule Micu… Noi, adică eu și doamna profesoară, ne vom retrage un pic și vom reveni într-un sfert de oră cu subiectele pentru proba orală. Puteți ieși la o țigară… mă rog, fumatul e interzis, dar îl mai tolerăm câteodată.
-Mulțumesc, nu fumez, răspunse impasibil domnul Micu.

-Ce ne facem cu ăsta? întrebă d-l Selejan, în timp ce se îndepărtau fără țintă pe coridorul școlii. Lucrarea e de zece. De copiat, nu a copiat, că l-am văzut doar amândoi. Pe mine mă miră cât de repede a putut să o scrie.
-Poate a văzut rezolvarea, zise d-na Vasilescu.
-Cum să o vadă?
-Cine știe… puterea minții… e uimitoare. Poate a citit-o de la distanță.
-De unde să o citească? Subiectul l-am compus acum douăzeci de minute, nu are nicăieri scrisă soluția.
-În mintea dumneavoastră…
-Mintea mea? Nu o citește nimeni. Nici fosta nevastă nu a citit-o; și era psiholoagă. Pe urmă nici eu nu știam ce soluții are ecuația, că n-am rezolvat-o.
-Le știați în subconștient.
-Pe naiba. Hai că exagerați, d-na Vasilescu… Poate că tipul e pur și simplu genial. Poate că s-a declanșat ceva în mintea lui. Cum de l-a lăsat ăla corigent?

După o jumătate de oră, profesorii intrară în clasă, dotați cu subiectele cu proba orală. D-l Micu se ridică din nou în picioare, înclinându-și ușor capul.
-Cum de ai rămas corigent, stimabile? întrebă d-l Selejan.
-Nu am învățat.
-Nu ai învățat? Hai să fim serioși, stimabile. Toată chestia asta e cam ciudată… și nu-mi place deloc. În fine… Poftim, extrageți un subiect. Numărul cinci, așa…

În următoarele zece minute, d-l Micu le expuse pe larg la tablă soluțiile problemelor nu tocmai ușoare.

-D-le Micu, zise profesorul, cu vocea ușor sugrumată. Teorema lui Lagrange, cu demonstrație și consecințe.

Și d-l Micu începu din nou expunerea subiectului -de această dată teoretic. Era uimitor -pentru cei doi profesori- modul în care corigentul umaniza matematica. Te făcea să înțelegi că toate acele proprietăți abstracte sunt -în geneza și relevanța lor- profund omenești, că n-au putut fi construite mecanic, de către un robot.
D-na Vasilescu ofta părintește, privindu-l pe corigent cu emoție, ca pe propriul ei copil.

Însă d-l Selejan nu s-a lăsat. Au urmat două probleme de olimpiadă, una de la faza județeană, alta de la faza națională. D-l Micu s-a achitat din nou, cu brio, de sarcinile de lucru.

-Domnule Micu, rosti apăsat profesorul. Noi nu vă putem da media zece. Ar bate la ochi. Sunteți, totuși, corigent. Din partea noastră aveți un opt. Lucrarea scrisă are nota zece, iar nota la oral nu o puteți contesta.
-M-aș fi mulțumit și cu un cinci, rosti ușurat corigentul. Am crezut… sincer, am crezut că n-o să mă treceți.
Și d-l Micu nu-și putu reține câteva lacrimi.
-Domnule Micu! Suntem bărbați, suntem oameni! V-aș fi trecut oricum, puteați să nu știți cât face doi plus doi. Dar, totuși, de ce ați rămas corigent?
-Nu am învățat.
-Și ați învățat acum, în vacanță?
-Da, am învățat. Știu că e greu de crezut. Pe la începutul vacanței m-am gândit la viața mea și cât de puțin timp mi-a rămas. Știți, am și eu proiecte, vise… La patruzeci de ani, e greu să le duci la îndeplinire, când nici nu te-ai apucat de ele. Dar eu sper. Am zis: încep cu școala. Fac tot posibilul. Eu știu că trăiesc, de-abia acum știu. Asta îmi dă forță, încredere. E de necrezut câte lucruri pot face așa, din simpla bucurie. Vă mulțumesc. Sigur am trecut?
-Da, domnule. Bineînțeles.
Și domnul Micu își luă ceremonios la revedere de la cei doi profesori, îndepărtându-se cu pași repezi pe coridor.

Rămași singuri în clasă, cei doi profesori se apropiară încet de geam. De afară se auzea ceva.
D-l Selejan deschise larg fereastra. În curtea școlii, Micu Florin cânta ”’O sole mio”, cu o voce neasemuit de blândă și senină.
-O, Doamne… rosti îngândurată d-na Vasilescu.
Iar d-l Selejan simți parcă, preț de o clipă, în străfundurile inimii, întreaga zbatere spre lumină a vieții netrăite.

Îl văzură apoi pe Micu Florin trecând strada neregulamentar; și izbitura în plin a mașinii care mergea cu o viteză, de asemenea, neregulamentară. Omul a murit aproape instantaneu, din câte au constatat medicii veniți cu Salvarea. Nu s-ar mai fi putut face nimic pentru el.

31 Responses to “Corigentul”

  1. Issabela Says:

    😦 ce trist… mi-a adus aminte de revelația finală a lui Ștefan (parcă?) din Noaptea de sânziene 😦

    Liked by 1 person

  2. qwykx Says:

    Logic, nu avea cum sa dea masina peste el, clar!
    Nu mi-a placut analiza matematica si nici limitele (limit. matemat) zic, dar teoria asta desi este a cresterilor finite, (m-am uitat si eu pe net) una din consecinte zice asa: ”dacă derivata unei funcţii este (strict) pozitivă (respectiv negativă) pe un interval, atunci funcţia este (strict) crescătoare (respectiv descrescătoare) pe acel interval”:
    ori personajul cu pricina avea clar o derivata pozitiva pe interval. Nu putea descreste nimic. Dimpotriva, madam Vasilescu avea o derivata negativa nu numai pe interval, pe tot parcursul functiei. Cred ca n-ai fost tu atent cand ai copiat povestirea pe curat si ai sucit personajele, madam Vasilescu avand problema cu mintea e cea care a trecut strada neregulamentar.

    Liked by 1 person

    • Nautilus Says:

      Trebuie verificat dacă sunt îndeplinite toate condițiile din teoremă. Derivata poate să fie pozitivă pe domeniul de definiție, dar funcția nu neapărat crescătoare pe întregul domeniu.

      Like

      • qwykx Says:

        ai dreptate, nu te contrazic, (oricum nu stiam) Dar tocmai inainte sa citesc finalul ma gandeam, ia uite, mai e unul care face totul din simpla bucurie si pe urma vazusem ca o sfarsise prost. Asa ca las-o si tu asa, ca doar un interval ne-ai aratat, si trebuie sa recunosti, acolo functia a fost strict crescatoare! 🙂

        Liked by 1 person

      • Nautilus Says:

        Nu prea sunt omul care să recunoască, adică să admită ca ale sale fapte prezentate de alții. În fine 🙂

        Like

  3. genovevadans Says:

    🙂 “Ocazional, matematicienii studiază unele domenii ale matematicii strict pentru interesul abstract exercitat de acestea, ceea ce le transformă într-o abordare mai degrabă legată de artă decât de știință.” Zice wikipedia. Eu zic ca strict pentru interes personal si cucurbitaceic de afirmare regulamentara pe scara sociala (Richter) Si le ofer like cu steluta pentru osteneala. 🙂

    Liked by 1 person

    • Nautilus Says:

      O fac cu siguranță din pură pasiune. Te pui cu pasiunea omului?
      Se spune că, mai devreme sau mai târziu, orice rezultat abstract important va avea aplicații concrete. Oamenii descoperă teoreme pe care probabil natura le-a descoperit ceva mai devreme, dar nu le-a demonstrat.

      Liked by 1 person

  4. condeiblog Says:

    A trecut clasa, a trecut și strada…Mai rămânea să treacă și dincolo, în lumea umbrelor, „mettere il sole al suo posto” 🙂

    Liked by 2 people

  5. ina02s Says:

    Trista si stupida moarte. In fictiunea aceasta am doar o singura mica obiectie: matematica nu se invata intr-o toamna, cand te scuturi si vrei sa-o iei de la capat.
    Altfel, mi-a placut povestea, starile, dialogurile, personajele.
    O zi buna!

    Liked by 1 person

    • Nautilus Says:

      Păi anul școlar începe toamna. La fel și anul bisericesc.
      Spunea cineva că din Cartea Genezei se poate deduce că totul a început cu o toamnă, pentru că în Eden pomii aveau în ei fructe coapte.

      La corigență se prezintă tot niște fructe coapte; însă coapte forțat. Asta e.

      Da, tristă și stupidă moarte a personajului, prin comparație cu alte morți de personaje. Pe de altă parte, nu-mi pot imagina deocamdată cum ar fi să mori într-un mod vesel ori inteligent.

      Mulțumesc pentru urare, azi aș avea multe de făcut și sunt un leneș notoriu, o putoare ordinară 🙂

      Liked by 1 person

  6. ina02s Says:

    Exista expresia, pe la mine, la tara, ”a murit de moarte buna”.. De moarte vesela n-am auzit. Dar am auzit ca dupa ingropaciune, la unii, pomana e cu veselie, de n-o fi fake_news. 😀
    Cat despre harnicie, e astrala inseamna, caci si mie mi-e o leneee. 😀

    Liked by 1 person

    • Nautilus Says:

      Nu este vorba de ”fake news”.

      Obiceiul e menționat probabil întâia oară de Herodot, în Istorii V, în legătură cu trausii, un trib al tracilor de sud:

      ”Trausii însă nu se deosebesc nimica de ceilalți traci, decât că fac următoarele la naștere și la moarte: pe cel nou-născut îl înconjoară rudele și îl deplâng de ce nenorociri și de câte va trebui să sufere din momentul nașterii sale, amintind toate suferințele ce așteaptă pe om în viață. Când moare însă, îl îngroapă, bucurându-se și înveselindu-se, și arată de câte nenorociri a scăpat și cât de fericit este în toate privințele.” (traducere de G. Popa-Lisseanu)

      Aceste raportări atipice la naștere și moarte există sau au existat pe alocuri și la noi, la români. Observațiile etnologilor sunt destul de clare în această privință.

      Unii susțin că și dacii ar fi avut aceste obiceiuri, iar românii le-ar fi moștenit de la ei. Herodot nu îi pomenește pe daci, dar spune despre geți că, la dispariția lui Zalmoxis, ”îl regretară și îl plânseră ca pe un mort”, deci geții nu aveau practicile funerare ale trausilor.
      Mai e de menționat că și geții lui Herodot erau tot la sud de Dunăre, dar vecini cu ea.

      Pentru noi, care susținem că ne-am format ca popor și la nord de Dunăre, sau mai ales la nord, prezența în cultura noastră populară a unui obicei antic atestat la tracii sudici ar pune unele probleme.
      Ce-i drept, mai nou se susține și despre daci că ar fi venit de la sud de Dunăre (cultura Padea, vezi http://www.enciclopedia-dacica.ro/?option=com_content&view=article&id=724%26Itemid=392 ).

      În prezent obiceiuri de acest gen mai există la niște oameni din nordul Indiei, numiți -inexact- ”țigani”, tribul Satiyaa (v. https://leagueofindia.com/culture-heritage/rajasthani-tribe-celebrates-death-mourns-birth/ )

      Liked by 1 person

      • ina02s Says:

        Eu glumeam oarecum cu fake_news, in sensul ca ma puteam insela, caci erau din auzite.
        Asa documentat mi-a fost mai rar dat sa vad, un raspuns. M-a surpins si luminat. Cate nu stiu.. 😦 Multumesc.
        Eu sunt din sud si la mine jelesti si suferi, nici nu-mi pot inchipui altfel. Vorba bunica’mii: ”asa am pomenit, asa fac”. Si de cand se pomeneste..

        Liked by 1 person

      • Nautilus Says:

        Am înțeles că ”priveghiul vesel” a existat mai demult în Oltenia de nord.

        Liked by 1 person

      • ina02s Says:

        Chiar priveghiul vesel nu stiu. Eu auzisem, de prin Ardeal, undeva spre Zalau, ca ei dupa ingropaciune nu sunt suparati – la pomana. De-o fi asa…

        Like

      • Nautilus Says:

        https://zhd.ro/eveniment/comunitate/traditii-arhaice-cele-mai-ciudate-obiceiuri-de-inmormantare-din-trecutul-hunedorenilor/

        Like

      • ina02s Says:

        Foarte interesant. Zona pădurenilor a păstrat tradițiile mai pure. Nu le stiam. Sunt mai izolați și asta ar fi vre’o explicatie.
        La mine, in sud, langa Dunăre, se plânge mortul, se face priveghi cu cei apropiați și vecini. Cel mai cutremurător, la tara, e in ziua îngropăciunii, când trebuie tămâiat mortul și mai toate femeile bocesc. Sau mai degrabă femeile mai în vârstă. Bocetul era un cântec trist printre multe lacrimi și țipăt că să atragă atenția. Bocitoarea își spunea propria poveste in versuri, își plângea pierderile de oameni dragi, cerea medierea mortului cu cei duși dincolo. Le oferea “plocon”, ce-l împărțea familiei mortului. Pâine, zahar, faina, ulei, peste, găină din bătătură, etc. Fiecare ce avea în casa. Uneori plăteai o bocitoare să-ți bocească mortul. Acum se pierde obiceiul și la tara. Oamenii se jenează. Pe mine copil mă speriau și fugeam cat colo, cu mâinile la urechi. ☹️

        Liked by 1 person

      • Nautilus Says:

        Pădurenii sunt priviți cel mai adesea ca ”insulă etnografică”, bine diferențiată în contextul din jur.
        Un aspect interesant la ei este absența olăritului, caracteristică specifică populațiilor pastorale sau nomade. Practică culturile agricole în terase, casa fiind așezată -ca la daci- pe vârful dealului.
        Pădurenii au asimilat între anii 1700-1800 altă populație, pe ”munteni”, veniți din Țara Românească.

        Like

  7. vax-albina Says:

    Frumoasă poveste.
    Mi-ar fi plăcut un final mai ambiguu. Micu trece strada, mașina lovește un om, dar nu știm sigur că Micu Florin era acel om. Cei optimiști am fi sperat, cei pesimiști ar fi disperat. 😦

    Liked by 1 person

  8. qwykx Says:

    m-am intors fiindca am avut senzatia ca am trecut pe langa ceva esential cand am scris si am recitit articolul. acum ma grsabesc rau dar in doua vorbe: ai avut dreptate, el trebuia sa plece. Intr-o logica imediata si primara nu avea de ce sa primeasca sanctiunea asta, dar n-a fost o sanctiune, a fost o premiere. Isi identificase sensul, si-a inteleses rostul cand si-a stabilit prioritatile in ceea ce conteaza de fapt. N-avea ce sa mai evolueze aici, trebuia sa sara la urmatorul nivel. Pe cand ceilalti doi trebuiau sa cugete, sa se socheze, sa-si faca mea culpa rautatilor si futilitatilor si sa ajunga sa-si puna intrebarile necesare, asa se explica de ce ai introdus si paradoxul supravietuirii celor 3 preinfarcte Vasileascai in antiteza cu absurditatea mortii unui om ramas fara probleme, practic, la inceput de drum.
    Condeiblog a sesizat din prima
    Oricum nu inteleg de ce am vrut s-o elimin pe vasileasca cand celalt prof era de doua ori mai vinovat, (cred traumatisme remanente din scoala -profa mea de romana)

    Hai ca ne vindecam 🙂

    Liked by 1 person

    • Nautilus Says:

      Este o interpretare frumoasă. De ce aș amenda-o ? 🙂

      Din experiență mulți oameni au înțeles că pe această lume nu pot exista fericirea autentică și adevărul adevărat, ci doar o fărâmă din ele, numită speranță.

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


%d bloggers like this: